O suta de sindicalisti au pichetat ieri sediul Prefecturii

luni, 23 martie 2009, 20:18
2 MIN
 O suta de sindicalisti au pichetat ieri sediul Prefecturii

Aproximativ o suta de sindicalisti au pichetat, ieri, intre orele 11.00-13.00, sediul Prefecturii Suceava, protestand fata de proiectul de Ordonanta a Guvernului care vizeaza diminuarea drepturilor salariale ale bugetarilor. La protest au participat membri ai sindicatelor din Directia Generala a Finantelor Publice, Primariile municipiilor Suceava si Radauti, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Agentia de Plati si Interventii in Agricultura. Principalele revendicari ale sindicalistilor au fost sistarea discutiilor privind elaborarea unei ordonante de urgenta prin care Guvernul  ar diminua salariile angajatilor din sistemul bugetar si elaborarea in regim de urgenta a Legii salarizarii unice din sistemul bugetar.

"Uniunea Sindicala Teritoriala Suceava a CNS „Cartel ALFA", sindicatele din sistemul bugetar afiliate la confederatie, in numele lucratorilor din administratie publica, educatie, finante, sanatate si politie pe care ii reprezinta, se declara impotriva masurilor propuse de catre Guvernul Romaniei de a reduce <deficitul bugetar> prin amputari de drepturi salariale. Consideram ca legea pentru salarizarea unitara in sectorul bugetar este unicul mijloc de reglemetare a salarilor, a sporurilor si a altor drepturi de personal", a declarat presedintele Uniunii Sindicale Teritoriale Suceava a CNS "Cartel ALFA", Timofte Miftode.

Protestatarii au purtat pancarte cu mesaje precum "Fratilor, nu mai merge. Munca da si plata ba", "Sa va fie rusine ca nu traim mai bine", "V-am votat, ne-ati inselat" sau "1856 – Abolirea robiei, 2009 – Reinstaurarea robiei?". Liderii sindicalistilor au fost primiti de prefectul Sucevei, Sorin Popescu, cu care au purtat discutii pe tema revendicarilor salariatilor din administratia publica. Sindicalistii i-au inmanat prefectului o lista de revendicari, Sorin Popescu asigurandu-i ca doleantele lor vor ajunge pe masa Guvernului si a Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.

"Cartel Alfa" si federatiile afiliate din sectorul bugetar – care, potrivit liderilor sindicali, reprezinta peste 375.000 de lucratori din educatie, cercetare, administratie publica si centrala, sanatate si politie – cer Guvernului sa nu adopte ordonanta de urgenta care prevede diminuarea drepturilor salariale ale bugetarilor.

Sindicalistii solicita acordarea in continuare a salariului de merit, a fondului de premiere, a indemnizatiilor de conducere, plata orelor suplimentare si eliminarea articolul 20 din proiectul de ordonanta de urgenta referitor la masurile pe care fiecare ordonator de credit este obligat sa le ia pentru reducerea cheltuielilor.

In functie de rezultatul si concluziile protestelor de ieri desfasurate la nivel national, "Cartel Alfa" si federatiile sindicale din sectorul bugetar afiliate la confederatie vor decide, marti, etapele urmatoare ale actiunilor de protest.

La confederatia "Cartel Alfa" sunt afiliate Federatia Educatiei Nationale, Federatia Nationala Sindicala "Alma Mater", Federatia Sindicatelor din Administratia Publica, Sindicatul National al Functionarilor Publici, Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie, Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual din MAI, Federatia "Solidaritatea Nationala", Uniunea Sindicatelor APIA, Federatia Nationala a Sindicatelor Libere Tehnic-Economic-Administrativ din Unitatile Sanitare si Balneare din Romania, Federatia Sindicala a Veterinarilor din Romania, Federatia Solidaritatea Sanitara din Romania.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii