Umbra lui Stefan. La Dobrovat

Murii (cum ar scrie Eminescu) si batrinul turn, astazi surghiunit intre schelele subrede ale nesimtirii de tranzitie, asteapta minunea zilei in care de-alde Agathon si Udrea, cu tot neamul lor cel ministerial, vor baga de seama ca turism nu inseamna baliverne, cirnati, bere si muzichie, ci drumuri bune, restaurare de zidiri multiseculare, mijloace de transport si de cazare decente si, mai presus de orice, respect pentru ceea istoria si oamenii de bine au pastrat.

Citam dintr-o sinteza a Consiliului Judetean Iasi: "Dobrovat, comuna cu un cadru natural deosebit de atragator, amenajari piscicole si de vinatoare, monumente istorice si de arhitectura, parcuri dendrologice, poate prezenta un deosebit interes pentru turisti. Manastirea Dobrovat ridicata aici de catre domnitorul Stefan cel Mare in anul 1503 este foarte interesanta din punct de vedere istoric si artistic. Biserica a fost pictata la anul 1529, in timpul domniei lui Petru Rares, pe un fond albastru de Voronet. Este foarte necesara construirea unor structuri turistice de primire pentru cazarea pelerinilor".

Asa se rezuma, cu limba de lemn si cu lipsa de imaginatie, "viziunea strategica" a celor ce ar putea contribui la dezvoltarea turismului. La nici o ora distanta de Iasi, in comuna Dobrovat, mai exista inca frumusetea unui loc ce ar merita sa devina prioritate turistica judeteana din mai multe motive a caror expunere formeaza, in esenta, substanta acestui text.

Infrastructura. Cine a fost la Dobrovat dupa o ploaie zdravana sau pe vreme de iarna stie ca ghiolurile drumului dau multe batai de cap. N-ar fi un capat de tara daca mai-marii acestui judet si-ar pune mintea si ar include traseul respectiv intr-un program de reablitare, mai ales ca exista si bucati de drum cu asfalt. Chiar si in conditiile de acum, pe vreme insorita de vara, serpuirea printre copaci este placuta. In padure trebuie, totusi, interzise urmatoarele activitati de neam prost: scrijelirea copacilor ("Ion si Maria fura p-aci" sau "Te iubesc, fa! Gigi, 1.X.’74"), aruncarea peturilor, pungilor si a resturilor alimentare, difuzarea, din masina, a unor nepieritoare slagare paramoderne à la Adi, Florinel si Costita, etc.

Cadrul natural. Peisajul pare rupt din basme, fireste, din cele in care exista codri de arama, de argint si de aur, nu din cele cu Prislea si cu ghiulul de aur. Padurea nu a fost inca mutilata vizibil (e drept, nici n-am umblat prea mult sa vedem binefacerile unor exploatari forestiere irationale), umbra isi face datoria, iar iubitorii de papadii si de leurda pot fi de-a dreptul multumiti. Ma opresc aici, inainte de a incepe sa povestesc despre virtutile mersului pe jos, la pas domol, cu ochii dupa insecte si cu mintea-n cer.

Localitatea. Ascuns intre coline molcome, satul Rusi conserva, in ciuda saraciei crincene care apasa peste ograzile oamenilor, o atmosfera prietenoasa si ofera ochilor plictisiti de violenta urbana un crimpei de Romanie in care cocosul, porcul si magarul sint inca necuvintatoare de gospodarie, nu mutre politice. Deti unii dintre cunoscutii care s-au incumetat sa inceapa acolo constructii ale unor case de vacanta spun ca datul cu jula – sport practicat de unii bastinati – tinde sa umbreasca virtutile locului, presupun ca furgaseala poate fi cumva domolita. In orice caz, o excursie de o zi la Dobrovat pare o alternativa mult mai de folos decit caratul odraslelor la mall ori azvirlirea micutilor in arena betonata dintre blocuri (gen "Du-te, ba, afara si te joaca, ca vreau si io la calculator!").

Manastirea. Rareori mi-a fost dat sa vad ceva care sa te puna pe ginduri. Dincolo de netrebnicia si de micimea omeneasca, in biserica manastirii Dobrovat se pastreaza, poate, cea mai frumoasa pictura murala ortodoxa vazuta de mine pina acum. Recunosc, gusturile sint relative, dar oricine poate vedea, cu ochii sau cu inima, citeva trasaturi, vorba edililor, "foarte interesante". Chiar si fara a fi scuturata de praful secolelor, pictura impresioneaza printr-o senzatie de umilinta si de luminozitate. In reprezentarea patimilor Mintuitorului, truditorii anonimi au lasat detalii scinteietoare care trezesc viata culorilor. Petru lepadindu-se de Hristos si cocosul care vesteste implinirea lucrurilor, Iuda cel spinzurat si Iisus insusi urcind de bunavoie pe o scara, spre a se lasa prins pe cruce, sint numai trei dintre elementele care ies in afara canonului, fiind, de aceea, foarte valoroase. Iar murii, (cum ar scrie Eminescu) si batrinul turn, astazi surghiunit intre schelele subrede ale nesimtirii de tranzitie, asteapta minunea zilei in care de-alde Agathon si Udrea, cu tot neamul lor cel ministerial, vor baga de seama ca turism nu inseamna baliverne, cirnati, bere si muzichie, ci drumuri bune, restaurare de zidiri multiseculare, mijloace de transport si de cazare decente si, mai presus de orice, respect pentru ceea istoria si oamenii de bine au pastrat.

Ar mai fi ceva de spus? Mi se pare nimerita o zicere deja obosita de uzul excesiv: Frumoasa tara! Pacat ca-i locuita!