Intrarea in Europa

luni, 10 aprilie 2006, 21:05
4 MIN
 Intrarea in Europa

Linistita in clasament in urma victoriei la scor in fata echipei FCM Bacau 4-0, Politehnica Iasi se afla acum in fata a doua teste europene: miine, Iasul va intilni, in deplasare, Steaua iar duminica va primi vizita Rapidului.
Pentru partida in fata semifinalistei Cupei UEFA, Poli pleaca astazi, dupa antrenamentul de dimineata, din Iasi, gruparea din Copou urmind sa ramina in Capitala si dupa terminarea partidei de miercuri. Desi antrenorul Ionut Popa a anuntat inainte de meciul cu FCM Bacau, ca, in caz de victorie, Politehnica va scapa de cantonamente pina la sfirsitul sezonului, ieri, fotbalistii ieseni au intrat in cantonament, la cererea lor!
Cu exceptia lui Gavatorta, tot lotul iesean este valid, desi Bordeanu acuza o lovitura primita in timpul meciului de simbata. Antrenorul Ionut Popa si-a exprimat ieri convingerea ca duelurile verbale aparute dupa meciul din tur, cind s-a facut tapaj pe cuvintele „carne cruda” si „singe” folosite de tehnician pentru a-si mobiliza elevii sint de domeniul trecutului. „Au fost cuvinte de o parte si de alta in care ghilimelele nu s-au vazut. Suparati ramin doar prostii, asa ca nu cred ca vor fi probleme” a spus Popa ce a dezvaluit cum isi va motiva jucatorii inaintea meciurilor din aceasta saptamina: „Cum intilnim ambele echipe ce au jucat in primavara europeana le-am spus ca va fi un test si pentru ei sa afle daca sint pregatiti pentru aderarea la UE! La meciurile astea, trebuie sa gindeasca mai mult decit mine!”.
Suporterii care vor sa incurajeze echipa ieseana la partida ce se va disputa pe stadionul „Lia Manoliu” pot face deplasarea cu 3 autobuze puse la dispozitie de conducerea clubului, autobuze ce vor pleca spre Bucuresti miercuri dimineata, la ora 9, din zona Salii Polivalente.
Bilba^ Cernoch # 4-0
n cei doi atacanti au transat in favoarea Iasului derbiul moldovean cu bacauanii
Poli a pus punct simbata teoreticelor emotii legate de retrogradare, dupa o victorie la scor in fata lui FCM Bacau. Desi au anuntat ca vor aborda jocul curajos, pentru a incerca sa scoata nasul de pe locurile retrogradante, oaspetii au inceput in prudenta formula „5-4-1”, cu Trofin retras libero intre fundasii centrali si crudul Neagu lasat „carne de tun” pentru hirsitii Ciobanu si Onut, baza modulului „4-4-2” pe care a mers Poli. Planurile oaspetilor au fost repede date peste cap, gafa lui Ignatescu generind deschiderea scorului si, la citeva minute, mutatii in lant (Trofin a urcat la mijloc, Matei in atac) care au dus la dispuneri in teren asemanatoare a celor doua echipe. In conditiile in care in linia mediana a gazdelor doar Mitruc a fost inspirat iar la oaspeti Gheorghiu, ba, pe alocuri, si Balauru si Dobos au tinut ritmul, echilibrul la mijlocul terenului a fost evident. Diferenta uriasa de scor a aparut insa datorita surclasarii stoperilor bacauani de catre tandemul Bilba – Cernoch, fiecare minge aruncata spre careul trupei lui Popovici fiind un potential pericol datorita dezechilibrului evident. In plus, pofta ofensiva a lui Bordeanu, care a lansat citeva centrari perfecte de pe flancul sting, a contat mult in economia jocului. La pauza, Bacaul l-a scos pe David si l-a introdus la marcaj pe Isac (fundas stinga de meserie), jocul mai echilibrindu-se. Acest lucru s-a datorat insa in primul rind relaxarii gazdelor, care nu au mai fortat si si-au permis sa-l menajeze pe MVP-ul partidei, Bilba, inlocuit dupa ceva mai mult de o ora. Resemnarea bacauanilor a fost vizibila si prin faptul ca trupa din urbea lui Bacovia nu a apelat la a treia inlocuire, desi pe banca mai existau jucatori cu profil ofensiv, ca Verdes ori Petcu.
Poli-catalog
Branet (6) – somer.
Toma (6) – desi l-a avut adversar direct pe cel mai activ bacauan, Gheorghiu, nu a avut probleme.
Ciobanu (6) – impreuna cu Onut, a dominat fara probleme zona centrala a defensivei
Onut (6) – idem.
Bordeanu (7) – pe linga faptul ca si-a facut datoria defensiva a dat doua centrari ideale la golurile 2 si 4.
Miclea (5) – in ciuda eforturilor pe care le face, nu reuseste sa reintre in ritmul sau.
Iurisniti (5) – destule gafe la constructie.
Mitruc (6,5) – pe aceeasi linie exacta pe care a rulat in retur.
Rednic (5) – nimic spectaculos.
Bilba (8) – a fost la originea primului gol si le-a inscris pe urmatoarele doua, distrindu-se cu fundasii bacauani.
Cernoch (7) – cu ajutorul arbitrului Corpodean (ce l-a trecut drept marcatorul primul gol) si-a trecut in cont o „dubla”.
Onofras (5) – este intr-un con de umbra dupa ratarile de la Galati.
Tincu (5,5) – s-a agitat mult, insa fara prea mult folos.
Plesca (6) – la debutul la Poli a avut de lucru doar la o faza, in care a parat sutul bun al lui Tanasa.
Steaua, in piuneze
Ca urmare a traumatismului suferit in finalul derbiului Dinamo – Steaua (1-1), la o ciocnire involuntara cu Grigorie, stelistul Mircea Nesu si-a pierdut cunostinta si a fost dus cu salvarea la spital. Nesu a suferit o comotie cerebrala de gradul zero si va face pauza totala timp de trei zile, ratind meciul de miine cu Poli Iasi. De asemenea, Mirel Radoi s-a ales cu un traumatism la mandibula, dupa un contact cu dinamovistul Dan Alexa. Capitanul Stelei este supus la investigatii medicale si ar putea rata si el meciul cu Poli. In afarta de acestia, echipa pregatita de Cosmin Olaroiu nu va putea beneficia nici de serviciile lui George Ogararu, jucator eliminat in partida cu Dinamo.
In alta ordine de idei, partida de pe stadionul „Lia Manoliu” va fi arbitrata de o brigada cu Victor Berbecaru la centru, Marcel Savaniu si Traian Marchis, asistenti. Observatori vor fi Ion Turculeanu si Ioan Igna.

Comentarii