Magazin de lux, spart in miez de noapte

luni, 23 martie 2009, 21:42
3 MIN
 Magazin de lux, spart in miez de noapte

Bijuteria "Briliantul", situata pe strada Tineretii din Focsani, linga Scoala "Duiliu Zamfirescu", a sclipit ca o nestemata in ochii unor hoti din Focsani. Acestia au avut in intentie sa se umple de aur si pietre semipretioase in noaptea de duminica spre luni, dupa ce au studiat bine locatia.

Hotii au patruns in interior prin grupul sanitar si au avut in intentie sa ajunga la casa de bani, unde erau depozitate bijuteriile din aur. Sistemul de alarma s-a declansat imediat, iar agentii de paza au ajuns in doar citeva minute. Panicati, hotii au fugit inainte de venirea acestora.

"Autorii au patruns in interiorul magazinului prin spargerea unui perete, cu scopul de a sustrage casa de bani. Furtul nu s-a finalizat deoarece s-a declansat sistemul de alarma, iar la fata locului au ajuns imediat agentii societatii de paza care asigura interventia", a detaliat comisarul sef Mariana Apostol, purtatorul de cuvint al politiei.

Hotii au intrat in camera de baie, dupa ce au spart peretele fals din spatele unitatii, dar tentativa de a ajunge la "comoara" a esuat. "Au patruns prin zona grupului sanitar. In momentul in care au iesit din toaleta si au patruns in camera unde se afla casa de bani, alarma s-a declansat. In citeva minute, agentii de la firma de paza, unde era conectata alarma, au venit la fata locului si au verificat usile, ferestrele si grilajele din fata magazinului. Acestea erau intacte.

La fata locului au venit si politistii care au verificat intreg obiectivul si au descoperit in spatele unitatii, zona pe unde au intrat hotii. Autorii au fugit pina la sosirea agentilor de paza, dar se fac cercetari pentru identificarea acestora. Acestia nu au furat nimic din bijuterie", ne-a spus subcomisarul Gicu Avasiloaie, seful Politiei Focsani.

Patronul pune inca un rind de gratii bijuteriilor

Politistii l-au laudat pe administratorul firmei, care a respectat intocmai prevederile legale ce revin societatilor pe linia asigurarii pazei obiectivelor, bunurilor si valorilor detinute.

Seful Politiei spune ca furtul a putut fi evitat si prin actiunile politiei, dar si prin grija administratorilor. "Ceea ce s-a intimplat este o noua dovada ca un furt poate fi evitat daca se respecta masurile impuse de noi, iar administratorii de societati isi iau toate masurile pentru protectia bunurilor si a sumelor de bani", a mentionat Gicu Avasiloaie.

In schimb, patronul Bijuteriei "Briliantul" spune ca nu si-a vazut decit interesul sau. "Nu trebuie sa-mi spuna politia sa-mi pun sistem de alarma, este interesul meu. In casa de bani se aflau toate bijuteriile din magazin, care pe timpul noptii le luam din vitrina si le punem in seif. Nu erau bani, pentru ca duminica nu am facut incasari. Pe criza asta, daca ne mai dadeau si o lovitura … Multumesc lui Dumnezeu ca a fost asa, pentru ca valoarea bijuteriilor este destul de mare. Oricum, imi asigur mai bine magazinul si am inceput deja sa montez gratii pentru a preveni alte incercari de acest fel", ne-a spus Iulian Orbeanu, patronul bijuteriei "Briliantul".

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii