Captivi de Craciun in interpretarea psihanalistilor si psihologilor: „Mos Craciun e analistul”

AIPsA are cu putin peste 10 membri, printre care Dorin-Liviu Bitfoi, Dan Niculescu, Georgiana Branisteanu si Daniela Luca, si organizeaza lunar (la inceput era bilunar) intilniri la care e liber sa vina cine vrea. De regula, se vizioneaza si se discuta un film, dar au fost si cazuri cind subiectele au venit din literatura sau pictura. Si locul intilnirii se schimba, iar participantii sint in general psihanalisti, psihologi, psihoterapeuti – dar nu numai. Luna trecuta s-a vazut Stralucirea eterna a mintii neprihanite, mai demult Lebada neagra. Vor urma South Park, in decembrie, si Melancholia, in ianuarie. In total, de la infiintarea asociatiei (2003) si pina acum au fost peste o suta de intilniri, spune Dorin-Liviu Bitfoi, initiatorul AIPsA.

Cine esti si ce ai simtit

Dupa ce am (re)vazut mediumetrajul Iuliei Rugina, Captivi de Craciun, un film in care patru personaje ramin blocate mai multe ore intr-o gara, intr-o atmosfera de reverie absurda, sintem invitati sa stam pe scaune asezate in cerc turtit peste laturile Librariei Carturesti, de la parterul institutului. Ca sa incalzeasca atmosfera, Dorin-Liviu Bitfoi ne cere tuturor sa ne spunem, pe rind, prenumele si sa indicam ce am simtit la sfirsitul filmului. "E vorba de afect, nu de interpretare", sintem avertizati. Participantii n-au nici o problema sa vorbeasca sincer si liber (probabil ca au antrenament de la alte intilniri), chiar daca Iulia Rugina si coscenarista Ana Agopian sint de fata. Unii evoca amintiri personale (citi romani n-au ramas inzapeziti in tren?), altii vorbesc cu vocea specialistului, altii sint pur si simplu spontani: "Buna seara, sint Laura. Eu am simtit regasire". "Si eu am ramas intr-o gara, dar in preajma Revelionului. Am vazut filmul cu un sentiment de frustrare. " "Pe mine m-a zgindarit frustrarea fetei (n.r. – personajul interpretat de Madalina Ghitescu). " "Eu am simtit lehamite din cauza tuturor asteptarilor fortate de-a lungul intregii mele vieti." "Nu prea se intimpla mare lucru in filmul romanesc, si eu am o problema cu chestia asta. " "Eu am petrecut un Craciun in tren – opt ore – si s-a creat o complicitate intre toti calatorii. Am trait nivelul de frustrare al fiecarui personaj, dar apoi am inceput sa ma detasez, iar la sfirsit chiar sa ma distrez. " "Initial am avut o senzatie de inadecvare si mai apoi de adecvare, data de dinamicile relationale dintre cei din gara." "Sentimentul meu a fost ca nu exista asteptare in film. Oamenii nu asteapta." "Se injura si asta m-a deranjat. " "Eu m-am simtit roman." "M-am bucurat ca fata aia frustrata a reusit sa coopereze pina la urma."

Probabil ca fiecare intilnire are structura ei pentru ca, dupa ce tot cercul turtit a vorbit, Dorin-Liviu Bitfoi, conducatorul intilnirii, spune si el ce impresie si sentimente i-a provocat filmul – si pleaca de la relatia personajelor cu masinile: "un automat de cafea care ba merge, ba nu merge, Mos Craciunul (n.r. – cu baterie) care e foarte prezent, trenul care nu mai vine" ("un fel de Godot", completeaza cineva) si incheie cu ideea ca "fiecare alearga dupa ceva, toti asteptam un tren" ("sau pierdem un tren", e corectat).

