Vinturile, festivalurile…

* Dupa cum ati aflat de la televizor, tocmai se desfasoara Festivalul "Callatis". Nu in Romania, la Mangalia, ci de unde se trag romanii, adica de la Rim. Nu de la Rimnicu Sarat sau Rimnicu Vilcea, ci de la Roma. La Mangalia se desfasoara, tot acum, Festivalul de la Mangalia (ar fi fost culmea ca la Mangalia sa fi fost, de un exemplu, Festivalul de la Brasov!). Putini adevarati melomani stiu ca, tot in aceste clipe, se desfasoara si "Porcul de Aur". Stam de vorba cu organizatorul, primarul comunei Racnetu, domnul… Handel?

– Se pronunta Haendel, ca compozitorul, si se scrie la fel, cu puncte pe a; multi nu stiu sa pronunte punctele si de-aia iese cum ati zis!

– De unde festival, in asemenea conditii de criza, cind bursele cad, pe ruptelea? Va permiteti?

– Cind exista iubire pentru muzica si arta, orice e posibil!

– De ce "Porcul de Aur"?

– Cerbi n-avem, nici iesire la mare, iar curcanul, bibilica sau gaina nu merg.

– Manifestarea din Racnetu, o localitate cu nume parca predestinat, atrage lume, public, se bucura de participare?

– Se bucura, n-are motiv sa se supere! De la ea ne bucuram cu totii, ca e muzica, este veselie, antreu…

– Vreti sa ziceti ca e antren, nu?

– Stiti mai bine ca mine: antrenuri, tuica, masline, hamsii… Ce se pune de obicei pe masa, inainte de ciorba, sa mearga bine arta dupa!

– Antreuri, am inteles! Citi interpreti cinta acum, aici, pe scena dumneavoastra?

– Pe scena, nimeni, ca nu mai poate!

– De ce?

– Pai, a urcat pe ea, la inceput, taraful: le-am zis sa nu, da’ nu m-au ascultat!

– Nu inteleg!

– Pai, sint toti grasi, burtosi, burduhanosi. Plus ca schema e mai umflata ca ei, ca si-a angajat nevestele si soacrele, ca coriste, desi habar n-are cinta, infuleca si ele protocoale, la diverse ocazii. Scena mai subtire, lemnele mai de criza, mai putrede, asa, cuiele mai ruginite, au cedat primele, fiind mai destepte…

– Membrii unde-s, au fost descarcerati?

– Nu s-a putut: un domn pompier a iesit batut de-acolo, i-au aruncat cu trompetele in cap, sa-i lase in pace, ca au gasit, sub scena, vinul, ascuns de mine!

– Acum unde se cinta?

– Sus, pe tapsan, unde se tine iarmaroc, se vind vite, vaci, bivolite…

– Se poate cinta acolo? Nu sint case in jur, nu deranjeaza?

– Oamenii sint obisnuiti cu ragetele si mugetele care se aude cind e tirg de vite. Mare diferenta nu-i…

– Cine evolueaza in aceste momente?

– Acum involueaza o tanti mitosoprana din satul vecin…

– Vad ca si danseaza, are o coregrafie deosebita pentru zona asta etnografica…

– Se zbuciuma asa, ca curentata?

– Cam asa pare, da.

– Au scapat ratele si gistele si o ciugule de degete! A facut si ieri la calusari, le-a mincat clopoteii de la picioare!

– Aveti juriu? Cine face parte din el?

– N-avem, ca sa nu iese vorbe, ca spaga, ca cumatri, ca cumnati, ca cam toti sint rude. Apoi ca un juriu maninca si bea de sparge, si n-avem! Publicul e juriul, ca, la urma urmei, pentru ei e muzica.

– Aveti un aplaudometru, care inregistreaza nivelul aplauzelor?

– Neah! Astia nu aplauda, are miinile ocupate cu sticle! La noi e alt sistem, adica ca imbinam si jurizarea si premierea participantilor…

– Cum asa?

– Avem legumometru. E zona legumicola si organizam festivalul cind sint coapte. Oamenii arunca spre interpret ce au si ei prin gradina: daca le-a placut, zvirle mai dintr-alea, bune. Daca nu, mai chifligite… Muzicantul le ia acasa, face zacusca…

– Nu s-a intimplat nici un accident?

– Data trecuta, cind avea Ilie tarla cu pepeni, si s-a ales o solista cu unu’ mare in cap. Nu organizam in perioada cu sfecla si guliile, ca alea doare!