Cu trofeul pe masa

vineri, 06 iunie 2008, 20:55
2 MIN
 Cu trofeul pe masa

Plecati ca favoriti numarul 2 la turneul final al Campionatului National masculin de popice, desfasurat la Hunedoara, iesenii de la CFR Olimpia ACB au reusit sa ia fata tuturor, obtind cel mai bun punctaj din runda de calificare si vor sustine finala cu trofeul pe masa in fata marilor rivali de la CFR Cluj, avind sansa de a cuceri, pentru a doua oara consecutiv, titlul national pe echipe. Desi rezultatul de ieri este foarte promitator, trebuie spus ca acesta a fost obtinut cu emotii mari, pentru ca dupa primele patru manse iesenii se aflau in afara calificarii.

Startul a fost dat de Marius Manea, insa cele 558 popice doborite n-au fost suficiente in disputa cu Ioan Hordila (Inter Petrila) – 600 p.d. si clujeanul Popa – 593 p.d. O gura de oxigen a fost furnizata de Gyula Veres, care a realizat 620 p.d. , reducind din ecartul fata de primele clasate. Nevralgiile l-au cuprins din nou pe antrenorul Ilie Baias dupa evolutia lui Alin Vreavu (547 p), care n-a reusit sa forteze intr-o mansa in care a avut de infruntat numai juniori, iesenii incheind al treilea act cu doar patru bete in urma calificarii. Runda a patra a fost de cosmar: desi Ioan Cercel a doborit 574 de popice, adversarii s-au intrecut in realizari, aducind Iasul la 46 p.d. in urma calificarii, pentru ca Ioan Figlea (Cluj) a realizat 637 p.d., iar Manel Manea (Petrosani) – 605 p.d.

Mica galerie ieseana si antrenorul Ilie Baias transpirau din abundenta, sperind in "greii" echipei care urmau la lansat. Omul care a intors soarta calificarii a fost veteranul Costica Ciurdea, care a reusit 631 p.d., cu 96 mai multe decit rivalul din Petrila, Codarcea, spulberind sperantele "minerilor" la calificare. In aceste conditii, sarcina lui Remus Antimirescu raminea doar sa mentina echilibrul in disputa cu internationalul din Petrila, Virgil Dorin.

Capitanul echipei iesene a doborit 625 de "bete", tinindu-l la respect pe Dorin (607 p.d.) si invingindu-l chiar si pe recordmanul clujean Petrut  Mihalchioiu, care a reusit doar 597 p.d., astfel ca echipa din Iasi a terminat in fruntea clasamentului, urmind a intilni, in finala, echipa CFR Cluj, miine, dupa ce se va juca finala mica.

Clasamentul calificarilor: 1. CFR Olimpia ACB – 3555 p.d.; 2. CFR Cluj – 3540; 3. Inter Petrila – 3491 p; 4. Electromures Tirgu-Mures – 3528 p.

Comentarii