Pacienti in detentie

Mediul de detentie a fost supus, nu o data, controverselor si dezbaterilor legate de conditii, de incalcarea unor drepturi, de rele tratamente sau altfel de abuzuri. In acelasi timp, perceptia despre cei privati de libertate este legata de anularea tuturor drepturilor, inclusiv al celui de pacient, odata cu detentia. Suspiciunea care apare atunci cind se pune problema intreruperii pedepsei din motive medicale este in deplina actualitate. Sint motive suficiente pentru a face ca pacientii privati de libertate sa se inscrie intr-o categorie aparte de pacienti, cu probleme specifice mediului in care se afla, pe linga cele care tin de sanatate.

Sub aspectul standardelor internationale, la momentul actual, exista acte normative si conventii care vorbesc despre drepturile nediscriminatorii ale omului si despre protectia speciala a anumitor categorii de persoane considerate a fi vulnerabile, intre care se incadreaza si persoanele aflate in mediul de detentie. Astfel, Conventia europeana pentru prevenirea torturii si a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, adoptata de tarile membre ale Consiliului Europei, prevede garantii pentru prizonierii si detinutii susceptibili de a fi obiectul torturii sau tratamentelor inumane sau degradante. In acelasi timp, Declaratia Universala a Drepturilor Omului prevede faptul ca drepturile omului sint drepturi fundamentale, inalienabile si nediscriminatorii. Romania are, la ora actuala, legislatie in concordanta cu prevederile internationale, unul dintre cele mai recente si complete acte normative cu privire la pacientii prizonieri fiind Ordinul 1016/2007 privind asigurarea asistentei medicale persoanelor private de libertate. Legea prevede dreptul pacientilor prizonieri la asistenta medicala gratuita (stipulind insa si conditiile) si nediscriminatorie, dreptul pacientilor la consimtamint informat, inclusiv pentru participarea la cercetare, dreptul de a refuza o interventie medicala, dreptul la confidentialitate si exceptiile, dreptul de acces la documentele medicale personale. Astfel, calitatea de pacient (cu toate drepturile aferente) nu este anulata de cea de detinut, dupa cum cred unii.

In plus, Codul de Procedura Penala, in articolele 453 si 455, face referire la situatiile in care pedeapsa privativa de libertate poate fi intrerupta/aminata: condamnatul sufera de o boala care il pune in imposibilitatea de a efectua pedeapsa; condamnatul este o gravida sau are un copil mai mic de 1 an; din cauza unor imprejurari speciale, executarea pedepsei are consecinte grave pentru condamnat, familie sau unitatea in care lucreaza. Aminarea/ intreruperea executarii pedepsei din motive medicale este decisa de justitie pe baza unei expertize medico-legale care sa certifice boala/bolile respective, iar punerea in libertate nu se poate realiza decit pe o perioada limitata. Alte solutii, atunci cind acestea sint posibile, ar fi tratarea bolii in unitatile spitalicesti aflate in reteaua penitenciarelor sau eliberarea persoanei din mediul de detentie pentru a-si rezolva problema de sanatate, dar punerea acesteia sub paza.

Exemple in acest sens ar constitui bolile neoplazice, in care pacientii trebuie sa urmeze chimioterapie, urgentele (atit cele medicale, cit si cele chirurgicale) etc.

Desi aceste masuri, in concordanta cu legislatia internationala, respecta drepturi umane, totusi, perceptia publica despre astfel de situatii este una nefavorabila, influentata fiind, probabil, de cazuri in care eludarea pedepsei din motive medicale a fost pusa sub semnul intrebarii sau, mai grav, punerea in libertate s-a soldat cu recidiva faptelor penale, cu consecinte tragice. Ultimul exemplu in acest sens este cazul Gorbunov, inca supus dezbaterii si controverselor.

Dar perceptia sociala nu s-a limitat doar la atit. Medicii au fost pusi la zid, pentru acuzatii grave, cum ar fi constituirea unor intregi retele care pot elabora chiar un "Manual de evadare din penitenciar" pe argumente medicale, vizati in primul rind in acest sens fiind legistii. Lucrurile au mers atit de departe, incit perceptia sociala practic poate determina o "medicina defensiva", in defavoarea unor evidente argumentate. Toate aceste aspecte sint sustinute insa si de decidenti, care, incercind sa distraga atentia de la faptul ca sistemul nu are posibilitatea de a urmari in mod eficient evolutia unui detinut pus in libertate din motive medicale, arunca vina pe "diagnostice nefondate".

Intr-un astfel de context, cei care au de suferit sint pacientii aflati in mediul de detentie, explicindu-se si abuzurile, si discriminarea, si chiar privarea de anumite drepturi.