Cât de mari sunt salariile în învăţământ. Definitivatul aduce 10 lei în plus

luni, 19 iunie 2017, 02:00
2 MIN
 Cât de mari sunt salariile în învăţământ. Definitivatul aduce 10 lei în plus

Câteva calcule făcute de sindicalişti, în care prezintă exemple concludente, dar şi câteva situaţii ilare.

Chiar dacă, pe hârtie, salariile şi programul profesorilor arată foarte bine şi li se reproşează că muncesc puţin pentru mulţi bani, în realitate lucrurile nu stau chiar aşa, profesorii acuzând faptul că au unele dintre cele mai mici salarii din rândul bugetarilor.

Astfel, chiar dacă un învăţător cu gradul I, cu peste 40 de ani vechime, are 3.157 de lei, fiind unul dintre cele mai mari salarii din educaţie, în realitate acesta este doar brutul, din care se scad taxele către stat. Astfel, cadrul didactic rămâne în mână cu aproximativ 2.214 lei.

O învăţătoare debutantă însă, cu studii medii, are ca salariu de încadrare suma de 1.778 de lei, dar în mână va rămâne cu aproximativ 1.287 de lei, după scăderea taxelor şi impozitelor.

De asemenea, în cazul unui profesor cu studii superioare, debutant, salariul său de bază este de 2.149 de lei, în buzunar ajungându-i însă suma de 1.534 de lei.

Cel mai mare salariu îl are un profesor de gradul I cu peste 40 de ani vechime. Acesta are salariul de încadrare de 3.948 de lei, în mână urmând să rămână cu 2.769 de lei. La acest salariu se poate adăuga 10% pentru orele de dirigenţie sau sporul pentru mediul rural de 0,3%. Prin urmare, salariul acestuia ajunge la 3.000 de lei, însă doar cu câţiva ani înainte de pensionare.

Există şi diferenţe hilare în ceea ce priveşte salarizarea. Dacă salariul de bază al unui profesor debutant cu studii superioare este de 2.149 de lei, dacă îşi ia definitivatul mai primeşte 10 lei la salariul brut; practic, după reducerea taxelor, îi rămâne de un suc.

„Salariile din învăţământ sunt în continuare printre cele mai mici din zona bugetară, profesorii trăiesc doar din acest salariu, chiar dacă se speculează că se mai fac meditaţii. Acestea nu sunt făcute decât de profesorii de la una sau două discipline, şi nu de către toţi profesorii. În primii zece ani, în perioada de perfec­ţionare, care presupune aproape renunţarea la timp liber şi la vacanţe, eşti tot timpul în examene“, menţionează Laviniu Lă­custă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuni­versitar Iaşi.

Un cadru didactic trebuie să predea 18 ore pe săptămână, la care se adaugă diferite şedinţe, şedinţe cu părinţii sau activităţi extraşcolare. De asemenea, profesorii au de pregătit lecţiile pentru ziua următoare, materiale didactice sau trebuie să corecteze lucrări dacă este cazul.

Comentarii