In afara acelei lumi

Avea doar 41 de ani si scrisese un numar neverosimil de lucrari. Ultima, despre calatoriile sufletului in lumea de dincolo, sub titlul englezesc Out of this World… (a aparut concomitent aproape si o versiune in limba italiana). Primeste exemplarele de semnal. In dimineata zilei de 21 mai 1991, trimite citorva prieteni din tara cartea. Peste citeva ore este asasinat. Mintea cea mai stralucita a generatiei sale se pierde. S-a speculat enorm despre crima. Au fost imaginate in legatura cu acest omor scenariile cele mai stranii, mai incredibile. S-au publicat despre „subiect” carti mai mult sau mai putin ingenioase. Asasinatul ramine, din pacate, nerezolvat. Au trecut astfel mai bine de 15 ani.
Fireste, nu am avut cum sa-l cunosc pe autor. Citeva carti, da, i le-am citit insa indata dupa aparitie. Dan Petrescu le trecea lui Liviu Antonesei, iar acesta mie. Asa am parcurs monografia despre Mircea Eliade ori Iter in silvis. De la Luca Pitu am aflat amanunte (uneori, picante) despre cel caruia prietenii ii spuneau Nene. Iarna, de pilda, mergea in sacou (spre uluirea topita a prietenilor). Afecta stiinta procedurilor orientale, a relaxarii prin ritmare respiratorie, a practicilor yoga. E la mijloc o forma de simpatica ingenuitate juvenila, ma gindesc, o sfidare a scortoseniei batrinilor.
Vocea sa, da, am ascultat-o. Catre finele anului 1984, cred, ii aparea, la Flammarion, Eros si magie in Renastere. In martie 1985, la „Europa libera”, avea loc o discutie pe marginea cartii. Participau, fireste, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca si, daca nu ma insala memoria, istoricul Cicerone Poghirc. Cartea avusese parte de o excelenta primire. Un capitol din final se referea explicit la manipulare, iar noi, cititorii ei, ne-am gindit imediat la procedurile Securitatii si, in genere, la manipularea totalitara. De altfel, cartea in intregul ei este construita pe tema (astazi, tot mai dezbatuta) a manipularii mintilor. Nici o societate nu e ferita de ea. Insa e o diferenta enorma intre manipularea „erotica” (de tip magic), din vremea Renasterii, si aceea brutala si primitiva a statului modern. Cartea e, in definitiv, o radiografie a unor practici foarte subtile, in care au crezut savanti ilustri, precum Giordano Bruno sau Marsilio Ficino… Dar daca „operatorul” renascentist urmeaza macar inconstient un decalog moral, manipulatorul modern nu mai are nici un scrupul. El se instapineste asupra sufletelor in scopul de a-i transforma pe toti ceilalti in supusi. Anvergura raului este deplina. Supusul nu mai inseamna nimic.
Emisiunea a fost, desigur, foarte profitabila. Cred ca am asculat-o si la reluare (simbata dimineata). Bruiajul functiona intr-un chip enervant. Auzeam cu claritate din savanta discutie doar fragmente. Multe din afirmatii trebuiau ghicite, decriptate, completate. Era ceva pasionant si, totodata, umilitor, sa intregesti frazele acelea care veneau de undeva, de foarte departe, dintr-un loc al libertatii. Dupa acea discutie, mi-am luat note intr-un carnet pe care il mai pastrez si astazi. La dezbatere lua parte si autorul, Ioan Petru Culianu. A facut citeva precizari, a raspuns cu o eleganta desavirsita intrebarilor. Calmul si echilibrul nu-i tradau deloc virsta (implinise de curind 35 de ani).
Ceva mai tirziu se publica (prin ce minune?) in „Revista de istorie si teorie literara” (nr. 3, pe 1985), un amplu interviu cu autorul cartii Eros si magie…, luat de Andrei Oisteanu. Publicarea acestui interviu mi-a trezit o serie de intrebari. Traiam, tin sa amintesc, intr-o vreme a suspiciunii bolnavicioase. Avea stire cenzura de cuprinsul interviului? Stiau cenzorii cine e autorul? Si daca stiau, publicarea interviului nu tinea cumva de un plan mai perfid (al manipularii), incercat in mai multe rinduri (nu e nici o indoiala) si in cazul lui Eliade? Ioan Petru Culianu nu scrisese inca impotriva regimului comunist (avea s-o faca in curind). Publicarea interviului nu i-a diminuat atitudinea negativa. Dar in momentul aparitiei interviului, eu am presupus tocmai o asemenea tentativa de „imblinzire” a savantului. Incidentul vadeste, cu stralucire (macar in cazul meu), gradul de alienare a rationamentelor pe care le fac oamenii intr-un regim al supravegherii generalizate. In mintea mea, cenzura avea un mobil impur. Abia mai tirziu am inteles ca, in acest caz, a fost vorba de o scapare, de o neatentie a unui functionar mai surmenat (ori a unuia mai prost).
Mentionez ca nu m-am gindit nici o clipa ca din jocul obscur, presupus de mine, al cenzurii, ar fi facut parte si autorul interviului, Andrei Oisteanu, care mi-a reprosat tocmai o atare nedemna insinuatie…