Caută 
3 MIN
Ieri, D. si-a sarbatorit cu fast ziua de nastere, invitind vreo patruzeci de cunoscuti care au benchetuit dispusi la doua mese in camera de oaspeti. Lume, de altfel, foarte eterogena, majoritatea necunoscuta pentru mine (indivizi cenusii, debitind cu mult patos cele mai insipide banalitati), intre care am dat, cu sincera stupoare, peste familiile J. si C. Ce sa fi cautat astia la D.? Nu-i poate lega decit vreo afacere si, in speta, o afacere oneroasa, intrucit clanurile se ocupa cu tranzactionarea medicamentelor. Aceasta, si nu prestidigitatiile pretinse de medium ale lui D., poate explica succesul sau economic. M-am simtit strain si penibil in atmosfera de acolo. Am baut, intr-o totala izolare interioara, putin vin si am imbucat ceva, frugal, apoi am coborit la parter si am vizionat un film. Pe la zece, ne-am retras si abia acasa, in frigul nostru diurn, m-am simtit cu adevarat bine. Oamenii acestia imbogatiti cine stie cum, lumea aceasta care nu are sentimentul profunzimii, care nu poate vorbi decit de bani – cu un fel de scabroasa lubricitate!…
*
Bat rindurile astea acasa, la calculatorul meu batrin si hrentuit (m-am vazut nevoit sa-l pornesc de mai multe ori pina sa intru in program), dupa o zi asa-zicind plina si intr-o stare de spirit oarecum exaltata. Sa ma explic. (Propozitia, de fapt, nu-mi apartine, am citit-o la Cristoiu, mi se pare, si acum, ca am scris-o – am reprodus-o, mai exact – am un ciudat sentiment de alteritate – pervertit de o neasteptata constiinta protocolara…)
Sa ma explic, deci… Sint, daca ma gindesc bine, putin cam euforic. Interviul pentru care facusem ieri si mai inainte atita caz este, in fine, luat; imi ramine sa-l transcriu pe calculator si, apoi, sa-l crosetez in momentele sale repetitive. O treaba de citeva ore. Dau astfel jos de pe umeri o piatra enorma. L-am conceput ca piesa reprezentativa in cuprinsul numarului; banuiesc, in reminiscenta, ca anume asa e.
Am discutat cu Sturza in cabinetul lui C., la citeva minute dupa intilnirea sa cu medicii. Nu-l mai vazusem pina azi decit la televizor, in ipostaze oficiale. Personajul real (pentru ca micul ecran iti mistifica identitatea) e mult mai pregnant. Nu are nimic scortos, desi e sobru si, putind sa epateze (ca vedeta politica), ramine echilibrat, preocupat inainte de orice sa comunice. Are totusi in tinuta un aer vag de rafinament – semnul ascendentei sale…
M-a intrebat la inceput unde vreau sa public materialul si i-am depanat povestea cu ziarul. "Gasesc totodata util sa va dau si o idee asupra interlocutorului". La mentiunea ca sint si consilierul lui C., a remarcat cu malitie: "Te felicit…". Dupa interviu, intrigat, am reluat tema (tocmai faceam pasi spre iesire) si Sturza a explodat: "E un mare magar prefectul tau!". I-a displacut de la inceput, mai ales pentru obedienta sa, si i-ar fi spus lui Diacov: "Baga de seama, acesta te vinde la prima cotitura"…
*
Cit am stat in pat sa ma usuc, am recitit Moartea citeste ziarul, mai exact Addenda, unde se publica un interviu si citeva scrisori. Riguros vorbind, stilul editorialului din STRADA este dinescian. Ce am invatat de la editorialistul Academiei Catavencu este dezinvoltura asocierii de idei, aerul lipsit de orice inhibitie, anvergura temerara a imaginatiei. Aparitia unui asemenea stil in presa de la noi, unde toata lumea scrie cu toporul, ar fi un adevarat miracol. Dar trebuie sa piara capetele imbicsite, gen Gheorghe Budeanu, pentru a se putea scrie in deplina libertate. Trebuie sa piara pedantismul accesibilitatii, pretinsei accesibilitati, impus de corigentii la limba romana in frunte cu Val... Pentru ca altminteri riscam sa formam un public de trogloditi incapabili sa perceapa o fraza, deprinsi sa se hraneasca, dar numai in doze mici, doar cu subiecte si predicate. Imi aduc aminte cu aceasta ocazie de reactia lui Tulbure, agresorul de preoti de la Nisporeni si stilpul Partidului Democrat in zona. Mi-a spus incretindu-se ca "e prea complicat". Complicat, admit, dar numai pentru singura sa circumvolutiune!
