Au dosar, dar n-au contracte

marți, 14 septembrie 2010, 23:08
2 MIN
 Au dosar, dar n-au contracte

Multitudinea problemelor administrative cu care se confrunta echipa ieseana de baschet masculin cu o saptamina inaintea startului oficial (partida tur din Cupa Romaniei cu CS Otopeni, programata pe 22 septembrie, la Polivalenta, de la ora 18.30) si-au gasit doar in parte rezolvarea ieri. Presati de termenul limita (astazi, la ora 14.00) sa trimita dosarul complet de inscriere, conducatorii au profitat de prezenta in capitala cu probleme similare a directorului sportiv al echipei feminine de baschet, Marius Cosoi. Marea necunoscuta raminea totusi sursa de finantare a dosarului intrucit suma necesara de achitat pentru numeroasele taxe de transfer (cite 1.500 de euro pentru fiecare strain), de licenta, de viza etc., depasea 30.000 de lei. Disperati ca nu vor gasi banii la timp conducatorii au rasuflat usurati undeva dupa prinz, dupa ce conducerea Fundatiei Sportului Iesean a decis sa deblocheze aceasta suma. In lucru mai ramin insa destule probleme pentru ca iesenii n-au inca un echipament de joc, abia astazi ar putea sa intre in posesia mingilor oficiale Molten folosite in viitorul campionat iar cel mai presant lucru este semnarea contractelor de joc. Americanul Leroy Dawson a atentionat ca astazi este ultima zi in care mai asteapta sa faca acest pas (in caz contrar urmind sa dea curs ofertelor pe care le are din Spania si Germania), incordarea nu lipseste nici in rindul celorlalti jucatori iar sperante se leaga de o noua intilnire care va avea loc intre conducatorii echipei si reprezentantii sponsorului Universitatea "Petre Andrei".

Pe de alta parte iesenii au inceput ieri la Liceul Miron Costin seria de partide cu elevii din Iasi intr-o campanie de promovare a baschetului care se va derula pina vineri. Intr-o sala plina Politehnica a intilnit in prima parte a manifestarii echipa liceului, intr-o confruntare in care n-a contat scorul ci doar spectacolul. A doua jumatate i-a gasit in teren doar pe profesionisti, doua echipe formate din echipierii Politehnicii care au cautat finalizarile de top, slam-dunk-uri, pasele de efect si aruncarile de la distanta. Campania va continua astazi tot de la ora 14.00 la Liceul de Informatica si este de asteptat ca studentii sa fie intimpinati de o sala arhiplina intr-o unitate de invatamint unde baschetul este la mare pret. Ultimele doua runde ale proiectului de promovare isi au locatia joi si vineri, la Liceul CFR respectiv Liceul G. Ibraileanu, la aceeasi ora

Comentarii