Rezultatul analizelor medicale ale lui Iulian Gafon

EXCLUSIV: Avocatul ucigaş, alcoolemie de 2,8‰ la o oră şi jumătate după accident

marți, 04 octombrie 2016, 02:03
3 MIN

Procurorii au primit de la IML rezultatele probelor de sânge în cazul avocatului Iulian Gafon, arestat în prezent pentru mai multe infracţiuni rutiere. Acesta a omorât luna trecută un pieton aflat pe trotuar în zona Belvedere din CUG, aflându-se fără permis şi beat criţă la volanul unei maşini fără asigurare obligatorie. În perioada următoare, dosarul poate ajunge în instanţă. Cât a băut avocatul înainte de a se urca la volan?

Institutul de Medicină Legală din Iaşi a calculat alcoolemia în cazul celor două probe de sânge prelevate în noaptea accidentului de la avoca­tul ieşean Iulian Gafon. Rezultatele au ajuns deja la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi au fost ataşate la dosarul de urmărire penală ca probe.

Potrivit reprezentanţilor acestei instituţii, prima probă de sânge a relevat o concentraţie alcoolică în sânge de 2,80 la mie, în timp ce a doua valoare a fost de 2,60 la mie. Valorile întăresc ideea conform căreia, de cele mai multe ori, rezultatele alcoolemiei au valori numerice aproximativ duble cu cele relevate de etilotest. În cazul lui Iulian Gafon, rezultatul relevat de aparatul Drager a fost de 1,23 mg/l în aerul pur expirat.

Un aspect important în cazul avocatului ieşean este că acesta a fost identificat de Poliţie la aproximativ o oră şi jumătate de la momentul producerii accidentului. Este imposibil de calculat, având în vedere că Gafon nu a dat declaraţii în faţa procurorului, dacă alcoolemia în cazul său era în urcare sau în coborâre în momentul în care a făcut accidentul, deşi, cel mai probabil, în momentul impactului aceasta a fost mai mare.

Potrivit unor teste puse la dispoziţie de site-uri specializate, o al­coolemie de 2,80 poate reieşi unui bărbat de aproximtiv 30 de ani şi cu o greutate de 80-90 de kilograme atunci când cel testat a băut în ulti­mele ore aproximativ jumătate de litru de băuturi spirtoase cu concentraţie alcoolică de aproximativ 40%. Calculul este pur orientativ, având în vedere că valoarea alcoolemiei de­pinde de foarte mulţi factori.

Alcoolemia este doar una dintre probleme lui Iulian Gafon, aflat acum în arest preventiv după ce şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis că se impune în­carcerarea. El mai este cercetat pentru ucidere din culpă, conducere cu permisul suspendat şi părăsirea locului accidentului. De asemenea, mai este acuzat de o infracţiune de conducere sub influenţa alcoolului, după ce, în luna iunie, a fost prins conducând cu o alcoolemie de 2,25 la mie. Atunci i s-a suspendat şi permisul de conducere în vederea anulării. În scurt timp, este de aşteptat ca procurorii ieşeni să finalizeze dosarul în cazul avocatului şi ca acesta să fie trimis în judecată.

Reamintim că acesta a fost protagonistul unui accident mortal ce a avut loc pe 17 septembrie în jurul orei 17.30. Atunci, deşi avea permisul suspendat din cauza alcoolului, Iulian Gafon s-a urcat la volan în stare de ebrietate iar pe şoseaua Nicolina, în apropiere de Belvedere, a pierdut controlul maşinii şi a spulberat un bărbat de 57 de ani ce aş­tepta pe trotuar pentru a traversa strada, după care a fugit de la locul accidentului.

„Inculpatul Gafon Iulian a fost depistat la aproximativ o oră şi jumătate de la momentul producerii accidentului şi, în urma testării cu aparatul tip Drager, s-a constatat că prezenta o alcoolemie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea prelevării de probe de sânge“, au precizat procurorii.

VEDEȚI ȘI:

VIDEO: MOMENTUL ÎN CARE AVOCATUL GAFON OMOARĂ UN OM. ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE

În această imagine se vede cum avocatul Gafon fuge după ce a omorât un om

Comentarii