Numarul fetitelor care nasc la varste fragede este in crestere: Copiii cu copii

miercuri, 20 ianuarie 2010, 21:08
4 MIN
 Numarul fetitelor care nasc la varste fragede este in crestere: Copiii cu copii

Conform statisticilor puse la dispozitie de Directia de Sanatate Publica (DSP) Vaslui, in 2009 sase fetite au nascut la numai 13 ani. Alte sapte au adus pe lume copilasi cand ar fi trebuit sa-si faca buletin, iar 33 au trecut prin chinurile facerii la doar 15 ani. Cifrele arata ca din ce in ce mai multe fetite renunta la papusi si la jocurile copilariei pentru a legana bebelusi: in 2008, doar o fata de 13 ani a nascut, 11 la 14 ani si 29 la 15.

Tot statisticile arata ca multe fete decid sa sara peste adolescenta, orientandu-se spre cea mai grea "meserie", pentru care in mod sigur nu sunt pregatite: tot in 2009, s-au inregistrat 77 de cazuri in care fetele au nascut la 16 ani, 117 la 17 ani, 173 la 18 si 247 la 196. Potrivit specialistilor, cele mai multe copile care nasc provin din familii dezorganizate.

"Cea mai mare cauza pentru care ne lovim de astfel de cazuri o reprezinta neglijenta in familie. Cele mai multe copile care nasc provin din familii dezorganizate ori de la case de copii, acolo unde fetele sunt scapate de sub control. Unui copil educat nu i se intampla asa ceva", spune dr. Doina Andrei, medic ginecolog in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Vaslui.

Spusele acesteia sunt intarite de psihologul Ana Rinder: "In primul rand, de vina este promiscuitatea. Apoi, mediul familial, care de cele mai multe ori este unul dezorganizat, avand ca atribut consumul de alcool. Pe a treia pozitie se situeaza nefrecventarea cursurilor scolare, scoala fiind, in cele mai multe cazuri, singurul loc in care copilele din mediul rural capata un minim de educatie sexuala. Multe dintre minorele care aleg sa faca un copil iau aceasta decizie sperand ca asa vor pleca de acasa cu noul partener de viata si vor scapa de muncile la care sunt exploatate de parinti. Tot la capitolul cauze, putem vorbi despre modelele prost exploatate in mass-media si maturizarea fizica timpurie".

Cele mai multe fete care nasc la varste fragede sunt, de altfel, la prima experienta sexuala. Cunostintele lor din acest punct de vedere fiind mai mult decat limitate, multe nici nu isi dau seama ca au ramas insarcinate.

"Sunt foarte multe cazuri de acest fel, cand fetele raman insarcinate si vin la medic prea tarziu. Cand sarcina e avansata, atunci nu se mai poate interveni", mai spune dr. Doina Andrei.  

Este pregatita o copila sa fie mama?

La aceasta intrebare, unii specialisti raspund afirmativ, altii spun ca, in mod categoric, o fata de 13, 14 ori 15 ani nu poate fi mama. Simona Luncanu, asistent social in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Vaslui, spune ca a vazut mame adolescente care au mult mai multa grija de copilasii lor decat altele aflate la o varsta… normala pentru a fi mame.

"Am avut cazuri de mame la 15 ani. Multe dintre ele se comporta mult mai responsabil decat mamicile care au o varsta considerata de societate ca fiind normala. Sunt foarte multe mamici minore care isi ingrijesc copiii cu drag. Desigur, au fost si cazuri de copii pentru care s-au instituit masuri de protectie sociala, insa nu este un fenomen. In mod sigur, nu varsta mamei constituie un motiv pentru a-si abandona copilul", a declarat Simona Luncanu.

Daca, din punct de vedere fizic, minorele reactioneaza destul de bine, nu la fel se intampla si din punct de vedere psihic.

"Sunt copii cu copii. Renunta la papusi pentru un copil adevarat. Din punct de vedere psihic, in mod sigur nu sunt pregatite sa fie mame. O copila care naste la 13 ani nu-si poate purta singura propria grija, cu atat mai putin sa mai intretina si copilul. Primul efect care apare la o nastere precoce este afectarea dezvoltarii psihice ulterioare, atat a mamei, cat si a copilului, in cele mai multe cazuri. Mama inca nu are o personalitate structurata, iar dezvoltarea afectiva ulterioara va fi cu siguranta anormala. Al doilea efect este stigmatizarea. In general, mama minora este rejectata de familie. Li se pune stigmatul, eticheta negativa, mai ales in mediul rural. Apoi intervine abandonul scolar, in cazul in care fata a mers pana atunci la scoala. Asadar, dupa cum spuneam, in mod sigur o fata nu este pregatita sa fie mama", e de parere psihologul Ana Rinder.  

Educatie pe hartie

Oficialii DSP sustin ca au organizat actiuni pentru a preintampina cazurile in care copiii fac copii.

"Reprezentantii DSP responsabili cu promovarea sanatatii au desfasurat periodic sedinte in scoli, explicandu-le elevilor metode contraceptive si efectele unei sarcini la o varsta frageda. Cu toate acestea, inca exista copii care dau nastere la copii", spune Mihaela Vlada, purtatorul de cuvat al DSP Vaslui.

Nu numai ca exista mame-copii, dar, paradoxal, numarul lor creste in fiecare an, desi ar trebui sa scada gratie "eforturilor" depuse de angajatii DSP. In cursul anului 2009, DSP a avut pe stoc, spre distribuire gratuita prin cabinetele de planning familial din spitalele din judet si prin cabinetele a 76 de medici de familie care au absolvit cursuri de educatie familiala, 51.500 de contraceptive orale, 47.224 de prezervative, 115 dispozitive intrauterine, 3.000 de contraceptive injectabile. Din toate acestea s-a distribuit, spun reprezentantii DSP, circa 70%. Cui, unde si cum, din nou nu se vede. Unii medici de familie din mediul rural calca prin cabinete foarte rar. Atat de rar, incat bolnavii isi iau trimeteri la spital si retete pentru medicamente de la asistente. In aceste conditii, sa credem ca un astfel de medic are timp sa tina cursuri sau sedinte de planning familial?

 

Sursa: Obiectiv de Vaslui

Comentarii