INTERVIU ZDI – Stelian Dumistrăcel: „Astăzi avem un discurs răutăcios, crizist“

Profesorii pot să aibă o optică pragmatică, dar împăciuitoristă şi să spună „voi sunteţi cei mai buni dintre toate generaţiile de până acum“. Nu este aşa. În fiecare serie există studenţi cărora le sclipesc ochii când spui ceva interesant, unora le citeşti pe obraz un pic de neîncredere, iar alţii sunt somnoroşi de la început până la sfârşit. Cam asta este situaţia. Nu se poate vorbi aşa. Fiecare generaţie îi selectează pe cei buni, fiecare generaţie îşi selectează performerii şi există peste tot. Eu zic aşa: peisajul jurnalistic şi peisajul discursului public, care este tot la fel de important, pot fi asemănate cu un ştrand. Sunt zone unde înoată cei care sunt performanţi şi sunt zone unde unii se bălăcesc şi atât rămân, la bălăceală. Iar în legătură cu formarea studenţilor, trebuie să subliniez că pe mine nu mă interesează atât de mult ca să-l învăţ pe student să vorbească corect sau să scrie corect, ci să înţeleagă exact discursul adversarului, care este întotdeauna interlocutorul. El să fie înarmat ca să prindă ce este caracteristic celuilalt într-o dispută, pentru că în orice discuţie eşti într-o dispută de fapt, şi să poată câştiga speculându-i defectele sau apreciindu-i calităţile. Asta înseamnă pregătirea în învăţământul jurnalistic ca formator, ca instructor, nu ca predicator, cu varga în mână, care sperie lumea şi o pune la pedeapsă. Aşa am înţeles eu şi aşa cred că am şi fost perceput de mulţi dintre studenţi.

Prin urmare percepţia noastră că înainte erau generaţiile mai bune se datorează faptului că în timp au rămas doar cei mai buni, iar pe cei de astăzi îi vedem şi pe cei mai puţin pregătiţi?

Noi astăzi îi remarcăm pe cei care s-au afirmat cândva şi îi reţinem şi nu ştim de ceilalţi. Astăzi avem un discurs răutăcios, crizist. Să spui „e o nenorocire astăzi în limbajul publicistic, este o nenorocire, politicenii sunt nişte agramaţi şi nişte neadaptaţi la condiţia lor socială şi culturală“. Nu este adevărat. În fiecare zonă sunt şi performeri, şi mediocri, şi slabi, şi foarte slabi. Iată, de exemplu, vorbind de politicieni, sunt atâţia agramaţi şi jenant de lipsiţi de performanţă în ceea ce priveşte discursul. El vrea să spună ceva, să convingă pe cineva de ceva şi nu poate. Un jurnalist bun sau un performant în domeniul discursului public politic, care este tot la fel de important, trebuie comparat cu un şahist, care atunci când face un enunţ ştie ce va urma trei sau patru mişcări mai departe, nu cască gura şi aşteaptă să intre musca, ci ştie ce urmează, întotdeauna. De asemenea, poate fi comparat cu un gimnast, care îşi calculează toate mişcările pentru execuţia unui program. El ştie cât de sus să sară, de unde să apuce coarda, care este efortul când aruncă suliţa. La fel, jurnalistul trebuie să ştie dinainte de a vorbi ce urmează şi cum trebuie să formuleze lucrurile astea. Altfel ajungem la exemple precum, şi citez dintr-un jurnal ştiinţific, „dintre mijloacele contraceptive din Anglia, din epoca elisabetană, erau şi testiculele de nevăstuică“. Dacă tu, atunci când spui „testicule“ nu faci legătura cu substantivul care urmează înseamnă că eşti foarte slab pregătit.

„Jurnalistul trebuie să fie un pumn de curiozitate, receptivitate şi ambiţie“

Deci este nevoie de foarte mult exerciţiu, la fel ca în cazul sportivilor.

Da. Este nevoie de o gimnastică a minţii excepţională, altfel rămâi toată viaţa copil de mingi. În jurnalistică rămâi toată viaţa copil de mingi dacă nu te antrenezi. Este nevoie de antrenament, este nevoie de autocontrol, de dorinţa de perfecţionare. Pe Hazaparu (un absolvent al secţiei de Jurnalism, care în acest moment se ocupă de seminariile de discurs jurnalistic) l-am considerat odată, când i s-a lansat cartea, am spus că este un pumn de curiozitate, receptivitate şi ambiţie. Asta vreau eu de la un jurnalist! Aceste lucruri sunt foarte importante pentru a reuşi!

