Bugetul deplasarilor in strainatate al oficialilor suceveni amputat drastic de criza economica

luni, 11 mai 2009, 19:19
3 MIN
 Bugetul deplasarilor in strainatate al oficialilor suceveni amputat drastic de criza economica

Criza economica taie din fondurile pentru deplasarile in strainatate ale mai multor institutii publice. Astfel, la Consiliul Judetean Suceava, bugetul alocat anul acesta pentru deplasarile in strainatate a scazut cu 15% fata de anul trecut. Anul acesta, in bugetul CJ Suceava a fost prevazuta suma de 100.000 de lei pentru deplasarile in strainatate ale reprezentantilor admninistratiei judetene. Anul trecut s-au cheltuit circa 120.000 de lei.

Deocamdata, in primele patru luni ale anului deplasarile in strainatate ale reprezentantilor CJ Suceava au costat administratia judeteana mai putin de 20% din suma preconizata a fi cheltuita in 2009. Unul din motivele invocate de administratia judeteana suceveana pentru reducerea cheltuielilor il constituie criza financiara si previziunile destul de sumbre privind incasarile bugetare.

Urmatoarea delegatie in strainatate a reprezentantilor CJ Suceava va fi in Austria, in perioada 13 – 15 mai, la un simpozion pe probleme europene. Presedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a renuntat sa mai mearga acolo invocand ca motiv o sedinta pe care o are in acea perioada la Agentia de Dezvoltare Nord-Est al carei presedinte este. In locul sau va merge vicepresedintele CJ Suceava, Vasile Ilie, tema pe care acesta o va prezenta la Forumul Europa – Wachau de la Manastirea Gottweig fiind "Contributia regiunilor privind rezolvarea problemelor de viitor".

Nici la Prefectura Suceava nu stau lucrurile mai bine in ce priveste deplasarile in strainatate, institutia neavand prevazut in bugetul pentru anul acesta niciun ban pentru delegatiile peste hotare ale functionarilor. Prefectura este ordonator tertiar de credite si bugetul este repartizat de la Ministerul Administratiei si Internelor. Responsabilii din Prefectura Suceava cu privire la activitatea financiar-contabila a institutiei ne-au declarat ca exista posibilitatea ca functionarii sa mearga in delegatii in strainatate pe banii lor si sa notifice conducerea institutiei in idea ca la intoarcere sa poata sa obtina o decontare, insa numai dupa ce Ministerul va aproba si va trimite banii. Anul acesta si nici anul trecut nu a fost niciun reprezentant al Prefecturii care sa fi mers in delegatii in strainatate.

Primaria municipiului Suceava nu a organizat deplasari in strainatate in ultimii ani decat intr-un regim de semi-austeritate. "In cinci ani de cand sunt primar nu am facut nicio deplasare in strainatate si in interes de serviciu pe bani publici si din cate cunosc nimeni  din primarie nu a facut astfel de deplasari, cu exceptia celor pana la Cernauti sau Chisinau, sau a deplasarilor organizate in cadrul programelor cu finantare europeana", ne-a declarat primarul Ion Lungu. El a adaugat ca nici cheltuielile pe care le-a facut cu deplasarea pe care a facut-o cu ani in urma in Marea Britanie nu au fost suportate de la bugetul local. In geberal, cheltuielile de la bugetul Primariei cu deplasarile in strainatate s-au limitat, de regula, la cele privind transportul cu autocarul sau cu autoturismul, dupa caz, al delegatiilor catre orase cu care Suceava este infratita sau are parteneriate.

"Anul acesta nu stiu sa fi fost cineva in deplasare in strainatate. Anul trecut, deplasarile s-au rezumat la manifestarile organizate cu ocazia zilelor oraselor Cernauti, Chisinau si Sosznowiecz. De la bugetul local al Primariei municipiului Suceava s-au platit doar cheltuielile de transport, urmand ca restul cheltuielilor cu cazarea si masa sa fie asigurate de primariile oraselor care ne-au adresat invitatia", a explicat Dan Dura, seful departamentului de relatii externe si integrare europeana al Primariei Suceava.

Conform acestuia, pe langa deplasarile externe facute in orasele cu care Suceava are acorduri de infratire sau de parteneriat, in ultimii ani au mers in delegatie diferiti reprezentanti ai Primariei, dar numai la intrevederi organizate in cadrul unor programe europene cum ar fi cele transfrontaliere sau pe probleme de transport public. Sumele cheltuite erau de ordinul sutelor sau miilor de euro, in functie de numarul de persoane si de zile, dar toate cheltuielile erau prevazute in proiectele respective. Uneori, din delegatii facea parte primarul Sucevei sau un viceprimar. Alteori, in delegatie erau trimisi doar functionari publici si/sau consilieri locali.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii