Circul s-a mutat in Copou

Subtitlu

vineri, 15 octombrie 2010, 23:22
9 MIN
 Circul s-a mutat in Copou

Iasi: Anghelache – Al. Manea, Vlaicu, Panait, Cornea – Panc, Cohen – Gado, Cl. Ionescu (’76 – Tene), Tincu (’65 – Drida) – Palimaru (‘90^2 – Kamara). Antrenor: Ionut Popa.

Ploiesti: Marinescu – Cirja, Bozga, Plecanciuc, P. Stoica – Benga (’75 – C. Stoica), Ad. Neagoe – Oprita, D. Stan (’59 – Gafita), Fl. Dumitru (’46 – Vlad) – Budescu. Antrenor: Valeriu  Rachita.

Cartonase galbene: Panait (’39), Vlaicu (’52), Cornea (’70), Drida (‘90^3) – Ad. Neagoe (’29), Budescu (’58, ’64).

Eliminat: Budescu (’64).

Arbitri: Mihai Prodan (Cluj); Catalin Savu (Galati), Stelian Slabu (Brasov).

1-0, min. 12: Cornea a centrat dintr-o lovitura libera din lateral, mingea a ajuns la Panait, care a inscris din careu;

1-1, min. 13: Oprita a trimis mingea in bara din lateral dreapta, iar D. Stan a reluat in plasa;

2-1, min. 63: Palimaru a reluat cu capul centrarea de pe dreapta a lui Tincu;

3-1, min. 90^3: Drida a finalizat un contraatac.

Aseara, cu citeva minute inainte de meci, geamurile vestiarului gazdelor se cutremurau, vocea antrenorului Ionut Popa dinamizind o trupa adunata de pe drumuri cu citeva zile inainte de startul sezonului, care urma sa se ia la trinta cu liderul seriei. Efectul a fost rapid, Iasul reusind deschiderea scorului in minutul 12, la doua minute dupa ce sutul lui Budescu a trecut milimetric peste transversala. Cu trei fosti internationali in primul "11" si cu un Budescu aratind din plin de ce Petre Grigoras l-a dorit insistent in Copou anul trecut, "gazarii" au replicat imediat, egalarea fiind urmata de momente bune ale oaspetilor. Poli si-a revenit in ultimul "sfert" al primului act, Cohen (’30 – deviere la sutul lui Manea) si Panc (’41 – sut pe linga poarta, de la 30 metri) incercindu-l pe Marinescu. Daca zicala fotbalistica ce afirma ca valoarea unui antrenor se probeaza la pauza si la schimbari este reala, Popa l-a surclasat pe Rachita in actul doi, cind oaspetii nu au avut nici un sut pe poarta! Poli, in schimb, a schimbat rapid cursul jocului, revenind in avantaj cu un minut dupa ce Cohen si-a batut joc de o ocazie mare si a gestionat perfect superioritatea numerica obtinuta in minutul 63. Iesenii s-au inchis aproape de perfectiune (singurle emotii au aparut la ezitarile lui Anghelache de la duelurile aeriene) si au lansat mai multe contraatacuri periculoase, lobul lui Ionescu (’66) si suturile lui Palimaru (’83) si Gado (’87) prevestind golul reusit de Drida, unul dintre jucatorii aruncati de Popa in lupta in actul doi.

Victoria obtinuta de CSMU Politehnica stringe astfel la doar patru puncte distanta fata de echipa despre care se spunea ca, tinind cont de valoarea jucatorilor, a organizarii si a finantelor, va defila prin serie, promovarea raminind astfel o carte deschisa.

 

Din nou, ciupiti de arbitru

^ Brigada de arbitri a avut mai multe decizii ciudate aseara. In ceea ce priveste erorile importante, Politehnica a fost iarasi dezavantajata flagrant: in minutul 57, la scorul de 1-1, Plecanciuc l-a faultat in careu pe Claudiu Ionescu, Prodan neacordind penaltiul cuvenit. ^ Oaspetii au fost incurajati de circa 50 de persoane, gazdele avind si ele un grup de sustinatori, care au beneficiat de intrare gratuita. ^ Cei peste 1 500 de oameni prezenti ieri in Copou au gustat din plin finalul partidei, antrenorul Popa fiind ovationat la plecarea spre cabine. ^ La meci au asistat si oficiali ai CFR Cluj, in frunte cu presedintele Iuliu Muresan. ^ Un grup de spectatori au afisat un banner pe care scria "Spiritul Politehnicii moare / Calcat in picioare". ^ Ieri s-a mai disputat un meci in seria a II-a: UTA – ACU Arad 1-0. A marcat Tucudean (’88).

Becali de Copou

Haosul, incompetenta si minciuna ce guverneaza in virful CSMU Politehnica au fost devoalate perfect la finalul meciului din Copou. La citeva clipe dupa ce mai multi membri ai consistentei delegatii a oaspetilor care a stat la tribuna oficiala le transmiteau gazdelor ca "daca il aveam antrenor pe Popa, bateam fara probleme, la ce echipa aveti", Ionut Negoita, presedintele asociatiei in cadrul careia functioneaza CSMU Politehnica, a detonat bomba: "M-a nemultumit faptul ca domnul Popa a spus dupa meciul de la Vilcea ca nu avem sanse la promovare. Eu, care ma agat de ceva si daca am 0,5% sanse, nu pot merge la drum cu cineva care nu crede si nu se agata de ultima sansa. Acel om are o problema de mobilizare, lucru pe care l-am vazut la Vilcea, si poate de dorinta de a realiza ceva. Aceasta echipa are 17 jucatori care au evoluat in Liga I, care, daca erau mai bine instruiti, puteau duce echipa mai sus, chiar daca unii au stat sase luni. Avem deja citeva variante de antrenor. Azi, echipa a fost mobilizata si de antrenor, dar si de conducere, prin banii pe care i-am achitat". Declaratia lui Negoita a fost in contradictie flagranta cu cele spuse cu citeva minute inainte de presedintele executiv al clubului, Grigore Sichitiu, care clama: "Postul lui Ionut Popa nu a fost niciodata in pericol!". Coordonarea registrului verbal al persoanelor din virful clubului nu a aparut nici ulterior, vicepresedintele lui Negoita, Constantin Anghelache, punind "placa Sichitiu" ("Popa e antrenorul echipei, cum adica ce antrenor vine?") la citeva minute dupa iesirea celui despre care se spune ca ii este nepot! Desi mai multe persoane din lumea fotbalului i-au spus ca oficiali ai Iasului au cautat antrenor in aceasta saptamina si fusese avertizat in cursul zilei de ieri ca tripleta Negoita – Anghelache – Sichitiu finalizase joi seara, la Primaria Iasi, planul de debarcare al sau, Ionut Popa, care se astepta sa fie schimbat doar daca nu batea Petrolul, a primit cu stupoare vestea: "Sint trist ca plec de la echipa dupa un meci in care am avut o bucurie imensa. Asta pentru ca am reusit sa cistigam o partida extrem de importanta, victoria dorind sa o dedic memoriei a doua persoane la care am tinut enorm, socrul meu si sora mea, care au avut zilele de nastere recent. Nu ma deranjeaza decizia domnului Negoita ci faptul ca aflu de la ziaristi aceasta decizie. Probabil ca domnul Negoita se pricepe la fotbal, are categoria I de antrenor sau licenta PRO. Il respect, il salut din mers si spun ca victoria de azi e victoria lui!" Dupa mai multe intrebari ale ziaristilor, Popa a incheiat iritat: "Indiferent de ce spune primarul, presedintele ori noul finantator, eu ramin Ionut Popa! Mi se rupe de ce spun ei!" Chiar si dupa ce a auzit toate aceste declaratii, Sichitiu s-a facut ca ploua: "Eu nu stiu nimic de vreun antrenor nou!".  

Jucatori stupefiati, oficiali tacuti

Vestea schimbarii antrenorului i-a surprins si pe jucatori, capitanul echipei, Mihai Panc, care a iesit de la dus pentru a da declaratii, spunind ca "nu cred ca domnul Popa a fost schimbat. Noi il sustinem", fotbalistul contrazicind si teoria lui Negoita vizavi de mobilizarea financiara a echipei: "Desi nici azi nu am primit un penalty, am cistigat ca urmare a mobilizarii noastre, nu ca urmare a incasarii primelor restante. Ce bani au fost aia?!". Cind vestea schimbarii lui Popa a ajuns in vestiar, jucatorii au reactionat virulent, mai multi dintre ei propunind intrarea in greva pentru sustinerea antrenorului cu care s-a plecat la drum.  Desi CSMU Politehnica joaca gratuit pe baza Primariei locale, care plateste si salariile fotbalistilor, nici un sef din Palatul Roznovanu nu a comentat evenimentele de aseara. Primarul Gheorghe Nichita, care a fost extrem de curtenitor joi cu Negoita, pe care l-a premiat intr-un cadru festiv si cu care a discutat mult timp, nu a fost prezent la meci in timp ce viceprimarul Romeo Olteanu, directorul Fundatiei Sportului Iesean, nu a vrut sa dea declaratii. Conform unor surse, Negoita a tatonat mai multe piste in aceasta saptamina, pe linga ideile mai vechi ale lui Sichitiu (Stefan Stoica, Marian Rada, Leo Grozavu), in ecuatie mai intrind citiva antrenori de pe filiera Dinamo, printre care Cornel Talnar si Ionel Augustin. Surse credibile sustin insa ca oficializarea instalarii unui alt antrenor la CSMU Politehnica va fi facuta doar dupa ce primarul Nichita, care se afla ieri in Capitala, va mai purta o discutie cu Negoita.

Clasamentul seriei a II-a

1. Petrolul        7          5          0          2          17-8    15 (^6)

2. Mioveni        6          4          2          0          9-2      14 (^2)

3. UTA             8          4          1          3          15-11  13 (^1)

4. Sibiu            6          3          3          0          7-2      12 (0)

5. Slatina         7          3          2          2          10-8    11 (^2)

6. Iasi               8          3          2          3          10-9    11 (-1)

7. Bihor            6          3          1          2          6-5      10 (^1)

8. ACU            7          3          1          3          6-7      10 (^1)

9. Deva           7          2          2          3          6-8      8 (-1)

10. A. Iulia       7          2          2          3          4-6      8 (-1)

11. Craiova     6          2          1          3          7-9      7 (-5)

12. Ariesul       6          2          1          3          4-7      7 (-2)

13. Silvania     7          2          1          4          4-11    7 (-2)

14. Vilcea        7          2          0          5          7-10    6 (-6)

15. Arges         7          1          1          5          5-14    4 (-5)

 

Comentarii