Elevi cuminti la inceput de an scolar

luni, 10 octombrie 2011, 20:16
2 MIN
 Elevi cuminti la inceput de an scolar

Anul scolar 2011-2012 a debutat cu dreptul, elevii fiind mai interesati ca oricind sa vina la scoala si sa invete. Aceasta este concluzia care se desprinde din raportul comisiei de monitorizare a absenteismului si a violentei in mediul scolar, care inregistreaza actele de violenta si absentele din luna septembrie, mult mai putine decit in anii precedenti.

Astfel, in primele doua saptamini de scoala, elevii din Neamt au chiulit 10.582 de ore. In calcul au fost luate doar absentele elevilor care au lipsit mai mult de 10 ore. Doar 427 de chiulangii sint inregistrati in raport, echivalent cu 0,66% din cei 63.975 de elevi inregistrati in cataloage in scolile din judet. Raportul mentioneaza, de asemenea, si 143 de elevi care nu au venit inca la scoala. "Raportat la populatia scolara si la numarul unitatilor de invatamint, numarul elevilor care n-au venit inca la scoala este foarte mic. Am avut si ani scolari in care am inceput cu 800 de elevi neprezentati la cursuri. Speram sa reusim sa aducem si dintre acestia cit mai multi la scoala", a spus inspectorul scolar Eugen Dinu Vasiliu, responsabil cu activitatea educativa.

Elevii care au venit la scoala au fost relativ cuminti. In primele doua saptamini ale anului au fost inregistrate 152 de cazuri de violenta, comise de 86 de elevi, cea mai mare parte dintre ei, 80, fiind baieti. Majoritatea actelor se inscriu in categoria violentelor de limbaj si a violentelor psihologice, 59 de situatii, urmate de actele de violenta fizica (loviri, imbrinceli), 43 de situatii. In 31 de cazuri s-au inregistrat situatii de comportament deviant in raport cu scoala (chiul, intirziere la ore), iar in zece cazuri elevii au adus ofense statutului cadrelor didactice. In noua situatii a fost vorba de actiuni care au cazut sub incidenta legii. Cea mai mare parte a actelor de violenta a avut drept autori elevi de gimnaziu, in 46 de situatii. 39 dintre elevii implicati in actele de violenta sint elevi din ciclul primar, doar unul fiind elev de liceu.

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii