Iconografia Craciunului

  Unul din intelesurile cuvintului „iconografie" trimite la suma imaginilor legate de un anume subiect. Prin extensie, el desemneaza acele reguli si prescriptii menite sa reglementeze ori sa codifice forma imaginilor, inclusiv a celor plastice, dar si continutul tematic al acestora. Etimologic, termenul deriva de la eikon (imagine) si graphia (scriere). Iconografia constituie, asadar, „gramatica" vizualitatii, oferind indicii cu privire la vocabularul imaginilor, compozitia, lectura, interpretarea si utilizarea lor. Chestiunea in sine nu este rupa de cele lumesti… 

Ca in fiecare an, zilele Craciunului fac ocazia unei neobisnuite efervescente vizuale. Fiecare cotlon al spatiului public este utilizat pentru expunerea insemnelor care evoca sau promoveza in cel mai mare grad „spiritul" sarbatorii hibernale. Inca din miezul toamnei, puzderie de imagini prefabricate se instaleaza treptat in centrul atentiei, cu intreaga recuzita de clisee decorative: mosi cu barba, brazi – reali si stilizati -, fulgi de nea, becuri si luminari, globuri multicolore, beteala stralucitoare, cutii uriase cu fundite simulind cadouri, totul pe fundalul melodios al colindelor multietnice. Emblemele societatii de consum se amesteca insidios cu cele religioase. Omul grabit nu mai stie ce anume sarbatoreste – Nasterea Domnului sau venirea lui Mos Craciun? Copiii inclina spre cea din urma varianta. Strategiile de marketing activeaza o iconografie profana ce intretine mitologia darului si a daruirii, stimulind, totodata, fantasmele abundentei de bunuri si mirajul prosperitatii virtuale. O vedem sintetizata graitor in felicitarile de sezon, poleite cu „aura" inestetica a  kitsch–ului.

Calchiat dupa modelul marinimosului Mos Nicolae, Mos Craciun este ceva mai darnic si mai bogat. Imaginea lui este exploatata copios in scopuri mercantile sau de divertisment. Ce stie mai toata lumea? Ca este rezident in Laponia, calatoreste intr-o sanie trasa de reni, ducind daruri copiilor de pretutindeni. Se strecoara noaptea pe hornuri si asaza sub brad bunatatile multasteptate. Portretul i s-a clasicizat deja: are barba voluminoasa, plete albe, poarta o cirja aurita, frumos ornata, este imbracat in rosu, are cizme si centura negre, este vesel si zgomotos. Mosul indeplineste functia „daruitorului" de profesie, generozitatea fiind transferata astfel spre personajul care oculteaza histrionic adevarata sursa a darului. Important este sa daruiesti, fara a atribui sau revendica merite. Sanctionind caracterul comercial al sarbatorii, unele culte crestine il resping pe Mos Craciun, in timp ce citeva tari occidentale se mobilizeaza de ani buni pentru a minimaliza efectul acestuia. In lumea noastra, insa, Mosul, bradul impodobit si cadourile de sub el creeaza decorurile preferate ale Craciunului, intregind tabloul idilic al convivialitatii domestice sau familiale, indemnind pe fiecare sa intimpine Anul Nou cu caldura, generozitate si speranta.

Alaturi de aceasta iconografie profana, intilnim o alta, care poarta insemnele sacrului si ale traditiei. Evenimentul Nasterii Domnului – decisiv pentru lumea crestina – preocupa de multa vreme imaginarul pictural. Potrivit cutumei, realizarile artistice pe motive religioase sint supuse canoanelor teologice. Biserica ofera modelul, pictorul convinge prin finetea executiei, avind libertatea de a reitera cu fidelitate exigentele dogmatice deja convenite.

Sintetizind normele de reprezentare valabile in timpul sau (pe la 1730), Dionisie din Furna descria in a sa Carte de pictura scena nasterii lui Hristos: „ O pestera si inlauntru, in partea din dreapta, Maica Domnului in genunchi, asezindu-l pe pruncul Iisus, infasat, intr-o iesle; iar in stinga Iosif, ingenuncheat si cu miinile incrucisate la piept; si indaratul ieslei un bou si un cal ce-l privesc pe Hristos; si in spatele lui Iosif si al Fecioarei pastorii cu toiege privind cu minunare pe prunc; si in afara pesterii, mai multe oi si pastori, iar unul cinta din fluier si altii se uita in sus cu infricosare; deasupra-le un inger ce-i binecuvinteaza; de partea cealalta, magii in vesminte scumpe, calari pe cai, aratindu-si unul altuia steaua; iar deasupra pesterii, intre nori, multime de ingeri poarta scrierea aceasta: «Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace, intre oameni bunavoire». Iar in inalt, intre ingeri, steaua si o raza mare care se pogoara pe crestetul lui Iisus" (Luca, 2, 6-12).

In Occident, numerosi pictori se mobilizeaza in directia prelucrarii aceluiasi subiect. Sa-i amintim doar pe Duccio di Buoninsegna, Giotto di Bondone, Piero della Francesca, Sandro Botticelli, Guido da Siena, Francesco Botticini, Pietro Cavallini, Fra Angelico, Lorenzo Costa, Domenico Ghirlandaio, Hans Baldung, Hans Memling, Charles Le Brun, Hyacinthe Rigaud, Jérome Franck… In Rasarit, celebre au ramas icoanele de la Patmos, de la Novgorod, ca si cele atribuite lui Andrei Rubliov. In structura compozitiei se recunosc cinci motive: Mama si copilul Iisus, Iosif, regii magi, ingerii si pastorii, scaldatul pruncului. Posturile, gesturile, ca si decorurile sint codificate in detaliu. Accentul cade pe figura pruncului nou-nascut, pe legatura acestuia cu Cerul si cu pamintul pe care s-a intrupat pentru a mintui lumea.

Daca majoritatea icoanelor ortodoxe se aseamana formal, cele occidentale se sustrag adesea constringerilor tematice. Greceasca Icoana de la Patmos, de pilda, respecta cu fidelitate herminiile, in timp ce o lucrare precum Nasterea mistica a lui Botticelli face loc unor inedite adaosuri personale. In acest din urma caz, artistul se inspira nu doar din sursele stiute, ci si din profetiile Apocalipsei lui Ioan. Personajele principale sint alungite si ingrosate, ingerii poarta ramuri de maslin (simboluri ale pacii) pe care le ofera oamenilor. Numeroase inscrisuri biblice pot fi citite in fundal. Diavolii vicleni pindesc din ascunzisurile pamintului. In partea de sus a tabloului este schitata o perspectiva angelica asupra Paradisului, pusa in contrast cu „lumea de jos". Tabloul este o replica la profetiile vizind sfirsitul lumii, asteptat sa se intimple in preajma anului 1500. Botticelli trimite propriul mesaj de incredere in fortele binelui, care ar fi trebuit sa fereasca Italia de amenintarile unui sfirsit necrutator…

Iconografia sarbatorilor de iarna este, cum am vazut, ambivalenta si bogata. ÈAAAAAšine si de prezent, dar si de trecut. O data pe an, generozitatea si speranta se dispun nediscriminatoriu, atit pe versantul profanului, cit si pe cel al sacrului.