Sedinta fara Falub!

joi, 16 decembrie 2010, 00:17
2 MIN
 Sedinta fara Falub!

Astazi, la ora 13, este programata a avea loc sedinta Comitetului Director al asociatiei in cadrul careia functioneaza CSMU Politehnica Iasi. Principalul punct pe ordinea de zi este clarificarea colaborarii dintre oficialitatile locale, care au dus greul finantarii echipei in turul campionatului, si omul de afaceri Ionut Negoita, care, desi doar a imprumutat clubul, cu o suma modica, a fost presedinte al asociatiei. Negoita, care a conditionat continuarea colaborarii cu Poli, era aseara sceptic pe marginea temei amintite: "Din cite am inteles, datoriile nu s-au platit iar remanierea lotului nu s-a facut. Cum acestea erau cele doua conditii pe care le-am pus pentru a continua la Poli, sint tentat sa cred ca acest lucru nu mai este dorit". Totusi, unele surse din cadrul clubului afirma ca Primaria, prin Fundatia Sportului Iesean, va achita astazi salariile pe luna noiembrie, singurele restante importante existente la ora actuala la gruparea din Copou, acestea trebuind a fi achitate ieri.

In afara de subiectul Negoita, astazi se doreste a se clarifica si strategia pentru retur a Politehnicii. Aceasta va fi stabilita fara presedintele care va conduce clubul in viitor si fara antrenor! Aceasta deoarece presedintele in exercitiu, Grigore Sichitiu, a anuntat ca vineri va parasi definitiv Iasul iar antrenorul principal, Adrian Falub, nu a fost invitat la sedinta!

Seful actual al executivului iesean a afirmat ca nu exista nici o sansa de a renunta la demisia pe care a anuntat-o in urma cu o saptamina, la intilnirea capilor clubului, care a avut loc in Capitala. "Am pregatit absolut toate documentele care mi s-au cerut. Am luat clubul de la zero, il voi lasa fara nici un fel de problema. Demisia mea este irevocabila, vineri plec definitiv din Iasi" a spus Sichitiu. In ceea ce-l priveste pe Falub, acesta a explicat de ce nu va fi prezent la Iasi. "Initial, domnul Negoita m-a convocat la sedinta de joi, apoi, reprezentantul sau la club, Catalin Petrescu, mi-a spus ca nu este nevoie sa vin. Eu astept sa vad daca se mai doreste continuarea colaborarii cu mine si ce se doreste la Iasi. Orice decizie se va lua, trebuie luata repede, pentru ca zilele trec in defavoarea echipei" a spus tehnicianul.

Comentarii