In sfirsit, a semnat!

vineri, 29 decembrie 2000, 00:00
2 MIN
 In sfirsit, a semnat!

Incurcata poveste a instalarii lui Ion "Lita" Dumitru in functia de antrenor principal al FCM Poli Iasi a luat sfirsit ieri. Dupa multe incurcaturi (financiare si temporale) legate de negocierea contractului dintre parti, ieri, in jurul orei 14.00, s-a parafat actul care stabileste ca antrenorul gruparii din Copou, pina in 2 003, sa fie tehnicianul care a condus echipa si in ultimele trei etape ale turului. Prevederile financiare contractuale sint chiar sub cele propuse initial de membrii Consiliului de Administratie, prezenti in bloc ieri la sediul SC Iasi XXI, unde s-a semnat contractul. Astfel, Dumitru a incasat deja 1000 $, o suma identica urmind a fi primita atunci cind Poli va atinge baremul de 27 de puncte. Pentru anul viitor Lita isi va ingrosa contul cu 2000 $ plus 3000 $ (initial era vorba de 4000) drept bonus in cazul readucerii Iasului in B. Pentru sezonul 2002-2003, Dumitru va primi 4000 $ si inca 6000 $ (8000 $ in prima faza) in ipoteza promovarii echipei in prima liga. Salariul antrenorului va fi de 5 milioane de lei iar primele vor fi duble fata de ale jucatorilor. Totodata, Dumitru, care a intrat la negocieri (care au durat aproape doua ore) vizibil obosit dupa drumul facut dimineata cu masina din Capitala, va avea asigurata cazarea, masa si un drum pe luna pina la Bucuresti gratis. Noul si, in acelasi timp, vechiul antrenor al lui Poli nu a renuntat inca la ideea aducerii ca antrenor secund a fostului sau colaborator Mitica Bilborea, ipoteza care se va concretiza doar daca FCM Bacau ii va acorda dezlegarea actualului "secund", Danut Munteanu. Totodata, in afara fiului antrenorului, Claudiu, s-a discutat despre posibilitatea transferarii a altor trei jucatori de 21 de ani fara nume mari dar despre care fostul international al anilor ’70 are o parere foarte buna. Nu este exclusa si aparitia unor surprize imense, neoficial vorbindu-se ca Dumitru are o lista neagra cu jucatori pe care nu va mai conta in retur, lista ce contine destule nume grele de pina acum ale gruparii din Copou: Cimpeanu, Constantin, Andries, etc. Oricum, o idee mai clara despre viitorul lotului va fi stabilita la inceputul anului viitor. Dumitru urma sa stea aseara in Iasi urmind sa se intoarca acasa in cursul acestei zile. (Ovidiu MINEA)

Comentarii