11 ani de inchisoare in plus pentru escrocul Ion Raducanu Sinculet

miercuri, 06 aprilie 2011, 21:14
4 MIN
 11 ani de inchisoare in plus pentru escrocul Ion Raducanu Sinculet

Ion Raducanu Sinculet, falsul afacerist care acum sase ani combina in Suceava afaceri ipotetice de milioane de euro, cazandu-i in plasa firme importante dar si institutii publice, a fost condamnat la 11 ani de inchisoare, sentinta definitiva pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Instanta suprema s-a pronuntat dupa ce procurorii anticoruptie l-au deferit judecatii sub acuzatia ca a incercat sa insele statul roman, prin mai multe falsuri, cu suma de cinci milioane de euro.

Condamnarea de  11 ani de inchisoare pe numele lui Ion Raducanu Sinculet, administrator al societatii Grup Sicomiga Single Man LTD s-a pronuntat pentru tentativa la inselaciune cu consecinte deosebit de grave si fals in inscrisuri sub semnatura privata, ambele fapte in forma continuata.

Instanta a mai decis interzicerea mai multor drepturi in cazul acestuia precum dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat. Raducanu a fost deferit justitiei de procurorii anticoruptie de la Serviciul Teritorial Constanta pentru ca, in cursul lunii mai 2005, atribuindu-si calitatea de reprezentant legal al societatii Grup Sicomiga Single Man LTD – firma neinregistrata la Oficiul Registrului Comertului – si atestand in mod nereal ca aceasta firma ar fi beneficiara unor garantii guvernamentale de sustinere financiara in diferite domenii, a emis doua instrumente de plata, denumite cambii, in care a consemnat date nereale.

In baza acestor cambii, DGFP Constanta ar fi trebuit sa vireze in conturile a doua firme din judetul Constanta suma totala de cinci milioane de euro in vederea finantarii unui proiect turistic, termenul de rambursare a finantarii fiind de 15 ani, urmand ca o parte din acesti bani sa revina lui Raducanu Sinculet.

Acesta a remis aceste cambii reprezentantilor firmelor beneficiare care au declansat procedurile de executare silita impotriva Ministerului Finantelor, proceduri care au fost anulate de instanta de judecata.

Escrocherii de 30 de milioane de euro, marca Sinculet

Inca din anul 2006, numele lui Ion Raducanu Sinculet era trecut pe lista neagra a indivizilor care au incercat sa traga tepe in judetul nostru. Atunci, individul a fost trimis in judecata si ulterior arestat si intemnitat la penitenciarul Botosani pentru mai multe infractiuni la legislatia fiscala. Procurorii DNA suceveni l-au trimis atunci in judecata dupa ce au constatat ca acesta, in calitate de manager general al aceluiasi Grup Sicomiga Single Man LTD, neinregistrata la Registrul Comertului,  a incheiat contracte de colaborare cu firme din judetul Suceava si sub pretextul participarii la capitalizarea acestora  si a finantarii unor proiecte de investitii a emis in perioada 2003 – 2004 mai multe cambii in valoare totala de 29,5 milioane de euro care au fost investite cu formula executorie de catre judecatoriile din localitatile in care firmele escrocate aveau domiciliul fiscal. Ulterior s-a cerut incuviintarea executarii silite, ajungandu-se pana in situatia aplicarii sechestrului asupra unor sedii de directii judetene de finante publice, ca exemplu fiind data DGFP Satu Mare. Activitatea infractionala a fost descoperita abia in momentul punerii in executare a titlurilor executorii, cand Ministerul Finantelor a formulat contestatie la executare si ulterior plangere penala impotriva lui Sinculet. S-a aflat atunci ca  Grup Sicomiga Single Man LTD nu a avut cont deschis la nicio institutie bancara, nu a administrat fonduri europene si nici nu a efectuat operatiuni bancare prin Banca Nationala sau prin alte unitati de profil.

Escrocul pregatea la Suceava tunuri de 10 milioane de euro

La Suceava, Ion Raducanu Sinculet a fost pe punctul de a da un "tun" de 10 milioane de euro. In perioada 4 octombrie – 17 decembrie 2003, acesta a emis cinci bilete la ordin, in numele SC Grup Sicomiga Single Man LTD, in valoare de 10.364.390 euro, asa-zisi beneficiari fiind mai multe firme din judetul Suceava.

Investigatiile facute au stabilit ca firma care a emis cele cinci bilete la ordin in valoare de peste 10 milioane de euro, respectiv Grup Sicomiga Single Man LTD, nici macar nu este inregistrata, iar conturile erau fictive.

Printre pacaliti a fost atunci si defuncta SC ROMUPS SA, in conditiile in care trei din cele cinci bilete la ordin, in valoare de peste 3 milioane de euro, au fost emise pentru aceasta firma. Ion Raducanu Sinculet isi manifesta atunci dorinta ferma de a cumpara ROMUPS, el fiind dispus sa acopere si datoriile istorice ale intreprinderii.

El a mai determinat reprezentantii SC ROMAGRICOM si SC AGROCONSERVE Suceava  sa emita ordine si dispozitii de plata catre Trezoreria Suceava in vederea achitarii datoriilor pe care le aveau la Casa Judeteana de Pensii, Directia Muncii si Protectiei Sociale, DGFP si alti creditori.

Ion Raducanu Sinculet spunea atunci ca firma sa reprezinta in fapt Fondul Monetar International, el fiind singurul care are drept de semnatura pentru deblocarea unor fonduri virate inca din 1993.

Fara sa-i pese de faptul ca Grup Sicomiga Single Man LTD fusese radiata, Ion Raducanu sustinea ca societatea nu a incetat niciodata sa existe si, mai mult, ca incepand cu 30 august 1993 a luat fiinta grupul sau de firme "ca extensie de autorizare continua statutara a SC Single Man SRL in baza Legii nr.43/1992", privind ratificarea Conventiei de constituire a Agentiei Multilaterale de Garantare a Investitiilor (MIGA). In antetul grupului sau de firme-fantoma isi trecea denumiri ale unor institutii nationale si internationale, cum ar fi BNR, FMI, IFC, MFP, MIGA sau insira o serie de acte normative care nu aveau nici o legatura intre ele, dar prin care reusea uneori sa induca in eroare si sa insele increderea anumitor persoane fizice si juridice.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii