Politisti comunitari acuzati ca au agresat o focsaneanca

miercuri, 05 august 2009, 21:11
3 MIN
 Politisti comunitari acuzati ca au agresat o focsaneanca

Doi politisti comunitari au intrat in atentia oamenilor legii de la Biroul de Investigatii Criminale din cadrul IPJ Vrancea dupa ce o femeie din Focsani i-a acuzat de abuz. Totul s-a intimplat pe 3 august cind Corina Brudiu Gheorghita, care locuieste pe strada Maior Gheorghe Pastia, a incercat sa ii convinga pe hingheri sa nu ia un ciine maidanez din fata blocului pe motiv ca nu a agresat pe nimeni. Focsaneanca povesteste ca politistii comunitari nu au vrut sa stea la discutii si au luat-o pe sus cu forta, fara sa ii dea vreo explicatie. "Le-am spus sa lase catelusa, dar am fost agresata atit verbal cit si fizic de gardieni si nu de hingheri. M-au strins de miini, mi-au rupt maieul … Spuneau ca au o reclamatie de la o persoana care ar fi sesizat ca a fost muscata de catelusa. Acea persoana nici nu locuieste in acest bloc, are alte legaturi si daca ar fi fost muscata trebuia sa aiba semn, lucru neadevarat. Mi s-a vorbit foarte urit. Dupa ce am fost agresata fizic am plecat imediat la politie si am reclamat cazul", spune Corina Brudiu Gheorghita. In urma incidentului, femeia a incercat sa le ceara explicatii sefilor de la Politia Comunitara, dar nu a fost bagata in seama, motiv pentru care a cerut ajutorul Politiei. "Intreb si eu pe dl. comandant Ion Gheorghe si pe cei care dispun cind iau masuri: asa se procedeaza? Unde mai este tactul si priceperea? Poate ca miine vor fi in situatia mea si altii care platim din greu pentru ca niste oameni sa fie corecti si sa ne apere. Cum sa te apere astfel de oameni?", se intreaba focsaneanca. Cei doi politisti acuzati de abuz au negat toata situatia. "Este cuvintul lor impotriva doamnei. Politistii neaga ca au agresat-o. Nefiind martori, nu putem lua masuri. Nu avem cum sa luam deocamdata vreo masura", a afirmat Florentin Nache, purtatorul de cuvint al Politiei Comunitare. Totusi, femeia si-a scos certificat medico-legal cu ajutorul caruia vrea sa demonstreze ca a fost agresata.

Si doctorul Nicolae Moise a fost reclamat

Corina Brudiu Gheorghita a depus plingere la Politie si impotriva doctorului Nicolae Moise, managerul Spitalului Judetean de Urgenta "Sf. Pantelimon" Focsani. Aceasta spune ca a fost atinsa cu masina si injurata de Nicolae Moise in incercarea acestuia de a-si parca masina in fata cabinetului privat situat pe strada Maior Gheorghe Pastia. "Cum nu mi-am inchipuit vreodata cum un om care trebuie prin profesie sa salveze vieti, am intrat in cabinet, dar am fost scoasa afara cu forta de dinsul si de sotia acestuia. Mai mult, mi-au adresat si cuvinte urite care nu au nici o legatura cu calitatea de om si apoi de medic", spune femeia. Focsaneanca a depus plingere la Politia Focsani in speranta ca i se va face dreptate si in acest caz. "Nu am lovit-o! A venit peste mine in cabinet si a inceput sa ma injure in momentul in care consultam un pacient", a precizat dr. Nicolae Moise. Cazul a fost preluat de Politistii Biroului de Siguranta a Circulatiei in Mediul Urban.

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii