Vitiile iesenilor

O expozitie care trebuie negresit vazuta de ieseni, nu numai din pricini sentimentale, e aceea care a fost vernisata ieri la Muzeul de Istorie a Moldovei. Titulatura evenimentului e, desigur, foarte imbietoare: "Pasiuni, tabieturi si vicii in Iasul de altadata". Curatorul expozitiei este doamna Ioana Veronica Cioflanca. Vizitatorii expozitiei pot admira nu numai imagini din orasul de odinioara, dar si obiecte care ilustreaza "patimirile" si viciile mai apasate ale iesenilor. Cu toate acestea, ar fi complet gresit sa ne inchipuim ca locuitorii urbei noastre au fost mai viciosi decit altii. Pasiunile, tabieturile si viciile au fost cam aceleasi peste tot.

Dar ce placeri mai mult sau mai putin interzise au trait iesenii? In primul rind, as aminti pe aceea a spectacolelor. Piese de teatru au vazut in cladirea de pe Copou (care a ars la 17 februarie 1888, o miercuri) si mai apoi la Teatrul National, inaugurat festiv in zilele de 1 si 2 decembrie 1896. Cu acest solemn prilej, la care discursul oficial a fost tinut de primarul Nicolae Gane, s-a ilustrat si vestitul Matei Millo intr-o scurta comedie. Veniturile obtinute in 1 decembrie au fost donate saracilor. Din pacate, perechea regala nu a putut onora evenimentul. Reprezentatii dramatice aveau loc la teatrul Sidoli ori in gradinile Pomul Verde, Chateau aux Fleurs, Tivoli-Buch (din strada Banu). Se mentioneaza ca marea actrita de la Comedia Franceza Sarah Bernhardt a venit in mai multe rinduri la Iasi (fiind gazduita in casa Eleonorei Mavrocordat din Saulescu). Unul dintre spectacole a fost "Frou-Frou" si a ramas de pomina. In gradina Tivoli era un teatru de vara, in care s-au produs si artisti de la Opera italiana, dar si Matei Millo. La gradina Pomul Verde a fost, mai intii, cabaret. Mai tirziu a devenit local pentru reprezentatii ale trupelor israelite. Aici au fost primele spectacole in idis, organizate de ilustrul muzician Avram Goldfaden.

Nu numai teatrul a fost un viciu al iesenilor. Dupa cum bine se stie, societatea Junimea tinea petreceri la hotelul Binder. Locuitorii de rind vizitau insa crisme cu nume extrem de atragatoare (ingeniozitatea ieseanului e, fireste, proverbiala!): "Bolta Rece", "Respect general", "La umbra lui Hamlet". Viciul corespunzator betiei e infulecatul. Se povesteste, cu oarece malitie, despre prozatorul Calistrat Hogas (profesor de latina la Negruzzi) ca minca sardanapalic: "cite 40 de sarmale odata, alaturi de mamaliga subinteleasa" (am citat intocmai dintr-un memorialist).

Dupa petreceri, iesencele faceau baie la feredeul turcesc, aproape de mlastina Bahluiului. Fiece doamna, noteaza gazetarul Rudolf Sutu, isi aducea un anume "praf de depilat", al carui secret s-a pierdut, cu care-si "scotea parul", prin intensa frecare manuala. Moda venea de la grecoaice. Obiceiul i s-a parut, totusi, absurd evocatorului. Daca in secolul al XIX-lea doamnele amazoane faceau cavalcade pe Copou (a existat, mai demult, si un hipodrom linga fabrica de tigarete), la inceputul veacului urmator moda a impus domnisoarelor circulatia pe bicicleta (velociped). Dar cei mai multi mergeau cu trasura. Era mult mai sigur.

As mentiona si un viciu cu adevarat periculos. Pe la inceputul secolului trecut, orasul Iasi a devenit celebru printr-o epidemie de sinucideri. Iata cum prezinta flagelul un publicist inventiv: "… Cocotele se omoara cu veronal. Vinzatoarele intii se iubesc cu vreun derbedeu pe la Galata sau Nicolina, apoi devin pesimiste si se indoapa cu soda caustica pina le plesnesc ochii. Femeile din lumea buna se impusca in dormitor, cu usa incuiata, perforindu-si apendicele sau splina. Elevele de la pensioane sau de la scoala de moase, fie ca nu le-a raspuns individul la amor, fie ca le-a profanat sentimentele de totdeauna, se omoara la gradina Copou, sorbind o litra de tinctura de iod…". Cu toate acestea, domnisoara Plesnila (sic!) s-a sinucis aruncindu-se pe fereastra dintr-un sumbru imobil cu trei caturi de pe strada Lapusneanu. Alt caz care iese din normalitate: pe un mormint din cimitirul Eternitate s-a sinucis, in 1928, sotia nuvelistului Stejar Ionescu.

Un viciu foarte vechi si, as zice, universal a fost prostitutia. La expozitia de care am amintit pot fi examinate, printre alte obiecte, si "condicutele" damelor binevoitoare. O ipoteza afirma ca si numele de "Podu Ros" vine de la un atare viciu. Pe vremuri, strada care coboara de la Palat era locuita, in partea dintre biserica Sfintii Constantin si Elena si podul de peste Bahlui, de negustoresele amorului. Locuintele acestora aveau ca semn distinctiv perdelute rosii la ferestre. Dar e vorba numai de o ipoteza. Unii spun ca viciul se practica, mai cu seama, pe actuala strada a Florilor.

In incheiere, va fac indemnul smerit de a vizita expozitia intitulata "Pasiuni, tabieturi si vicii in Iasul de altadata". Cu siguranta, nu veti regreta…