Medicii, in conflict cu Casa de Sanatate

luni, 03 august 2009, 21:14
2 MIN
 Medicii, in conflict cu Casa de Sanatate

Medicii de familie vrinceni nu renunta la banii munciti in luna iunie si isi cer drepturile de la Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Vrancea. Pentru ca si-au primit doar 75% din banii cuveniti, doctorii au decis sa notifice banca din sistemul sanitar deoarece prin plata partiala a serviciilor se creeaza perturbari in functionarea cabinetelor medicale. "Am depus o notificare la Casa de Asigurari de Sanatate prin care atrag atentia ca nu s-a respectat contractul cadru si nici termenele de plata", a precizat dr. Grigore Hanta, presedintele Patronatului Medicilor de Familie din Vrancea. Acesta spera ca situatia sa se rezolve pe cale amiabila, deoarece in caz contrar se va apela la justitie. De partea cealalta, oficialii Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Vrancea spun ca nu au existat fondurile necesare pentru plata serviciile medicale oferite pentru ca in luna iulie s-a primit doar 75% din sumele solicitate de la centru. Maria Olaru, directorul economic al CAS Vrancea, spune ca cel mai probabil medicii vor primi sumele restante in prima parte a lunii august, desigur, daca sumele vor ajunge in contul unitatii. Medicii de familie atrag atentia ca, daca nu vor mai fi platiti la timp, vor aparea si probleme cum ar fi imposibilitatea achitarii facturilor curente, necesare activitatii cabinetelor: intretinerea, tipizatele, telefoanele, serviciile de dezinfectie, sterilizare, de incinerare a deseurilor, trusele de urgenta, imposibilitatea achitarii contributiilor obligatorii catre bugetul statului pentru personalul angajat si pentru medicul titular, imposibilitatea asigurarii salariilor personalului si venitului medicului, dar si plata unor penalitati deloc neglijabile pentru toate intirzierile de mai sus. In alte judete din tara medicii ameninta chiar cu refuzul de a elibera retete compensate si gratuite daca nu isi vor primi banii munciti.

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii