Natura umana inainte de apocalipsa

Catastrofa aviatica de la Katyn, cutremurele din China si Australia, precum si eruptia vulcanului Eyjafjallajokull din Islanda, ce a paralizat timp de citeva zile traficul aerian de pe continent, precum si alte evenimente de o insemnatate mai mare sau mai mica, unele cu totul insignifiante, petrecute in preajma noastra sau aiurea pe mapamond, inclusiv marasmul politic prin care trece Romania, dar si alte state din Est sau din Vest, ne arata destul de limpede ca am intrat intr-o noua era, de "primenire" a istoriei… Am intrat, cum se spune, intr-un vertij periculos, din care nu se stie cum vom iesi, schimbati in bine sau in rau. Pare-se ca timpul, vorba lui Marin Preda, nu mai are rabdare cu noi. Ne impinge sa ne rostogolim la vale, cu o viteza ametitoare.

Desigur, unii cititori mai optimisti din fire, educati la scoala marxista, dar si noii lor urmasi, indoctrinati cu tot felul de teorii consumeriste, parcurgind aceste rinduri, vor sari in sus de indignare: cum adica ne rostogolim la vale, odata ce, de citeva decenii, omenirea se afla in progres fara precedent? Exlpozia informationala, explorarea spatiului, telecomunicatiile fara fir, computerul, chat-ul, blog-urile, noile cuceriri (experimente din domeniul genetic, multe din ele ramase secrete), ce pot insemna altceva decit progres?! Sigur ca progres, ce altceva?! Dar cu ce pret? Progresul acesta incredibil e platit cu pretul dezumanizarii, al robotizarii omului, al indepartarii de viata reala. Specia umana e pe cale de a se transforma radical. Traim din ce in ce mai mult intr-un spatiu mediatic virtual. O mare parte din timpul care ne-a fost rezervat pentrul traire il petrecem in fata talevizorului sau computerului. Luam totul de-a gata. Mura in gura, cu lingurtita, cu seringa, dar si cu polonicul. Ingurgitam tot ce auzim si ce vedem.

Bombardamentul informational la care sintem supusi pe parcursul zilei ne afecteaza intimitatea. Chiar si visele pe care le avem in scurtul ragaz al orelor de somn ne sint poluate de emisiunile pe care le-am urmarit la televizor sau de filmele de pe Google sau de discutiile pe care le-am purtat prin intermediul camerei web. Schimbarile au fost si sint prea bruste si fiinta noastra n-a avut si nu are ragazul necesar pentru a se adapta la ele. In goana nesfirsita dupa bani, dupa un jobb bun, dupa senzatii si placeri pe cit de previzibile pe atit de senzationale, nu avem timp sa ne oprim in loc si sa ne intrebam: cine sintem noi si care-i rolul nostru in lume? Simtim ca, biologic, nu facem fata schimbarilor ce se petrec in jur cu o viteza ametitoare, ce ne fac sa ne indepartam din ce in ce mai mult de eul nostru profund. Televiziunea, radioul, telefonul mobil si computerul calca  in picioare viata noastra intima. Practic, nu traim decit o parte, din ce in ce mai mica (ingusta), a vietii noastre. Traim – prin intermediul talk-show-urilor, al chat-ului, al dezbaterilor purtate cu ajutorul camerei web, al telefonului mobil – vietile altora. Zi cu zi, viata noastra e invadata de tot felul de politicieni, de staruri, de pop-modele, de care nu reusim sa scapam nici atunci cind ne cufundam in somn. Visele noastre sint poluate de aceleasi emisiuni si personaje. Am devenit, sau tindem sa devenim (ceea ce va spun e deja un truism!) simple angrenaje ale unui mecanism mediatico-social ce ne acapareaza si ne devora incetul cu incetul, transformindu-ne in roboti ale caror miscari devin din ce in ce mai previzibile. O parte din trairile ce ne anima sau gindurile ce ne bintuie imaginatia ne-au fost induse de mass-media. Trebuie sa ne multumim insa si cu atit, viitorul s-ar putea sa ne ofere surprize si mai mari.

Daca in prezent, prin intermediul cip-urilor, putem fi detectati oriune si oricind, intr-un viitor destul de apropiat gindurile si sentimentele noastre vor putea fi scanate de toti cei interesati sa ne supravegheze viata intima, aceasta pentru ca nu cumva, prin comportamentul nostru neasteptat, sa devenim factori perturbatori pentru viata celorlalti. Mai ales a celor ce conduc sau vor conduce destinele acestei lumi.

Viata noastra afectiva e din ce in ce mai dependenta de spatiul mediatico-virtual. In curind nu vom putea respira decit prin intermediul camerei web. In fine, ma voi opri aici cu specualatiile, nu inainte insa de-a pune o ultima intrebare de bun-simt: ce e de facut? De intors inapoi in timp nu avem cum sa ne mai intoarcem. Problema e cum sa mergem inainte spre acest viitor inspaimintator si intunecat pentru constiinta noastra. Solutia simpla, cel putin la nivelul teoretic, ar fi sa incercam sa gasim un echilibru intre aspiratiile noastre materiale si cele ce tin de resortul nostru intim, spiritual…. Teoretic, gasirea acestui punct de echilibru pare a fi un deziderat simplu de atins… Tinind insa cont de complexitatea si perversitatea naturii umane si de tentatiile pe care ni le ofera societatea consumerista, ma tem ca toate aceste vor ramine simple vorbe goale, aruncate in vint…

La ce ne trebuie bunuri spirituale, odata ce ele dau nastere la insomnii si intrebari desarte, ce nu au nici un raspuns? Nu e mai bine sa traim comod?

Previziunile asupra viitorului sint din ce in ce mai sumbre. Daca istoria umanitatii evolueaza in spirala (mi-o inchipui ca pe un ADN), atunci ne apropiem de un punct in care liniile se incaleca. Liberul arbitru, dar si ratiunea ne dicteaza sa mergem inainte pe calea pe care am ales-o. Progresul omenirii nu poate fi oprit in loc decit de-o catastrofa, partiala sau totala. Instinctul nostru de conservare ne face sa ne oprim, totusi, pentru o fractiune de secunda din expansiunea noastra si sa ne intrebam: incotr-o mergem si care sint limitele tehnologiei si cunoasterii umane? Tindem cumva, instinctiv, sa ne inlocuim viata reala cu una virtuala, in care sa putem trai la nesfirsit, pendulind intre un paradis si un purgatoriu construite din sabloane induse prin intermediul mass-media sau a altor forte, "oculte"?

Natura ne trimite semne sa fim prudenti. Hazardul, de asemenea. Ne apropiem cu pasi repezi de o apocalipsa iminenta. De acel punct in care se string toate liniile, pentru a fi imprastiate inapoi, in infinit.