De pe patul de spital, la instanta in pajama: Bufonul Gentimir

joi, 07 mai 2009, 20:50
3 MIN
 De pe patul de spital, la instanta in pajama: Bufonul Gentimir

Ieri, la Judecatoria Vaslui, a avut loc un nou termen la procesul in care Gabi Ciprian Gentimir, zis Schiopu, este judecat pentru lipsire de libertate in mod ilegal si tentativa de viol. Aflandu-se in stare de arest preventiv, Gentimir avea obligatia sa se prezinte la toate termenele de judecata. Ieri dimineata, insa, cand ar fi trebuit sa aiba loc audierea martorului propus chiar de el, Schiopu nu s-a prezentat, iar judecatorul de caz a fost instiintat ca inculpatul este internat la Spitalul Judetean de Urgenta.

Culmea, Gentimir s-a imbolnavit brusc, chiar cu o zi inainte de termenul de judecata. Miercuri, a fost internat cu trimitere de la cadrele medicale din Penitenciarul Vaslui, care, miloase fiind, au crezut ca are apendicita de indata ce Schiopu a solicitat sa fie consultat, acuzand dureri abdominale. Internat la sectia de Chirurgie a Spitalului Judetean de Urgenta, Gentimir a fost supus primelor investigatii specifice pacientilor suspectati de apendicita. Dupa ecograf, s-a constatat ca nu se observa modificari ale apendicului, totusi, gasindu-se si aici oameni milosi, s-a hotarat mentinerea detinutului sub supraveghere medicala.

De mentionat ca, potrivit legii, in cazul detinutilor internati in spital, medicul curant hotaraste daca pot fi prezenti in sala de judecata. Tinand cont ca starea generala a lui Gentimir era cel putin buna, cadrele medicale de la spital au inceput sa-l banuiasca pe Gentimir de simulare, asa ca s-a decis expedierea acestuia la proces.

Sa revenim acum la Judecatorie. Ieri dimineata, in momentul in care a fost instiintat ca inculpatul este in spital, judecatorul de caz a stabilit un termen de urgenta pentru ora 14.30. Gentimir avea obligatia sa fie prezent, in conditiile in care medicii si-au dat acordul. Acest lucru l-a scos din sarite pe Schiopu, care, nervos ca nu i-a iesit schema cu apendicita (probabil, sugerata de sotia sa, care este medic generalist), a refuzat sa imbrace hainele de strada, asa ca a fost escortat la Judecatorie in pijama.

Imediat, cu ajutorul avocatei, Gentimir a cerut recuzarea magistratului de caz, Radu Oana. Daca in sala de judecata s-a abtinut sa aiba un comportament indecent, odata iesit pe hol, Schiopu a inceput sa vocifereze ca este o victima a justitiei romanesti, ca este adus la proces de pe patul spitalului etc.

In atentia sefilor puscariei

Reprezentantii Penitenciarului Vaslui au declarat ca, in functie de ceea ce vor raporta agentii care l-au escortat la Judecatorie, se va stabili daca se vor lua masuri impotriva lui Gentimir.

"Deocamdata, nu am toate datele in fata, abia maine dimineata cei de la escorta imi vor aduce raportul. Din cate am inteles, comportamentul nu a fost violent, ci doar limbajul a fost nepotrivit. Asta tine de cei sapte ani de acasa. Nu-l mai putem noi invata acum sa vorbeasca. Oricum, daca cei de la escorta vor raporta ca detinutul a avut abateri de la conduita pe care trebuie sa o aiba, se vor lua masuri", a declarat Costel Poinescu, directorul adjunct al Penitenciarului Vaslui.

Astazi, se va judeca cererea de recuzare, urmand a se stabili daca dosarul va fi mutat la un alt judecator sau va ramane tot la completul lui Radu Oana.

Va reamintim ca Gabi Ciprian Gentimir, cunoscut membru al lumii interlope, a fost arestat in vara anului trecut, fiind acuzat ca a sechestrat o tanara intr-un taxi si a incercat sa o violeze. Pe tot parcursul procesului, Schiopu a negat acuzatiile, sustinand ca, de fapt, avea o relatie amoroasa cu tanara Andreea Bobarnat si ca in seara respectiva i-ar fi spus ca vrea sa se desparta de ea. El a negat ca ar fi ars-o cu tigara pe coapse, recunoscand doar ca i-a dat o palma pentru ca i-a vorbit urat. Speriata de amenintarile venite din anturajul lui Gentimir, victima a fugit recent din tara, stabilindu-se in Portugalia.

 

Sursa: Obiectiv de Vaslui

Comentarii