Saptamana cu mai putine masini in Focsani

vineri, 14 septembrie 2012, 20:16
1 MIN
 Saptamana cu mai putine masini in Focsani

An de an intre 16 si 22 septembrie autoritatile locale sunt incurajate sa promoveze alternative la transportul cu masina personala in cadrul Saptamanii Europene a Mobilitatii. Sub sloganul „Moving in the right direction!" este sloganul sub care timp de o saptamana ar trebui sa avem 7 zile mai putine masini in oras, aer mai curat, zgomot redus, un oras mai sanatos. Obiectivul general al campaniei este acela de a incuraja constientizarea publicului cu privire la necesitatea de a actiona impotriva poluarii cauzate de cresterea traficului motorizat in mediul urban. De fapt, ea nu este doar o chestiune de combatere a poluarii atmosferice sau de zgomot, ci de asemenea, de imbunatatire a calitatii vietii in mediul urban. Prima data, ziua fara autovehicule a fost organizata in timpul "Saptamanii transportului verde" in Bath in 1995 pentru ca doi ani mai tarziu evenimentul sa fie organizat la nivel national in Marea Britanie. Multe alte tari au copiat aceasta actiune si acum sunt intrunite sub drapelul "European Car Free Day". Pe site-ul http://www.mobilityweek.eu/ sunt trecute toate tarile participante si numarul de orase implicate in campanie. La noi in tara participa nu mai putin de 43 de orase printre care si Focsaniul. Potrivit informatiilor de pe site, Bulevardul Unirii va fi inchis cel putin doua zile. Daca in alte tari actiunea are mai mult succes la noi trebuie sa mai treaca vreo cativa ani pentru ca noi suntem un popor comod, mergem cu masina si cateva sute de metri. (S. TUDOSE)

Comentarii