VIn campionatul feminin de volei apele incep a se limpezi

marți, 08 decembrie 1998, 00:00
3 MIN
 VIn campionatul feminin de volei apele incep a se limpezi

Etapa a IX-a a Diviziei A la volei feminin a fost lipsita tocmai de meciul sau cel mai important, Universitatea Bacau – Rapid Bucuresti, care ar fi putut lamuri intr-o buna masura problema titlului in acest sezon. Meciul se va disputa pe 15 decembrie, pentru ca rapidistele au avut de disputat returul partidei cu Steaua Rosie Belgrad, din Cupa Cupelor. Elevele lui Costinel Stan si Valerian Luka au facut o noua demonstratie de forta, cistigind simbatat cu 3-0, la fel ca si in tur, asigurindu-si pe merit prezenta in grupele semifinale ale prestigioasei competitii continentale.
Dintre celelalte partide ale etapei au atras atentia victoria fetelor de la Metal 33 in derbiul bucurestean cu Dinamo si succesul repurtat de Braiconf, in fata campioanei din ’97, RATB. Brailencele s-au impus cu 3-2 dupa un meci dramatic, in care jucatoarele reputatului Jean Preda si-au depasit conditia de echipa nou promovata. A fost, practic, o lupta intre patru jucatoare, cite doua din fiecare sextet: Lenuta Trica si Elena Girip, de la gazde, Mihaela Spataru si Daniela Minca de la RATB. Braiconf a inceput bine fiecare set, insa nu a putut pastra acelasi ritm pe tot parcursul sau. In primul set, de exemplu, gazdele au condus cu 3-1 si 8-4, insa dupa trei egalitati, la 8,14 si 15, l-au pierdut. Setul al doilea a debutat la fel, insa dupa egalitatile de rigoare, la 7 si 11, s-a restabilit egalitatea la seturi: 1-1. Urmatoarele doua seturi, trase la indigo, au revenit in ordine oaspetelor si apoi echipei gazda, astfel ca s-a ajuns la tie-break. Acesta a fost dominat cu autoritate de brailence, care s-au impus cu 15-9, dar mai lejer decit arata scorul.
Dupa aceasta etapa putem afirma ca se cunoaste si una dintre echipele care va lua in vara drumul Diviziei B, pentru ca numai un miracol ar mai putea-o scoate pe Universitatea Cluj din vagauna ultimului loc, unde si-a facut culcus cu numai o victorie si opt infringeri la activ.
Simbata, evoluind pe teren propriu, voleibalistele clujene au ratat sansa de a parasi ultima treapta a clasamentului, ele fiind invinse categoric, cu 3-0, de Dacia Pitesti, o ehipa fara veleitati, dar care stie foarte bine ce vrea. Presa clujeana pune insuccesele din ultimul timp pe seama antrenorului Aurelian Ionita, care isi incaseaza salasiul fara a mai face, practic, nimic pentru echipa.
La Universitatea, in afara de icnete, gemete, zbierete si, in time-out, reprosuri, nu se aude altceva de pe banca tehnica. A aparut chiar ideea ca, de la o vreme, echipa se complace in aceasta situatie, fara a mai dori sa obtina rezultate, tocmai pentru a se ajunge la inlaturarea antrenorului, pe care nu-l mai doreste nimeni. E pacat ca se intimpla asa, pentru ca la Cluj exista citeva jucatoare de valoare, precum Pintea, Muresan, Popescu sau Hotoi, care nu merita sa joace in divizia a doua.
In fine, la Brasov, Romradiatoare a fost invinsa cu 3-2 de Universitatea Craiova, semn ca echipa din Banie ramine una de top. Lucru care mareste odata in plus valoarea victoriei obtinuta de Penicilina in umra cu doua saptamini la Craiova.
In momentul de fata clasamentul pare foarte bine segmentat, existind in partea sa superioara sase echipe despartite de numai un punct (Rapid, Metal 33, "U" Bacau, "U" Craiova, Penicilina si Dacia), iar apoi, la trei, patru si respectiv cinci puncte, celelalte sase echipe (RATB, Braiconf, Dinamo, Unic, Romradiatoare si "U" Cluj), care par sortite a evolua in a doua grupa valorica la sfirsitul turului. Pina atunci, insa mult mai este si la fel de multe se pot intimpla. (Ion C.)

Comentarii