Chiriasii ANL cu virste mai mari de 35 de ani, buni de plata

marți, 07 septembrie 2010, 07:39
1 MIN
 Chiriasii ANL cu virste mai mari de 35 de ani, buni de plata

Romascanii care sint de mai mult de cinci ani chiriasi ai unor locuinte construite prin programele Agentiei Nationale de Locuinte (ANL), precum si cei care locuiesc in chirie in astfel de locuinte, dar au implinit 35 de ani, vor avea de platit o chirie recalculata, incepind din aceasta luna. Contractele de inchiriere ale acestora au fost incheiate pe o perioada de cinci ani, iar termenul expira in anul 2010 in cazul unora dintre titularii de contracte de inchiriere domiciliati in locuintele ANL situate pe strada Vasile Lupu, precum si in cazul titularilor de contracte de inchiere domiciliati in blocul 15 de pe strada Stefan cel Mare. In acest an termenul de cinci ani de inchiriere expira, urmind ca, la cererea chiriasilor, contractele sa fie prelungite anual, conform Legii 152/1998, prin pastrarea conditiilor initiale referitoare la cuantumul chiriei – pentru titularii de contract care nu au implinit virsta de 35 de ani – sau prin recalcularea chiriei in conditiile Legii Locuintei, pentru titularii de contract care au implinit virsta de 35 de ani. La stabilirea cuantumului chiriei s-a tinut cont de valoarea investitiei, amortizarea cladirii, cheltuielile de intretinere si reparatii curente, reparatiile capitale, cheltuielile de administrare si impozitul pe cladire, rezultind o chirie lunara de 5,5 lei pe metrul patrat de suprafata utila.

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii