Pasii dubli

Al cincilea lung-metraj al cineastului spaniol Isaki Lacuesta se inspira din viata si scrierile lui François Augiéras (1925-71), transpunandu-i lumea intr-o suita de personaje si legende. „In desert, vei invata sa te ascunzi si sa-ti pierzi urma, mergand inapoi in propriile tale amprente. Iata secretul pasilor dubli."

Misterul ce continua sa-l invaluie pe François Augiéras e preluat in film ca principiu de organizare si tematizare. Asemeni unei lucrari de arta conceptuala, filmul e interpretabil cu ajutorul informatiilor anexe, biografice, care pot fi obtinute exclusiv din surse externe. Fara cunostinte despre François Augiéras, spectatorul urmareste narativul unui tanar soldat african, montat in paralel cu o echipa de localnici mai in varsta, porniti sa descopere buncarul pictat si ingropat de scriitorul francez. Un alt treilea plan infatiseaza un pictor european, ajuns in Africa in cautarea inspiratiei si a unui mediu de practica. O voce din off comenteaza literar, imbinand perspectiva Scriitorului si perspectiva Unchiului.

Vizual, Los Pasos Dobles se foloseste cald de intinderile sahariene, antrenand o suita de actori africani neprofesionisti intr-o aventura de cautare permanenta. „Iti vei uita numele. Vei rataci zile intregi si-ti vei bea sangele din vene. Insa vei supravietui. Ce teribile aventuri te mai asteapta? In aceasta noua viata, soarta iti va sta in trei cuvinte: mergi mai departe."

Conform wikipedia, opera literara a lui François Augiéras ii reflecta experientele de pictor in Africa, descriindu-i, in acelasi timp, trairile sexuale alternative: homosexualitate, raportul erotic cu unchiul sau, zoofilie. Desi toate acestea sunt ilustrate in film, secventele sunt de o asemenea naturalete metonimica, incat nu canalizeaza judecata pe coordonatele tabu-ului. Despre parafilie: „deviatia (παρI¬ – para) consta in ceva spre care este atrasa (φιλI¯α – filia) persoana" (http://ro.wikipedia.org/wiki/Parafilie). Deci daca viata e o dreapta, orice deviatie (spre care e atrasa persoana) e considerata social o anormalitate. Apare intrebarea, spre ce e atrasa dreapta? In termeni geometrici, spre infinit, in termeni laici, spre moarte; daca moartea e o deviatie, moartea lui François Augiéras e o deviatie pe care Isaki Lacuesta vrea s-o indrepte prin filmul Los Pasos Dobles.

Dincolo de aceasta discutie, „deviatiile" erotice nu incarca filmul cu greutate tematica. Frecvente sunt referirile la arta pictorului, care se reflecta in crezul creativ al regizorului, oglindind astfel inauntru catre Isaki Lakuesta si-n afara catre noi: „aici trebuie sa pictezi repede. Foarte repede. Inainte vopseaua sa se usuce de la caldura din aer. Trebuie sa pictezi inainte ca ideile sa sece, fara sa te gandesti. Singura, mana trebuie sa gandeasca. Din cauza asta, pictorul lucreaza des cu cealalta mana. Cu mana stanga. Pentru a evita gesturile prea cunoscute. Pentru a se prinde singur in capcana." 

Dupa cum spuneam, conventia de fictiune in care au loc aventurile tanarului soldat african François Augiéras, avatar fictiv al pictorului, se intrepatrunde cu cautarea buncarului pictat. Grupul de cautatori e filmat cu ochi documentaristic atent la detaliile etnologice, la limbaj, conversatie, preocupari, glume. In a doua parte a filmului, cele doua planuri sunt sublimate in legenda si arta, directia fiind dictata de vocea din off a eu-lui literar. Ajuns intr-un sat in cautare de apa, tanarul soldat se urca intr-un baobab si ramane acolo. Isi pune o barba din blana de capra si uita limbajul articulat, comunicand doar cu animalele. In buncarul gasit la marginea „marii", de fapt doar un miraj, o fata morgana de desert, picturile descrise in roman nu sunt de gasit, insa unul dintre cautatori le picteaza el insusi, preluand actiunea lui François Augiéras din urma cu 50 de ani. Mergand mai departe de observatia etnologica, Isaki Lacuesta scoate, in acelasi timp, filmul din orizontul asteptarilor naratologice ale conventiei de fictiune, acordand, spre final, din ce in ce mai multa importanta avatarului pictor european. Filmul evolueaza catre o meditatie asupra vietii si artei, stabilindu-si concluzia intr-o alta specie cinematografica decat cele folosite pana in acel punct, anume in filmul-eseu. Adevaratul François Augiéras apare in filmari personale pe genericul de final, lasand povestile sa convearga in explicatia propriei sale imagini: „Secretul e singurul lucru care se distruge, daca e impartasit." E un film care mi-a placut teribil.