Curg in valuri medaliile

vineri, 20 iunie 2008, 21:07
2 MIN
 Curg in valuri medaliile

Desfasurate de curind la Resita, Finalele Campionatului National Scolar de gimnastica ritmica au adus din nou performante de calibru pentru Clubul Sportiv "Anghel Saligny" Iasi, care s-a prezentat la start cu 24 de gimnaste pentru toate categoriile si a reusit sa vina acasa cu 22 de medalii. Cea mai buna reprezentanta a echipei pregatite de Constantin Radu a fost Cristina Dragoi, care a reusit patru titluri nationale la categoria senioare (cerc, maciuci, panglica si individual compus). Tripla campioana la categoria a IV-a a fost apoi Diana Pavel (coarda, panglica si individual compus) in vreme ce alte doua titluri nationale a mai cucerit echipa formata din Diana Pavel, Madalina Sufaru, Andreea Verdes, Madalina Scortanu, Amalia Raileanu si Alexandra Agiurgiulesei, care s-au impus la categoria a IV-a si la Ansamblu-categoria a IV-a. Nici locurile secunde n-au fost ignorate de iesence, care au strins citeva medalii de argint prin Alexandra Agiurgiulesei (categoria Mica Gimnasta – fara obiect), Amalia Raileanu (trei medalii, categoria a IV-a la coarda, panglica si individual compus) plus echipa de categoria a II-a compusa din Alice Tocu, Georgiana Gavriluta, Oana Marciuc, Roxana Solca, Teona Chelariu si Diana Ionita. In fine, alte opt medalii cucerite de "Anghel Saligny" au avut culoarea bronzului si au fost reusite de Alice Tocu (trei medalii, categoria a II-a la panglica, coarda si individual compus), Madalina Sufaru (doua medalii, categoria a IV-a la coarda si individual compus), Stefna Popa (categoria Mica Gimnastica, fara obiect), Georgiana Gavriluta (categoria a II-a, minge) si Mirela Minea (categoria senioare, la coarda).

Comentarii