Versetele lui Serban-Voda Foarta

Despre Serban Foarta doua lucruri se pot spune cert: unu – ca-si scoate cartile cu o consecventa de invidiat pentru un autor ajuns pe culmile gloriei; doi – ca este un poet hipermanierist sau (de ce nu?) postmanierist. Prefixul post a devenit la moda, astfel ca, adaugat oricarui cuvint, oricarei notiuni abstracte, oricarui simbol, innobileaza acel cuvint si-i da, nu-i asa?, un halou cosmic, o a patra dimensiune, chiar daca celelalte trei lipsesc.

Un autor modest aureolat cu un astfel de prefix poate trece fara teama in eternitatea istoriei literare. Daca este post si practica in taina postul – in poezie -, se curata de cele pamintesti si, prin aceasta prelunga abstinenta, se pregateste, indiferent cum scrie, pentru post-etemitate. Opera lui, mare, mica, va avea parte de glorie eterna. Cintat si rasfatat de elite, de degustatorii de poezie, Serban Foarta e pe cale de-a ajunge, ca si congenerul sau Brumaru, pe alte cai, desigur, ceva mai pure, la marele public. Acesta e un cistig al sau, si nu numai al sau, ci si al poeziei.

Vorbeam insa de Serban Foarta si de holorimele sale, niste rime in relief. In ce consta noutatea lor? Sint ele doar simple jocuri rebusistice dincolo de care nu se ascunde nimic? Un puzzle rimat? Rimelat, cum ar zice un autor mai tinar?! Nu stiu care este opinia celorlalti; in ce ne priveste, putem spune ca aceste „jocuri" ne plac si ne emotioneaza, ne „imbata" estetic. Dupa opinia mea, Serban Foarta este singurul poet cu adevarat post-modernist de la noi. S-ar putea ca el sa fie precursorul poetilor anului, hai sa spunem, 2.150, nu? Al unei poezii de calculator, care, pornind de Mallarmé, dar si de la psalmii biblici, ajunge intr-un punct in care matematica versului se intersecteaza cu muzica sferelor binecuvintata de ingerii lui Dumnezeu…

Urmuzianism rimat? Bovianism urmuzian?

Simbolism surrealist? Un „joc secund" mai sur?

Nu cred ca putem spune totusi ca poezia lui Serban Foarta este o poezie rece si care nu transmite nici un sentiment. Ea nelinisteste lectorul prin ordinea sa stricta si creeaza o stare de halucinatie lingvistica si vizuala. Artificialitatea acestei poezii este atiit de evidenta, incit a devenit o regula, pe care cititorul o accepta de la primele texte. Daca am vrea cu tot dinadinsul sa cautam originile lirismului lui Serban Foarta (orice am spune, trebuie sa fim de acord ca totusi despre lirism e vorba, si inca de unul pur!), ar trebui sa mergem la Jocul secund si la Plumb-ul lui Bacovia. Cit de barbilian este Serban Foarta si cit bacovian, cit urmuzian si cit, da!, fortanian, daca nu va deranjeaza cuvintul? In oricare din versurile din Joc secund il putem simti pe Foarta. Sau, mai bine zis, in oricare din versurile din Holorime ii simtim pe Ion Barbu si pe George Bacovia. Serban Foarta impinge insa, s-ar putea sa ma hazardez, barbianismul, din Joc secund, dincolo de limita sa. Care e aceasta limita? Jocul. Jocul pur. Jocul secund devine la poetul Foarta un joc pur. Foarta aplica aici regula „jocului secund" in litera legii lui Barbu. Si poezia lui coboara la nivelul silabelor, chiar al literelor. Este o poezie a semnelor ce se divid si se compun intruna. O poezie a hieroglifelor. Citez din Barbu: „Cimpoiul vested luncii sau fluierul din drum / durerea divizata o suna incet, mai tare… / Dar piatra-n rugaciune, a humei despuiate / si unda logodita-n cer vor spune – cum?" Aceeasi concentrare pe milimetru patrat si punerea cu penseta a cuvintelor in fraza poetica o intilnim si la poetul timisorean.

Citez din Foarta: „De aer, nava – galben tropic / avind a-i trece, ideal. / Avind alt, rece, ideal: / de a ierna, – vag alb entropie / / (avinturilor bun ramas) / cit nu-I incercuie-n necroza. / Cit nu-l incercuie-nec, – roza / a vinturilor, bun ramas!" Prin „a vinturilor bun ramas" poetul parca face o trimitere la Corabia beata a lui Rimbaud. S-ar putea sa ma insel.

