Caută 
5 MIN
In ianuarie 1945 (de pe 10, 11 pina pe 20 ianuarie), patrule mixte compuse din militari/politisti romani si sovietici umblau prin localitatile sasesti ori svabesti cu liste intocmite inca din 1944 si saltau toti barbatii cu virste intre 17 si 45 de ani si toate femeile intre 18 si 30 de ani. N-au fost exceptati nici macar germanii care luptasera in Armata Regala a Romaniei si care erau militari activi in momentul deportarii (un caz il prezinta cit se poate de convingator chiar Richard Wagner in romanul sau „Catrafuse"!) – ba nici chiar cunoscuti luptatori antifascisti germani n-au fost iertati! Din toate teritoriile „eliberate" (ocupate) de sovietici, acestia au dus circa 500.000 de etnici germani in lagare de munca fortata (in bazinul Donetk, la Krivoi Rog, la Dnepropetrovsk, in mine din Urali etc.) la „reconstructia" URSS. Doar vreo 55% dintre acestia au supravietuit. Interesant este ca din cei aproximativ 75.000 de germani deportati din Romania, doar 15% au decedat in lagarele de munca!
Au fost discutii intre istorici daca sovieticii au cerut un numar de persoane ori in mod expres etnici germani. Se pare ca varianta a doua este cea corecta si mai plauzibila – nu de alta, dar dincolo de ura rusilor vizavi de nemti, va fi jucat un rol important si ideea de-a aduce cateva sute de mii de oameni dintr-o etnie care de-a lungul secolelor si-a creat un renume prin asa-numitele virtuti secundare gen harnicie, spirit de organizare etc.
Printre cei deportati s-au aflat mama, tata, sora mamei, sora tatalui si multe alte rude mai mult sau mai putin apropiate. Mama a avut ceea ce nemtii numesc „Glück im Unglück", adica noroc in nenoroc: s-a imbolnavit si a fost trimisa acasa-n tara, in octombrie 1945, cu primul transport de inapti pentru munca. Tata si sora sa au „bifat" toti cei aproape cinci ani de deportare si s-au intors in toamna lui 1949 acasa. Cealalta matusa – mi-a povestit mama recent – a venit acasa putin mai repede, adica dupa vreo patru ani.
Dintre ei patru, doar tata a murit inca-n 1989. El, care, ori de cite ori se pilea, avea doua fixuri: sa povesteasca despre anii sai petrecuti la rusi si sa cinte primul vers din melodia populara „Wo mein Zuhause war" (Unde mi-a fost casa). Si de atitea ori i-am auzit, cit traia, aceleasi si aceleasi povesti, incit… n-am mai ramas cu mai nimic din ele. Atita stiu: ca rusii simpli sint „oameni buni"; ca el a dus-o bine acolo, ajungind sa lucreze intr-o fabrica/uzina care producea nu stiu ce placi pentru tancuri, iar in cazuri de genul acesta sovieticii nu faceau nici o diferenta intre deportati si rusi sau ucrainieni: masa era cit de cit masa, iar leafa era leafa! Asa stind lucrurile, tata a putut s-o ajute mereu si pe sora sa (care lucra tot in zona, dar intr-un colhoz, parca) cu ceva ruble din care ea-si putea suplini ratia mizerabila de mincare. In fine, din URSS, el unul s-a intors cu trei geamantane pline cu haine si alte cele (un ceas de buzunar cumparat de el acolo ca sa cheltuie rublele adunate il mai am si acum!). Cam asta stiu de la tata. A, da, si ca o data a avut un accident de munca, i-a cazut una din placile alea pe picior, si ca s-a avut grija de el la spital!…
Pai, cum naiba s-or explica toate astea? Cind am fost de curind la mama, in Germania, am mai aflat un lucru mai mult decit graitor: tata, povestea ea, ar fi fost muncitor „fruntas" in uzina aceea si, la plecarea acasa, lui i s-ar fi incredintat purtarea drapelului! Aha, care va sa zica asa… Daca mai punem la socoteala ca tata a fost si ca morar mereu spirt, oricind dispus sa puna mina, sa ajute, sa rezolve (era pur si simplu firea lui!) si pe deasupra pur si simplu un om norocos, atunci, nu-i asa, se explica binisor faptul ca oameni ca el au beneficiat de un tratament mai bun, nediferentiat fata de cel acordat localnicilor!
Asta a fost povestea tatalui meu din deportare. El, care n-a vrut nicicind sa emigreze, si-a gasit odihna vesnica in satul natal. Mama (care implineste peste citeva saptamini 87 de ani), sora ei (care face 90 peste citeva zile) si matusa din partea tatalui (care va schimba si ea anul acesta „prefixul", fiind nascuta tot in 1920) traiesc in Germania.
In ce-o priveste pe mama, ea a fost dusa de bunicul, in data de 15 ianuarie, cu caruta la Miercurea Sibiului (unde erau adunati deportabilii din regiune), asta pentru ca tatal ei obtinuse, ca fost judecator al satului, aceasta favoare, aceasta aminare cu o zi (ceilalti fusesera luati in 14 ianuarie). De ajuns a ajuns in URSS fix de ziua ei (1 februarie). Au fost „cazati" intr-o baraca fara podea, fara nimic. De dormit dormeau tot cite doua, ca sa-si tina de cald, intinzind o patura pe jos, folosind desaga de acasa ca perna si acoperindu-se cu cealalta patura. Femeile din lagarul ei au trebuit sa iasa in fiecare zi la degajarea molozului, ceea ce implica deplasari zilnice de kilometri buni (3 din lagar pina la cantina, unde primeau o bucata de piine neagra-neagra pentru toata ziua de munca, inca vreo 3 km pina la santier, apoi iar la cantina pentru vreo zama din coji de cartofi si inapoi in lagar…). Gardienii, de altfel, le-ar fi tot spus: „Pai, voi nu meritati nici cit mincati!". Cind a ajuns acasa, mama cintarea 41 de kilograme…
Inchei cu o anecdota pe care mi-a spus-o mama tot cu ocazia vizitei mele de sarbatori. Cica o sasoaica din Amnas, casatorita, cu un copil mic, atunci cind si-a facut desaga pentru deportare, si-a luat cu ea si citeva hainute ale baietelului. Observind lucrul acesta, soacra si-a imaginat ca vrea sa aiba niste amintiri de la bebelusul ei… Numai ca tinara calcase strimb si ramasese gravida cu un crai din Amnas! Iar in lagar a dat nastere unei fetite, de care o colega de lagar, tot amnasanca, a spus mereu: „Ce copilas frumos a avut, ce fetita frumoasa!". Ei bine, cind s-a intors acasa, in sat umblase deja zvonul despre copilul nascut in URSS, soacra a priceput astfel pentru ce luase ea hainute de bebelus, iar socrul ei ar fi intrebat-o insinuant: „Tu, Kathi, sper ca nu ne aduci vreun mic rusnac?". „Nu, tata-socru!", ar fi raspuns ea fara sa clipeasca. Altfel, nimeni n-a mai aflat ce-a facut, ce s-a intimplat cu bebelusul nascut in lagar.