Feedback in interpretarea Iuliei Rugina

Iulia Rugina a ascultat cu mare atentie, iar raspunsul ei a venit la fel de franc: "Eu cred ca sint multe lucruri extrem de interesante pe care le-ati spus, dar la care noi nu ne-am gindit", dupa care, impreuna cu Ana Agopian, a dat cite ceva din bucataria filmului – proiectul dateaza din 2006, au avut 13 variante de scenariu si, implicit, cele patru personaje au crescut odata cu ele (si cu cealalta coscenarista, Oana Rasuceanu), fiecare personaj avind cite putin din ele si din prietenii lor.

Daca tot s-a incalzit atmosfera si regizoarea s-a aratat interesata de feedback, oamenii au continuat sa-si enunte parerile, pasindu-si mingea de la unii la altii. Sigur un psihanalist: "Melanie Klein spune foarte clar: ne nastem cu totii schizo-paranoizi, sintem persecutati, realitatea ne vrea raul, nu ne intelegem, nu comunicam, nu empatizam. Se pune ghirlanda (n.r. – pe care scrie «Gara noastra va ureaza un Craciun fericit!») si, deodata, se trece din pozitia depresiva in cea a impacarii, a tolerantei, a cautarii esentei comune. (…) Chestia asta cu Craciunul, cind toti devenim mai buni, e un efect cultivat din copilarie. In aceste momente ne abtinem de la pulsiunile noastre ostile". Altcineva a gasit tipologii: "Fata care injura e o furioasa sanatoasa, depresiva care vorbeste cu sotul la telefon, artistul care traieste nu stiu ce fantasma ca se duce la nu stiu ce concert, maniacalul care trebuie sa se miste, sa faca ceva". "Nu mi se pare ca reusesc toti sa-si pastreze calmul, fiecare are maniera lui proprie de a-si gestiona furia", spune altcineva, tot de meserie. "Eu in omul care mestereste si in relatia cu megafonul am vazut un caracter obsesional (nu spun nevrotic) la care functioneaza foarte bine megafonul ca supraeu («statul» – adauga altcineva). Cred ca Mos Craciun e analistul" (risete generale – "si are senzori in ochi!! " – adauga cineva). Daca cuiva i s-a parut ca personajele n-au legatura cu realitatea – "la romani mai vine cineva cu o tuiculita in gara, mai un vecin, dar aici personajele sint niste extraterestri" -, altcineva a remarcat legatura filmului cu teatrul absurd, iar o tinara a facut o legatura cu Lost in Translation ("intre doua trenuri, doua avioane – o situatie de viata la care trebuie sa te adaptezi"). Da, a raspuns regizoarea, "am incercat sa strecuram absurdul in tot ce se intimpla in gara. In scenaristica asta se numeste antagonism – ceva care se opune scopului personajului principal. Antagonistul e la noi nu trenul care nu mai vine, ci gara, iar gara – fiind ceva abstract – e greu sa functioneze ca antagonist decit daca i se dau niste materializari foarte concrete".

Iulia Rugina a spus si ce feedback a avut la Londra, unde a participat – cu destula emotie -, intre 3 si 6 noiembrie, la Sixth European Psychoanalytic Film Festival. Psihanalistii straini au reactionat foarte bine la film, au ris, iar dupa proiectie un psihanalist care il vazuse in prealabil a sustinut o prelegere de 10 minute spunind, in esenta, ca "exista un raport evident intre realitatea exterioara si cea interioara, realitatea interioara creindu-se din imposibilitatea personajelor, inclusiv a autorilor, de a o accepta pe cea exterioara – de aceea totul ia forma unei fantezii". Filmul a fost aratat pe urma la Valencia unde publicul era format numai din spanioli, "un public normal" (a spus Iulia Rugina in risetele participantilor), iar reactiile au fost similare (voce: "Si psihanalistii sint oameni"). Multi straini, psihanalisti sau nu, au vazut insa in film si analogii cu perioada comunista – lucru pe care autoarele nu si l-au propus.

(Disecatul psihanalitic al filmului s-a terminat cu bine, la bere.)