Prima de porc – slaba si doar pentru foarte putini angajati suceveni

joi, 20 decembrie 2012, 00:13
3 MIN
 Prima de porc – slaba si doar pentru foarte putini angajati suceveni

Cel putin 2.500 de angajati din industria suceveana vor petrece sarbatorile de iarna confortabil, dupa ce conducerile firmelor la care lucreaza au decis sa le ofere, la sfarsit de an recompense materiale sau cadouri de Craciun consistente.

Este vorba despre societatile comerciale care sunt de mai multi ani, in topul economic al judetului, putine la numar dar hotarate sa lase de o parte criza economica si sa puna osul la treaba.

La SC Bermas SA Suceava, producatorul de bere sucevean, singura unitate industriala cotata la Bursa din judet, afacerea merge impreuna – adminsitratori si angajati. Functie de productia de pe anul precedent se calculeaza si primele de sfarsit de an. In anul acesta, conform informatiilor furnizate de directorul societatii, Elena Anisoi, s-a avut grija de toti cei 210 angajati ai firmei, fara a tine cont de perpetua criza. Astfel, pentru fiecare copil al salariatilor s-au dat cadouri de 100 de lei. Pentru fiecare angajat s-au oferit tichete cadou in valoare de 150 de lei. La acestea s-au adaugat si premii in bani, care au reprezentat in medie 40% din salariul negociat, suma cea mai mica fiind de 400 de lei net, media fiind de 800 de lei net", a declarat directoarea Elena Anisoi.

Fiecare salariat al Ambro, primeste prima de craciun 630 de lei net, plus cadouri pentru copii si de la sindicate

La SC Ambro SA, societate care produce hartie si carton, cei 450 de salariati  vor primi ca prima de Craciun, indiferent de functia pe care o detin, cate 630 de lei net, a declarat Costel Buta, liderul sindicatului "Arborii Bucovinei" din firma. El a mai spus ca au fost oferite de catre societate cadouri pentru copiii salariatilor iar sindicatul pe care in conduce a oferit de asemenea cadouri angajatilor in valoare de 45 de lei.

Schweighofer, Egger si Mopan, recompenseaza consistent angajatii

Angajatii SC Holzindustie Schweighofer Suceava, societate cu capital austriac ce are deschise fabrici la Radauti si Siret, in numar de 766, au beneficiat, ca si in anii trecuti, de o prima de Craciun in cunatum de un salariu brut lunar. Firma austriaca a oferit in total un fond de premiere de 1,448 de milioane de lei, bani care vor fi distributi angajatilor.

Cei 700 de angajati ai firmei Egger, care are o fabrica de prelucrare a lemnului la Dornesti, urmeaza sa primeasca de asemenea premii consistente din partea companiei.

Si la SC Mopan SA, cei 710 angajati vor fi recompensati de companie cu produse necesare pentru pregatirea bucatelor de Craciun – faina, ulei, produse lactate dar si cu vin, intr-o cantitate indestulatoare.

Bugetarii fara cadouri, angajatii de la Termica trimisi dupa bani, iar lucratorii din banci se tem de concedieri

Anul acesta, salariatii bugetari si-au luat gandul de la prime de Craciun, ei trebuind sa se multumeasca doar cu reintregirea salariilor care au fost scazute cu 25% in primavara anului 2010. Nu s-a mai discutat in mediul bugetar sucevean despre prime de vacanta, tichete cadou ori bonuri de masa. Angajatii de la SC Termica SA, care erau pana nu demult beneficiari consecventi ai primelor de sarbatori au fost trimisi pe teren de primarul Ion Lungu, sa recupereze datoriile populatiei la agentul termic, existand riscul ca, daca SC Termica SA nu se va echilibra din punct de vedere financiar, sa isi inchida portile iar cei peste 570 de angajati sa fie dati afara. In aceste conditii nici nu se mai pune problema unor prime de Craciun.

Grav este ca nici in sistemul bancar nu se mai dau prime, ba dimpotriva, de doua zile lucratorii din sistem traiesc cu sabia lui Damocles deasupra capului, dupa ce s-a anuntat ca peste 17% dintre angajatii BCR vor fi disponibilizati in perioada urmatoare. (Neculai ROSCA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii