Liberalii, către Mihai Chirica: Vrem autostradă, nu fasole!

joi, 03 decembrie 2015, 02:58
2 MIN
 Liberalii, către Mihai Chirica: Vrem autostradă, nu fasole!

Liberalii au făcut rechizitoriul ultimelor acţiuni ale primarului interimar, Mihai Chirica. Reprezentanţii filialei ieşene a PNL au apreciat replantarea teilor pe pietonalul Ştefan cel Mare ca fiind o acţiune propagandistică, PSD încercând să o exploateze politic. 

Liberalii au criticat şi organizarea evenimentelor ocazionate de Ziua Naţională, inclusiv concertul James Arthur şi masa populară. “Administraţia prezidenţială nu a organizat recepţia tradiţională, în semn de respect pentru memoria victimelor de la «Colectiv». La Cluj, s-a organizat simplu, un Te Deum şi o paradă. La noi s-au înghesuit pe scenă toţi traseiştii. Imaginea lui Chirica punând fasole în farfurii arată că aceşti oameni chiar nu au de gând să se schimbe. Autostradă nu ştiu să facă, proiecte de investiţii mari, nu. Dar să pună fasole, pot. Concertul a fost un eşec, a durat jumătate din cât trebuia şi au venit doar câteva mii de oameni. James Arthur a spus două lucruri: că l-au impresionat cazarea şi mâncarea. Cu ce ne va ajuta în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii? Avem o întrebare pentru Chirica: în ce limbă a vorbit cu James Arthur? Că nu cunoaşte bine nici limba română. Cunoaşterea unei limbi străine de către Chirica este deja SF”, a spus purtătorul de cuvânt al filialei ieşene a PNL, Alexandru Muraru.

Criticată a fost şi numirea consilierului judeţean Vasile Cîtea în funcţia de director adjunct al Salubris. “Cîtea nu are niciun fel de performanţe administrative care să-l recomande pe această funcţie. Nu l-am văzut pe Leonard Doroftei conducând societatea similară din Ploieşti”, a spus Muraru, acesta cerând demisia atât a lui Cîtea, cât şi a directorului Salubris, Ioan Apostol.

Contactat telefonic, Chirica a ironizat afirmaţiile liberalilor, respingând totodată acuzele acestora. “La împărţirea fasolelor m-am inspirat de la preşedintele SUA, Barack Obama. Dacă şi el e bun de chelner, nu pot decât să mă simt flatat. În ce priveşte engleza şi româna, prefer să nu intru în polemici cu cei care au mers la şcoală doar ca să nu facă absenţe. Eu zic că am terminat o facultate grea, la o universitate serioasă, ca şef de promoţie. Nu am terminat Universitatea «Dimitrie Cantemir», care o fi şi aia, ca o mare şefă a liberalilor. James Arthur este un cântăreţ de talie europeană, nu l-am inventat noi. Comisia Europeană ne întreabă cu ce putem fi noi de folos Europei, ce puncte comune avem cu ea. Cu o abordare ca a liberalilor, putem să ne retragem candidatura. La Cîtea, premisa e simplă: îşi face treaba, rămâne, nu şi-o face, pleacă”, a replicat Chirica.

 

Comentarii