Parle vu franse?

Animatia Valse avec Bachir (Oscar 2008) a deschis, ieri, Festivalul filmului francofon. La fel ca la Cluj, unde Centrul Cultural Francez organizeaza aceeasi manifestare in acelasi timp, programul se constituie pornind de la un cap de afis cunoscut, multipremiat, succes international. (In Ardeal, Persepolis – dupa benzile desenate ale Marjanei Satrapi – oglindeste perfect evenimentul din Iasi prin abordarea noua a unor teme vechi: razboaiele si tulburarile civile din istoria recenta a Iranului, repovestite in animatie).

Astazi sint programate trei filme care fac trecerea de la realizarile francofone cu un renume deja dobindit la noutatile ce vor incerca gustul publicului si potenta lui critica. Mai intii, "daca doriti sa revedeti" Tacerea Lornei; s-ar putea sa fie cazul, avind in vedere ca a rulat in cinematografele iesene prin iulie-august, cind mi se pare ca nu era deloc de mers la mall. "Trecuti prin experienta recesiunii economice de la sfirsitul anilor saptezeci si impresionati de persistenta valorilor umane in rindul imigrantilor de la poarta Belgiei dezvoltate" (Ziarul de Iasi, 28.10.2009), fratii Dardenne povestesc despre o tinara albaneza aflata in Benelux pentru a obtine cetatenie, dar care, prin compasiunea pe care i-o arata unui distrus belgian, ajunge sa se indeparteze vertiginos de fericire.

Incalziti cu doua filme tari, vom afla in continuare ce-a mai facut surprinzatorul Abdel Kechiche dupa Eschiva (recenzat aici in urma cu trei saptamini). Prin mai 2009, la Festivalul Filmului European, am ratat, din lipsa de informare, La graine et le mulet (Secretul bobului/Cuscus), trebuind apoi sa zimbesc strimb la entuziasmul post-proiectie al colegilor mai aplicati. E o situatie neplacuta si, bagind de seama ca zilele filmului francofon de la Iasi nu sint genul care sa se repete, e acum ori niciodata sau, mai lent, altadata. Seara se incheie amoros cu un mediu-metraj "frantuzesc" in sensul clasic al cuvintului: Choisir d’aimer, regia – imberbul Rachid Ami. Distribuit de Kechiche in Eschiva si de actualul maitre al libertatii cinematografice – Arnaud Desplechin – in Roi et Reine, imigrantul de doar 22 de ani debuteaza in spatele camerei cu o privire serioasa asupra dragostei franco-algeriene. Daca e si bun, vom vedea dupa La graine et le mulet, insa abia astept sa am ce critica.      

Miine, in schimb, incepe calatoria in zonele cu adevarat turistice ale francofoniei: India printr-un documentar muzical, Afghanistan printr-o fictiune realista, iar in Quebec bomba serii: J’ai tue ma mere, de si mai tinarul realizator-actor-autor-Xavier Dolan. Chiar si numai pentru acest film, Iasul ar merita o campanie turistica: primul oras din Romania in care se proiecteaza senzatia Cannes-ului 2009. La doar 19 ani, Xavier Dolan scrie, regizeaza si joaca in propria fictiune semi-autobiografica despre relatia cu mama sa. Cind descopera ca fiul ei e gay, maman ii schimba complet viata, izolindu-l la internat, dupa un lung sir de certuri. Anul trecut, J’ai tue ma mere a luat trei dintre premiile sectiunii Quinzaine des Realisateurs, provocind ovatii la cinema si recenzii "uau" in cele mai influente publicatii de gen.

Incintat pina acum de programarea zilelor francofone, nu-mi ramine decit sa sper ca selectia de documentare va fi la fel de interesanta. In orice caz, dimineata de simbata va fi cit se poate de interactiva prin prezenta la festival a doi dintre realizatori. Intre 10 si 14, sintem chemati la un atelier pe tema "Locul regizorului: punct de vedere, punct de ascultare". Invitat si el ca vorbitor, Cedric Dupire semneaza trei dintre documentarele programate: din India, Dupire trece prin muzica traditionala catre underground-ul asiatic cu o escala in Guinea-Conakry. Trailerele de pe net dau impresia unui documentarist pasionat de energia muzicienilor de orice fel, a caror exceptie descoperita pe calea exotismului il fac sa ridice camera si sa filmeze. We don’t care about the music anyway (simbata, ora 17.40) pare sa arate cu o deosebita satisfactie pocinoagele sonore ale punkavangardistilor tokiosi, indivizi scrijelind fiare vechi printre platane digitale in buna traditie Einsturzende Neubauten, adica pe extaz in zgomot disonant. Suna bine, as zice, sa vedem si boxele de la Casa de Cultura "Mihai Ursachi".

Fictiuni multipremiate (Oscar, Cannes, Cesar), documentare muzicale independete si un film nementionat (nu din rautate – autorul afgan Barmak Akram vine special de la festivalul din Cluj pentru atelierul de simbata) – L’Enfant de Kaboul – lung-metrajul cu story emotionant si personaje amintind de universul feminin al lui Kiarostami. De fapt, nu sint asa de multe filme si nici n-ar fi greu de vazut toate. Ma gindesc doar cum ar arata un festival al filmului romanofon: premiile la Cannes/Berlin vs. documentare despre disparitia fotei romanesti din Pocutia. Inch‘Allah, cum ar spune francezii, poate doar cu sustinerea Centrului Cultural…