Un sfert de medalii la Iasi

vineri, 08 decembrie 2006, 22:43
2 MIN
 Un sfert de medalii la Iasi

Sase medalii dintr-un foc au venit pe final de an pentru CS Politehnica Iasi, dupa disputarea la Predeal, in perioada 25 noiembrie – 7 decembrie, a finalelor Campionatelor Nationale individuale de sah pentru seniori. Daca in partea masculina a probelor Iasul n-a contat ca prezenta in concurs, replica consistenta au dat cele trei fete cu minti luminate, Alina Motoc, Smaranda Padurariu (ambele cu dubla legitimare la AEM Timisoara) si Iosefina Paulet (cu dubla legitimare la Hidrocon Bacau), care au luat un sfert din medaliile puse in joc. Plecata ca favorita a concursurilor datorita punctajului ELO, marea maestra internationala Alina Motoc a reusit si cele mai mai multe medalii, adica un titlu national la Sah Rapid si doua medalii de argint in finalele Blitz si Dezlegari. Padurariu a venit puternic pe turnanta si a fost declarata cistigatoare a titlului national la Sah Practic (proba pe care a cistigat-o chiar inaintea ultimei runde), performanta completata cu o medalie de bronz la Blitz, un loc IV la Dezlegari si un loc VII la Sah Rapid. In fine, dubla vicecampioana europeana cu echipa de junioare in acest an, Iosefina Paulet, n-a ramas nici ea datoare si a reusit sa-si adjudece medalia de bronz la Sah Rapid, reusita completata de un loc IV la Blitz si un loc VI la Dezlegari. "Sint cele mai bune rezultate din istoria sahului iesean la nivel de seniori si ele vin sa intregeasca un an foarte bun pentru noi, in care am adunat 39 de medalii nationale si alte doua europene, aduse de Iosefina Paulet. Sper ca cele trei fete sa reprezinte cu succes Romania la Olimpiada de sah care se va desfasura in 2008 in Germania.", ne-a declarat Vasile Manole, antrenorul celor mari sahiste iesene.

Comentarii