Mereu veneaţi la cursuri cu mici foiţe pe care aveaţi notate greşeli sau anumite exprimări pe care le remarcaţi în media, atât în presa scrisă, cât şi la emisiunile tv. Părea că vă pregăteaţi mereu pentru cursuri, în orice situaţie, şi nu doar strângeaţi câteva exprimări, în grabă, înainte de începerea orei. De unde a pornit acest obicei?

Acesta este un obicei din cercetare. Am mai predat cursuri şi în timpul vechiului regim, însă eu nu am fost repartizat la absolvire în învăţământul superior pentru că aveam dosarul pătat. Şi atunci, în cercetare, eşti izolat şi nu poţi să influenţezi negativ tineretul care era vlăstarul clasei muncitoare. În cercetare te preocupă o idee şi întotdeauna cerebelul prelucrează datele. Când găseşti ceva util trebuie să notezi, şi data şi sursa. Aceasta este tehnica din cercetare. Pentru învăţământul jurnalistic eu sunt atent tot timpul la discursul public şi imediat notez. La curs repartizez materialul pe care l-am adunat şi pot să revin. Ai şi materialul din carte, pe scheme, fiind foarte bune cărţile, iar eu ştiu toate aceste lucruri, însă eu nu am învăţat lecţia şi o spun mai departe. Eu sunt format în acest fel, trăiesc în acest crez al limbii române. Studenţii ar putea să spune „are exemple de acum o sută de ani“, însă dacă eu le găsesc astăzi în vorbire, atunci pot spun „iată ce am spus şi iată că funcţionează“.

„Avem limbi diferite în funcţie de parteneri, de interlocutori şi de mediile profesionale“

Credeţi că reţelele de socializare sau tehnologia deteriorează limba română? Şi mă refer la modul în care tinerii scriu pe internet, la abrevieri sau la scrierea fără diacritice.

Sunt lucruri care trebuie analizate din perspectiva comunicării, strict. Noi nu vorbim toţi aceeaşi limbă. Noi vorbim, în general, pentru viaţa de toate zilele, avem limba comună şi limba comunităţii. După aceea există limbajele funcţionale, ale medicilor, ale tehnicienilor, ale informaticienilor şi aşa mai departe. Şi atunci eu nu sunt afectat de greşelile semianalfabeţilor care scriu pe un canal unde scriu semianalfabeţii şi nu se resimte ţăranul şi nu se resimte preotul de nu ştiu unde pentru că el citeşte cărţile lui. Nu interferează aceste domenii întotdeauna. Dar aceste medii pot influenţa în subsidiar. Nu toţi vorbim aceeaşi limbă şi nu putem vorbi toţi aceeaşi limbă. La institut noi folosim o terminologie sofisticată în ceea ce priveşte analiza limbii, dar aici este şi femeia de serviciu. Eu trebuie să vorbesc cu ea şi să mă pot înţelege, aşa că eu mă adaptez vorbirii ei. Avem limbi diferite în funcţie de parteneri, de interlocutori şi de mediile profesionale. Pentru cei care nu aspiră, care nu au nici un apetit pentru frumos şi pentru corect, pentru aceştia nu se poate lupta. Ei rămân o clasă aparte, dar erodează, erodează pretenţiile pentru o limbă elegantă. Am avut un profesor care, de câte ori găsea un cuvânt, un fost profesor de la liceu, care găsea un cuvânt, îl căuta în dicţionarul academiei şi mă găsea pe mine responsabil că de ce nu este cuvântul cutare în dicţionarul academiei. Îi spuneam „domn profesor, probabil că nu au avut izvorul“, iar el întreba „cum să facă un dicţionar, tezaur al limbii române, şi să nu fie cuvântul cutare“. Era un regionalism de pe undeva din zona Sucevei. Îi spuneam că poate nu interesează pe toată lumea, iar el spunea că nu, trebuie să intereseze. Un alt aspect, un coleg de la Istorie, de la institut, de câte ori citeşte un text în presă scris greşit mă face responsabil pe mine, iar eu îi spun că acesta nu este absolvent de la Iaşi.

Ce anume transmiteţi absolvenţilor de la Iaşi?

Să nu uite niciodată că faptul de a comunica eficient este jumătate din cheia succesului în orice domeniu. Te apropii de om şi el, deodată, te respinge. Trebuie să ştii să comunici eficient, performant şi ai asigurat jumătate din succes.

Interviu realizat de Andrei MIHAI