Eu si ciinele meu

In general, spunem ca omul este acela care isi plimba ciinele. In realitate, lucrurile stau exact pe dos: ciinele il plimba pe om, caci omul propune iar ciinile dispune.

Stiu foarte bine despre ce vorbesc, deoarece, desi sint un sedentar notoriu, ciinele meu reuseste sa ma scoata de trei, patru ori pe zi din casa. Ne plimbam impreuna pe diferite strazi si stradute ale cartierului, tot timpul fiind mereu el acela care alege directia. Conform principiului de deplasare stop and go, face in mod repetat pauze scurte, surprinzatoare in timpul plimbarii. Cel mai ades poposeste in dreptul unor stilpi publicitari sau de iluminat, deoarece toti copacii din zona noastra au fost taiati.

Dupa un timp oarecare, incepe chiar sa-mi faca placere sa ma preumblu in acest mod imprevizibil, incolo si-ncoace, pentru ca pot lasa deoparte framintarile interioare, imi pot ordona gindurile si chiar ma hazardez in a aborda probleme ceva mai complicate, de genul: Ce se va intimpla in continuare? Oare urmatorul ciine care ne va iesi in cale va fi doar adulmecat sau chiar muscat de Rex? Sau, de ce oare isi fac ciinii nevoile totdeauna pe trotuar, daca este interzis prin lege?

Cu ocazia acestor incursiuni palpitante cunosc deseori persoane extrem de fermecatoare, dupa care sint nevoit sa strig mereu prietenos si plin de spontaneitate: "Opriti-va! Nu fugiti! Catelusul nu vrea decit sa se joace!". Asa si este, patrupedul meu este foarte dragut si pasnic, cu conditia sa nu-l incit brusc, printr-un gest oarecare sau printr-un cuvintel care nu-i suna bine la urechi. Cum sa spun, are el blana groasa, dar e suprasensibil si are obrazul subtire.

Um mare filozof si iubitor de ciini spunea: "Cu cit ajung sa cunosc oamenii mai bine, cu atit imi iubesc mai mult ciinele". Sint pefect de acord. Numai ciinele este credincios in mod neconditionat si se uita la tine admirativ, chiar daca ani la rind l-ai tinut in lant, fara casa si masa.

Sint unii psihologi de ciini care afirma ca, pentru ciine, stapinul este Dumnezeu. Daca intr-adevar asa stau lucrurile, atunci patrupedul meu este ateu convins, deoarece, in general, ma ignora cu desavirsire. Daca tin neaparat sa ma asculte cind sintem in casa, n-o pot face decit intr-un singur fel: in loc sa-i spun pe nume (Rex!), trebuie sa strig in mod repetat "Jos de pe canapea!". Citeodata nici asta nu foloseste la nimic. De fapt, ca sa fiu absolut sincer, ciinele meu este o catastrofa. Murdareste covoarele, zgirie mobilele, rupe pantofii… De aceea m-am gindit ca ar fi mai bine sa-l daruiesc fiicei mele care locuieste intr-un cartier ceva mai indepartat, unde nu ajungi decit cu metroul. Dar ziua ei nu este decit peste sase luni si, in plus, nu si-l doreste pe Rex in mod deosebit, ca sa nu spun deloc. Cica nu are timp sa se ocupe de el.

De curind am aflat ca viitorul presedinte american Obama cauta un ciine pentru fiicele sale Malia si Sasha. Imediat i-am trimis viitorului presedinte o lunga scrisoare, prin care l-am felicitat pentru succesul sau la alegeri si l-am intrebat daca nu ar dori cumva sa-l faca pe Rex al meu First Dog la Casa Alba. Pina acum n-am primit inca nici un fel de raspuns, iar intre timp am auzit ca se amina cautarea patrupedului prezidential pina ce Obama si familia sa se vor muta la Casa Alba. Asadar, trebuie sa mai am putintica rabdare pina in ianuarie. Sa vedem, poate propunea mea se va bucura de succes, daca il prezint pe Rex ca pe un catelus dragalas si total inofensiv. Tineti-mi, va rog, pumnii!

(Traducere din germana de Adriana Andriescu)