Poetul Serban Foarta isi lucreaza versurile cu un aparat de marit si cu instrumente optice din cele mai fine. O operatie pe retina ochiului, un tatuaj pe cornee n-ar necesita, desigur, o concentrare a atentiei si o precizie extreme. Ceea ce face Serban Foarta in poezie e o operatie pe ochi. Cristalul natural este inlocuit cu unul artificial, slefuit in laborator cu mare grija; intrebarea pe care o punem insa aici este: inlocuind cristalinul cu un cristal ochiul mai poate vedea? Cit de abstracta si cit de artificiala este poezia lui Serban Foarta, ne intrebam? Prin aceasta in-locuire, ochiul poetului devine un ochi magic. Poetul sta in interiorul unui ochi (secund) si pe masura ce cinta ochiul se goleste de substanta sa (vederea?) si se umple de cintecul poetului. Ce vreau sa spun: universul poeziei lui Serban Foarta este un univers inchis, suficient siesi, fara corespondenta cu alte lumi, un univers ca o moneda cu o singura fata: „Scris, riul trece-n mai-albastru, / Cuvintul (unde-i, ca un nimb, / cuvintul undei? ) – Ca un nimb / scris, riul trece-n mai alb astru. / / Decor de doliu funerar? / Sorgintea ride cristalina. / Sorgintea ride. Trist alina / de cor de doliu, funerar". Cuvintele se compun si se descompun ca undele unei ape. Intelesul e ambiguu, sclipeste ca raza de lumina pe unde si scapa. E mereu altul, nu poate fi prins decit o clipa, si nici atita. Am ales poezia la intimplare (la un timp ce-l are?), deschizind cartea la pagina 30. si totusi am cazut pe ideea mea. Un joc de-a Barbu si Bacovia? De-a v-ati ascunselea printre silabe?

La prima lectura ne deruteaza sintaxa frazei si felul cum partile de vorbire dintr-un vers se transforma prin des-partire in alte parti de vorbire in versul de mai jos. Serban Foarta lucreaza cu foarte putine cuvinte. Si in fiecare cuvint se deschide, parca (Parca?), o poarta (o poarta?) spre un sens neasteptat. Peretii cuvintului, ca sa ma exprim metaforic, sint pereti portabili si ouvintul poate capata configuratii bizare, iar fraza devine un labirint pentru cititor. Cum am mai spus, Foarta foloseste extrem de putine cuvinte, dar cu efecte cel putin interesante, daca nu ciudate. Ochii cititorului nu stiu asupra carui cuvint sa se opreasca: la mijlocul frazei cuvintul se divide in doua sau in trei. E ca si cum ai intra intr-un magazin de jocuri mecanice: pe moment esti paralizat, socat de bogatia de lumini si umbre. Dupa un timp insa ochii se acomodeaza si te apropii cu sfiala de jucatori. Poezia aceasta produce, desigur, saturatie si ai, la un moment dat, impresia ca mecanismul functioneaza in gol. Poate ca Serban Foarta, a nu se intelege ca dau sfaturi, dupa cum am mai spus, poezia lui imi place, ar trebui sa incerce si altceva, sa schimbe un pic tonul, cu orice risc. Mierea, ca si veninul, nu se iau decit in cantitati mici.

In incheierea acestui articol, am cautat o imagine plastica pentru poezia si profilul lui Serban Foarta si prima imagine care mi-a trecut prin minte a fost aceea a colonelului Aureliano Buendia, din romanul lui Marquez, care, in timpul marilor ploi, revenit din razboaie, sta in cabinetul sau si lucreaza pestisori de aur. ii topeste si-i retopeste, ii reface mereu, inabusindu-si astfel, in vremuri de pace, puternicele sale instincte de razboi. Slabiciune? Forta?

Voi incheia totusi cu un „Cintec de pahar", cules, simultan, pe malul Bahluiului si la Roerbahia de singhelul Luca Pitu si adresat (iproto?) singhelului Serban Foarta, aflat pe malul Begai: „An-dre ¹ fura din templul Kmer / acompaniat la duloimer: / Serban ², Serban cinta la el / Cu rivna de protosinghel³, / caci incapac⁴ / sa joace mime, / El tot scornea la bolorime (varianta superioara, n. L.P.): Tot perpelea la holockime). / Haihui, el nu umbla prin lume, / Iar Bega nu-l jena-n renume".

¹ Malraux?

2 Foarta?

³ Grad monahal superior singhelului. Singhelul, de la singhen – a cinta, grad inferior protosinghelului, caruia adesea ii cinta in struna.

4 Din paradigma lui dibac, capac, tnendac.