Ganea a batut o echipa blazata

joi, 29 aprilie 1999, 23:00
2 MIN
 Ganea a batut o echipa blazata

A marcat I. Ganea (’48).
Romania: Stelea – Contra, Nastase, Filipescu, Nanu – Fl. Petre, Gilca (’61 Lincar), Lupescu (’75 Hildan), D. Munteanu (’88 Ciobotariu) – Vladoiu (’70 Rosu), V. Moldovan (’46 Ganea).
Belgia: De Wilde – Deflandre, De Boeck, Vidovic, Baseggio (’66 Kimoni) – Goor, Staelens, Tanghe (’59 Pierre), Walem – Boffin, E. M’Penza (’59 Cavens).
Arbitri: G. Fassolis – I. Rentzis, D. Kossikidis (Grecia).
Amicalul de miercuri seara, cistigat (la limita) contra Belgiei, trebuia sa constituie o repetitie generala pentru urmatoarele doua meciuri din preliminariile Euro 2000, cu Ungaria si Azerbaidjan. Din pacate, rezistenta primita a fost ca si inexistenta, pentru ca din adversara triolorilor a ramas numai numele, "dracii rosii" nereusind sa mai ispiteasca pe nimeni de o vreme incoace sa se lase batut – sint mari specialisti in infringeri cu 0-1! -, si este aproape sigur ca daca ar fi participat la preliminarii n-ar fi obtinut calificarea (la asemenea evolutie, doar ca gazda poti participa). In al doilea rind, formula aleasa este, cu siguranta, departe de cea are va fi aleasa in meciurile oficiale, Gia Popescu sau Adi Ilie urmind a-si revendica locurile de titulari. Terenul care amintea de un imas dupa citeva zile de ploaie (o bila neagra pentru organizatori!) a avut si el o importanta contributie la evolutia destul de haotica a celor doua formatii, putinele reusite venind in urma unor actiuni individuale si nu dupa combinatii care sa puna pe picior gresit defensiva adversa. Asa s-a intimplat la prima faza periculoasa, din minutul 17, cind Viorel Moldovan a pivotat pe linga un fundas advers, dar sutul sau de la 10 m spre coltul lung, peste De Wilde, a trecut putin pe linga poarta. Pe fondul dominarii tricolorilor, dupa inca mai mult de un sfert de ora, a venit si o replica mai viguroasa a oaspetilor, acelasi Moldovan (!!) respingind din fata portii goale dupa ce Stelea gresise, iesind inoportun. Prima parte s-a incheiat cu romanii in jumatatea adversa, ultimele minute aducind trei noi ocazii: Nanu (pasa aiurea spre Moldovan, desi rapidistul avea toata poarta
in fata), Moldovan (reluare de la 7 m pe linga) si Fl. Petre (sut de la 10 m peste). Dupa pauza, Piturca a facut o miscare inspirata, prin introducerea lui Ionel Ganea, acesta dind claritate ofensivei. Si, la doar trei minute dupa intrarea pe teren, bataiosul virf "visiniu" si-a facut datoria, la o faza are a amintit cu cea din min. 17, doar ca Ganea n-a ratat tinta. Acelasi jucator a mai avut citeva bune posibilitati de a majora scorul, in timp ce Stelea a mai iesit din amorteala doar pe final, cind Pierre, Vidovic si Staelens au mai dat emotii. In conluzie, a rezultat un test care nu poate fi catalogat a fi unul concludent. Greul vine abia in iunie, dar mai ales la toamna, cind ne viziteaza Portugalia si mergem in Slovacia. (D.A.)

Comentarii