Vacanta trista pentru ieseni

luni, 01 decembrie 1997, 00:00
2 MIN
 Vacanta trista pentru ieseni

Stadion "Emil Alexandrescu": vreme rece, teren acoperit cu zapada; 150 spectatori.
Politehnica – Campeanu – Abalasei, Cantea, Paraschiv, Urdaru (68 Pricop) – Botan, Cotan, Onut (65 Gavrilescu), Ionescu (56 Sava) – Dobrea, Huluba.
Metrom – Belean – Voicu, Seitz, Mircioiu, Movila – Visan, Marsavela, Gorga (89 Babes), I. Mihai – Curigan (85 Perdei), Streltov.
Cartonase galbene: Paraschiv, Sava – Gorga, Movila, Streltov, I. Mihai.
Arbitri: I. Mironas – C. Aghiorghiesei (ambii din Piatra Neamt), I. Harabagiu (Bacau). Observator FRF: I. Cristea (Bucuresti).
Ninge marunt si este un frig crincen. In Copou, in ciuda faptului ca Poli joaca pentru ultima oara in acest an, numarul jandarmilor si al oamenilor de ordine este aproape egal cu cel al spectatorilor! Cei cu "microbul" in singe sint in fata televizorului, urmarind continuarea spectaculoasei aventuri a trupei pastorite de frumosul nebun care s-a luat la trinta cu granzii fotbalului romanesc, Vasile Simionas, cel care in Iasi a ramas un idol. Altii sint la Piatra Neamt pentru a revedea cuplul ofensiv de vis al Politehnicii de anul trecut, Baston – Pancu care a fost impartit in doua…
Cine a mai ramas prin Iasi, intra pe gazon. Decimata de plecarile masive din ultimii ani, garnitura gazdelor, lipsita in acest meci si de aportul "stilpilor" Cojocaru si Dragoi, pare a fi o trupa de buzunar. Epigonii Huluba sau Onut abia ajung pina la umarul unor fotbalisti brasoveni al caror fizic confirma renumele oamenilor de la munte. Jucausa minge portocalie care pateaza covorul alb asternut pe gazon pare ca se simte bine doar in jumatatea gazdelor si oaspetii rateaza doua ocazii uriase prin Curigan (min.2 – Cantea a scos in extremis de pe linia portii) si I. Mihai (11). Huluba mai incalzeste inimile propriilor suporteri (min. 27 si mai ales in min. 30 – "cap" din 4 metri in bratele lui Belean), insa finalul primei parti apartine tot brasovenilor, Campeanu avind 2 interventii fericite si utile la "amenintarile" lui Gorga (33) si Visan (39).
Imediat dupa pauza, Curigan (54) singur, singurel in centrul careului advers scade si mai mult temperatura in tribune, insa sutul ex-moinesteanului trece pe linga poarta. A fost parca semnalul desteptarii iesenilor care incep sa controleze cu autoritate jocul, daruindu-se exemplar. Cotan (63), Sava (64, 66) si, mai ales, Botan (71 – a lasat pe drum toti adversarii intilniti in cale si a tras in portar) nu reusesc insa sa-i dea de treaba omului de la tabela de marcaj desi motive ar fi fost. Fluierul final, care consfinteste un egal echitabil, seamana cu un clopotel care anunta vacanta de iarna. Fericita pentru oaspeti, trista pentru ieseni… (Ovidiu MINEA)

Comentarii