Sic transit gloria iluziei

Euforica si frustrata, capitala (si, printr-o contaminare simpatetica, provincia) a/au asteptat minuni de la noul primar. Europa urma sa-si reverse edenul prin fanta pe care o forma cu propria silueta (cam anguloasa, ar fi zis Calinescu!) tinarul politician. Etc.: de git i s-a atirnat o grea piatra a sperantelor cvasigenerale.

Vai, cit adevar comporta zicala potrivit careia o minune nu tine mai mult de trei zile! Termenul, de fapt, nu are importanta, e absolut conventional, insumind citeodata si perioade mai lungi dar finite (in cele din urma!), dupa care, fatalmente, ceata dispare si peisajul se infatiseaza privirilor in goliciunea lui originara, id est in proza-i imanenta. Ce parea inainte un paradis cu serpentine voluptoase si ingeri pudibonzi si inocenti se resoarbe pe nesimtite intr-un islaz napadit de balarii si scirna: sic transit gloria iluziei si puterea magnificentei!

Cam asta i s-a intimplat (sau i se mai intimpla) primarului Dorin Chirtoaca. Liberalii lui Ghimpu ar fi bovarizat si azi, cine stie pe unde, daca actualul edil al Chisinaului nu cataliza aspiratiile si, neindoios, exasperarile unui important segment electoral de la noi. A fost, cu bizara metafora a editorialistilor, locomotiva care a miscat un esalon ce parea intepenit definitiv in proiect. A fost, de fapt, marea, istorica sansa a unei grupari inapte sa-si adjudece firesc, adica doctrinar, sufragiile trebuitoare accederii la guvernare; care nu si-a putut incropi un limbaj macar inteligibil, daca nu persuasiv; si, mai ales, ale carei idei, intr-un mod fatal, nu au cum sa fascineze niste oameni coplesiti de nevoi, sensibili prin forta lucrurilor doar la conceptele echitatii si solidarizarii.

Decalajul acesta dintre potential si, sa zicem, cistig da masura stuporii si ca atare a encomioanelor de care e impanata presa vremii. Fostul coleg al Andreei Marin era evocat pe un ton extatic, articol de fond sau stire, simpla opinie ori reportaj sporind un nimb nemeritat, in fond, si absolut incongruent, in sine. Foarte curind, Chirtoaca a devenit propriul sau mit, daca pot spune asa, suportind presiunea unui orizont de asteptare excesiv, mult (iar in unele cazuri mult prea mult) peste facultatile sale native. Euforica si frustrata, capitala (si, printr-o contaminare simpatetica, provincia) a/au asteptat minuni de la noul primar. Europa urma sa-si reverse edenul prin fanta pe care o forma cu propria silueta (cam anguloasa, ar fi zis Calinescu!) tinarul politician. Etc.: de git i s-a atirnat o grea piatra a sperantelor cvasigenerale.

Dar dictiunea impecabila si cravata bine asortata nu pot fi nicidecum un panaceu economic sau administrativ: imaginea si-a facut treaba doar in faza incipienta, in virtutea inertiei. Incoace, au prins a rasari nedumeririle si deceptiile, urmate fara zabava de insatisfactie, inca surda, ce-i drept, dar destul de caustica.

In sensul acesta e cu asupra de masura simptomatic pseudo-interviul publicat vinerea trecuta in Jurnal de Chisinau, la promitatoarea rubrica "Gazeta de perete a casei de nebuni". Nu se compara, bineinteles, cu interviurile asa-zicind de gen din Academia Catavencu, dar parodierea nu e fara de efect. Avem, intr-o sinteza destul de laborioasa, un Chirtoaca, evident, virtual, dar perfect recognoscibil, cu tabieturile, cliseele si micile sau marile fantasmagorii ale omului real.

Cartea, pare a sugera Jurnal...-ul, nu te apara de limbajul de lemn si nici de banalitati nu te fereste: "mass-media este o sursa importanta de informatie si ne ajuta sa tinem mereu degetul pe pulsul realitatii". Nu poate servi nici ca antidot in contra delirului edilitar: "Nu inteleg, pur si simplu, de ce toate masinile trebuie sa circule ziua. Am de gind sa pun in fata Consiliului municipal chestiunea circulatiei pe schimburi: masinile cu numerele pare circula ziua, iar cele cu numerele impare - circula noaptea, si viceversa". Culmea e ca nici de incontinenta egotista nu te scuteste: "Ma trezesc devreme si timp de 5-10 minute ramin in pat, ascult linistea, interceptez sunetele de afara, incerc sa percep daca functioneaza sau nu transportul public, daca merg sau nu merg troleibuzele... Si daca aud vuind vreun troleibuz in viteza - vuuuuuuuuuuuuuuu - ma simt fericit. Zgomotul produs de troleibuze dimineata e altfel decit cel de peste zi, e ca o muzica techno in cosmosul diminetii, in vraja somnolentei matinale"...

Morala fabulei: "locomotiva" liberalilor incepe a suferi de uzura. Or, iarna-i ici, anticipatele-s departe.