Neamtul din Copou se prezinta

miercuri, 04 februarie 2004, 00:00
3 MIN
 Neamtul din Copou se prezinta

Poli Unirea a cautat mereu sa-si cosmopolitizeze echipa. In 1995, s-a racordat curentului echipelor ce testa negri, insa transplantul a esuat. In vara a fost rindul a trei burkinezi sa se plimbe prin Copou. Nici chiar reteta cu „fratii” de peste Prut nu a functionat, Corjan si Stavila avind aparitii meteorice in echipa Iasului.
De luni insa, Poli testeaza piata din Uniunea Europeana: Alexander Feucht, un mijlocas german de 21 de ani, ce spune ca vine de la o echipa de liga a treia Pf?lendorf. Locuind in aceeasi localitate cu fostul international roman Atila Kun, Konstanz (aflata la granita cu Elvetia), Feucht a fost remarcat de ex-golgeterul Aradului si Oradei, care l-a trimis saptamina trecuta in Romania. In Iasi a ajuns luni seara, primul antrenament serios alaturi de Poli derulindu-se ieri dimineata, cind trupa condusa de Vasile Simionas a disputat un amical in familie pe terenul de zgura din Copou.
Jovial, blondul cu citeva fire rebele vopsite in rosu ce a venit la Poli imbracat intr-o pereche de blugi „aerisiti” la genunchi, nu pare deloc intimidat la primul contact cu noua sa echipa. Dificultatile de comunicare sint indepartate de o engleza neacademica iar in momentul in care impasul este major, „stranierul” lui Poli are o sansa imensa: fostul „secund” al lui Poli, Kurt Gross, actualmente instructor la AJF, excelent vorbitor de germana, ii sare imediat in ajutor.
Cind il intrebi de Romania, Alex raspunde „Hagi, Mutu, fotbalisti excelenti”. Cerindu-i mai multe detalii, continua zimbitor cu lista romanilor ce au evoluat in Germania, „Munti, Ganea, Miriuta”, semn clar ca nu stie mai multe despre tara in care a calcat pentru prima data. Cu toate acestea, nu crede ca va avea dificultati de acomodare, „altfel nu veneam pina aici”, si este increzator in sansa de a semna primul contract de profesionist din cariera:”Baietii m-au primit excelent, Dorin Arcanu are grija de mine si totul e OK”. Alex, care tine cu Bayern M?nchen si il are drept idol pe Matth?us, a fost cazat in aceeasi locatie in care locuiesc si ceilalti fotbalisti ieseni, Casa Corpului Didactic Iasi, si nu are probleme cu alimentatia, apreciind chiar calitatea bucatelor moldovenesti: „Friptura de pui e excelenta!”.
Deocamdata curtenitori cu el, jucatorii ieseni sint curiosi sa afle ce-i poate pielea neamtului intr-un joc amical, primul prilej fiind in testul pe care Poli il va sustine astazi, de la ora 11.30, cu CFR Pascani, pe terenul de zgura din Copou. „Daca stie fotbal, se va integra repede. Daca are doar impresii de Germania, pleaca repede acasa” , spun jucatorii mai vechi.
Putind fi achizitionat gratis, conform spuselor lui Marius Stan, Feucht trebuie mai intii sa-l convinga pe Simionas de calitatile sale. „Il vom urmari doua saptamini inainte de a da verdictul” , a spus tehnicianul iesean, care a primit cu resemnare vestea ca efectuarea unui turneu in strainatate este imposibila. „Sper ca terenurile din vestul tarii sa fie intr-adevar bune si in stagiul de la Felix, care va incepe joi, sa putem lucra cu mingea si sa disputam 4 jocuri amicale, pentru ca acasa pierdem vremea de pomana. Acest turneu este o varianta de compromis, insa daca nu putem altfel, asta e”, a spus Simionas. (Ovidiu MINEA)

Comentarii