Episcopia Romanului, vizitata de presedintele Basescu

joi, 10 septembrie 2009, 19:53
3 MIN
 Episcopia Romanului, vizitata de presedintele Basescu

La sfirsitul acestei saptamini, intreaga suflare ortodoxa din judetele Neamt si Bacau va trai un moment istoric: ridicarea Episcopiei Romanului la rang de arhiepiscopie de catre Preafericitul Daniel, Patriarhul Romaniei. Noua institutie creata se va numi Arhiepiscopia Romanului si Bacaului si va avea in subordine protopopiate din cele doua judete ale Moldovei. La festivitatea de ridicare in rang a Episcopiei Romanului este asteptat, alaturi de PF Daniel, patriarhul Romaniei, si presedintele Traian Basescu. Alaturi de cei doi, la festivitate sint asteptati si importanti oameni politici, reprezentanti ai Guvernului Romaniei, ierarhi ai BOR, reprezentanti ai autoritatilor locale din judetele Neamt si Bacau, preoti din toata Episcopia Romanului, dar si mii de credinciosi.

Basescu, invitat sa ia masa in gradina episcopala

Prezenta la Roman a inaltilor demnitari a pus pe jar autoritatile locale si centrale, de la Jandarmerie si Politie pina la personalul Episcopiei Romanului. Inca de la inceputul acestei saptamini, in curtea interioara a Episcopiei Romanului au inceput pregatirile pentru desfasurarea in cele mai bune conditii a acestui eveniment deosebit de important pentru municipiul Roman, dar si pentru toti credinciosii ortodocsi din judetul Bacau.

Astfel, in preajma catedralei episcopale a fost ridicata o scena unde vor fi sustinute discursuri si slujbele religioase. Totodata, in curtea Episcopiei a fost amenajat deja un punct sanitar de prim-ajutor, au fost montate bannere si s-au demarat pregatirile necesare organizarii mesei festive la care este asteptat si presedintele Traian Basescu. In plus, cladirile de protocol ale Episcopiei Romanului au fost aranjate minutios, pentru a-i primi asa cum se cuvine pe invitati. Nici gradina episcopala nu a fost uitata, in zona fiind amenajat un cort unde presedintele Romaniei, alaturi de PF Daniel si alti demnitari, vor fi invitata sa serveasca masa de prinz. Mese festive vor fi amenajate si in incinta Episcopiei Romanului si a Seminarului Ortodox Sfintul Gheorghe din Roman. Nici enoriasii nu au fost uitati, acestia urmind a fi invitati sa stea la masa festiva, avind in vedere ca organizatorii au pregatit deja aproximativ 4.000 de pachete cu alimente.

Strazile de la Episcopie vor fi blocate de politisti si jandarmi

Evenimentul care va avea loc duminica va implica si o serie de masuri stricte de securitate. Astfel, doua dintre strazile aflate in apropierea Episcopiei Romanului, strada Alexandru cel Bun si strada Traian, vor fi inchise circulatiei auto, pentru a fi evitate evenimentele nedorite, enoriasii urmind a se deplasa doar pe jos in incinta Episcopiei Romanului. In plus, in punctele cheie ale orasului vor fi plasate mai multe echipaje ale Politiei si Jandarmeriei, care sa poata asigura linistea si ordinea publica, avind in vedere faptul ca la sarbatoarea de duminica sint asteptati sa participe aproximativ 4.000 de credinciosi.

PS Ioachim Bacaoanul, ridicat la rang de episcop vicar

In afara ridicarii in rang a Episcopiei Romanului, Sfintul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) a stabilit ca PS Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, sa fie ridicat la rang de episcop vicar. Pentru a da un plus de frumusete acestor sarbatori, PS Ioachim Bacauanul a inclus in cadrul festivitatilor din 12 – 13 septembrie aducerea moastelor Sfintului Ierarh Teodosie de la Brazi, unul din cei patru ierarhi care au stat pe scaunul episcopal de la Roman. Racla cu moastele Sfintului Teodosie de la Brazi va fi adusa la Roman simbata, 12 septembrie, in jurul orelor 10.00.

Preotii din Eparhia Romanului il vor astepta simbata, incepind cu orele 17, pe PF Daniel, partriarhul Romaniei. In cinstea sosirii acestuia, preotii din cadrul Episcopiei Romanului vor tine o slujba de Te Deum, iar PS Ioachim Bacaoanul va rosti un cuvint de intimpinare adresat PF Daniel.
Evenimentul care va avea loc la finele acestei saptamini la Roman va face si obiectul unei carti cu caracter de cronica, in care se va consemna momentul proclamarii Episcopiei Romanului la rang de arhiepiscopie, cu titulatura de "Arhiepiscopia Romanului si Bacaului".

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii