(VIDEO-FOTO) Ieşenii pot merge cu “Tramvaiul Centenarului”

Citiţi mai jos un miniinterviu cu Teodor-Stanciu Silviu, preşedintele „Tramclub“ Iaşi.

sâmbătă, 25 noiembrie 2017, 02:50
4 MIN

Operatorul de transport public va inaugura duminică un nou tramvai personalizat. Iniţiativa aparţine Asociaţiei Pasionaţilor de Transport Public „Tramclub“ Iaşi, iar tramvaiul dedicat Centenarului este cel de-al nouălea mijloc de transport personalizat care va circula pe străzile Iaşului. Proiectul cultural „Iaşi – oraşul tramvaielor pictate” a debutat în 2013, iar până acum au fost inaugurate opt tramvaie dedicate seriei de poveşti pentru copii „Papatram”, lui Moş Crăciun, lui Iepurilă, Unirii, Literaturii, Presei, Iei şi Educaţiei.

„Tramvaiul Centenarului – Iaşi, capitala renaşterii naţionale” va fi prezentat duminică, la ora 11.00, în rondul din Târgu Cucu. „Tramvaiul readuce în prim-plan prin limbaj grafic statutul de capitală de război a oraşului Iaşi în perioada Primului Război Mondial”, spun iniţiatorii proiectului. Într-un scurt interviu acordat „Ziarului de Iaşi”, Teodor-Stanciu Silviu, preşedintele „Tramclub“ Iaşi, a vorbit despre proiectul „Iaşi – oraş al tramvaielor pictate” şi a dezvăluit care sunt următoarele două teme pentru personalizarea a încă două tramvaie.

Cum a pornit proiectul „Iaşi – oraş al tramvaielor pictate” ?

Proiectul a pornit în anul 2013, în luna iunie, ca urmare a pasiunii personale pentru transportul public în general şi pentru tramvaie, în special. Atunci, am lansat o serie de reviste ilustrate pentru copii, se numea „Papatram şi compania”, reviste în care povesteam despre istoria tramvaiului ieşean şi căutam, astfel, să-i atrag pe copii spre a folosi transportul public. În acest context, la câteva luni după ce am fondat Asociaţia „Tramclub“ Iaşi, am încercat să promovăm acest proiect într-o manieră neconvenţională şi, atunci, am venit cu sugestia de a picta povestea lui Papatram şi a tramvaiului ieşean pe un tramvai adevărat. Atunci, am atras atenţia fabricii de vopsele National Paints şi a urmat cel de-al doilea tramvai, cel al lui Moş Crăciun, urmat în aprilie 2014 de tramvaiul lui Iepurilă.

Cu cine colaboraţi la personalizarea tramvaielor?

Am obţinut sprijinul Facultăţii de Arte Vizuale şi Design, în special al Departamentului Design, unde, de altfel acum şi lucrez, pe atunci eram doar colaborator în timpul doctoratului, şi am cooptat studenţi alături de care am aplicat temele pe tramvaie.

Care sunt principalele etape pe care le urmaţi în personalizarea unui tramvai?

În primul rând, alegerea temei, consider că este una dintre etapele cele mai importante. Am căutat ca la fiecare tramvai personalizat să alegem câte o temă care să permită utilizarea tramvaiului respectiv în diferite evenimente cu acea tematică. De pildă, cu tramvaiul Unirii am reuşit să facem tururi istorice prin oraş, cu tramvaiul Literaturii, tururi literare prin oraş, lansări de carte, prezentarea caselor memoriale ş.a.m.d. După alegerea temei urmează conceptul grafic, de care m-am ocupat de fiecare dată, şi aprobarea lui de către CTP şi Primărie. Urmează formarea echipei din studenţi şi apoi efectiv lucrul la tramvai, după ce primim materialele din partea fabricii de vopsele.

Personalizarea o realizaţi atât în exterior, cât şi în interiorul tramvaiului?

De la tramvaiul lui Moş Crăciun, din decembrie 2013, am început să personalizăm interiorul prin galerii foto cu imagini din timpul procesului creativ, am primit această solicitare de la călători care au vrut să vadă lucrul din culise. Apoi, am adaptat jumătate din galeria foto temei tramvaiului. De exemplu, la tramvaiul Unirii am prezentat evenimentele istorice care au precedat Marea Unire la 1918 astfel încât călătorii să poată afla diferite detalii, poate mai puţin cunoscute, în timp ce călătoresc cu tramvaiul. Am început cu personalizarea tapiţeriei de la tramvaiul Educaţiei, cel care a şi devenit prima galerie expoziţională realizată într-un tramvai. Tapiţeria scaunelor a fost personalizată prin imprimare termică.

Câte tramvaie personalizate aţi realizat?

Acum sunt opt tramvaie, iar cu cel pe care îl inaugurăm duminică vor fi nouă. Nu am stabilit un număr maxim sau minim de tramvaie pe care le vom personaliza, le facem pe parcurs. Tramvaiele sunt făcute atunci când considerăm că putem transmite un mesaj printr-o anumită temă pe care o alegem. Avem deja o listă întreagă de proiecte pe care ne dorim să le dezvoltăm.

Ne puteţi oferi câteva exemple?

Următorul tramvai, cel de-al zecelea, va fi dedicat aniversării a 120 de ani de tramvai electric la Iaşi. Ne vom ocupa de personalizarea acestui tramvai în luna februarie astfel încât, în luna martie, tramvaiul să circule. Ne dorim apoi foarte mult să realizăm şi un tramvai al muzicii pe care să-l dedicăm ieşenilor. Sperăm să-l putem realiza în anul 2018.

 

 

 

Comentarii