Tatiana Niculescu Bran: „Azi avem o mai mare disponibilitate de a privi lucrurile si in alt fel”

luni, 23 aprilie 2012, 12:31
5 MIN
 Tatiana Niculescu Bran: „Azi avem o mai mare disponibilitate de a privi lucrurile si in alt fel”

 Dintr-un imbold pur jurnalistic, Tatiana Niculescu Bran a alcatuit atunci prima cronologie a evenimentelor pe care a pus-o pe site-ul institutiei, iar aceasta cronologie a facut ca ea sa fie cautata de avocata celor patru calugarite si a preotului pusi sub acuzare si intrebata daca nu doreste sa se intilneasca cu acestia. Jurnalista a acceptat, cu atit mai mult cu cit banuise de la primele documentari ca altceva se ascundea in demonizarea pe care presa o lipise pe fruntea acuzatilor. "Am scris Spovedanie la Tanacu dintr-o necesitate practica, aceea de a sti ce s-a intimplat si de a raspunde la cele sase intrebari de baza ale jurnalismului: cine a facut?, ce a facut?, cind a facut?, cum a facut?, unde a facut? si de ce a facut?" , isi aminteste azi Tatiana Niculescu Bran.

Dupa ce a realizat interviuri cu toti cei implicati (acuzatii, familia Irinei Cornici, medicii, politistii care s-au ocupat de caz s.a.), dupa ce a consultat documente si scrisori, a scris si publicat Spovedanie la Tanacu intr-un timp record, anul 2006, care a fost si anul inceperii procesului. Doi ani mai tirziu publica, tot la Editura Humanitas, Cartea judecatorilor, unde se ocupa numai de proces. Cele doua romane non-fictionale, care au fost o noutate absoluta ca gen in literatura romana, sint azi materie obligatorie pentru cine se intereseaza de Cazul Tanacu. Faptul ca in acest an va avea premiera Dupa dealuri, lungmetrajul lui Cristian Mungiu inspirat din cele doua carti, este un prilej pentru Tatiana Niculescu Bran sa vada in ce fel s-a pastrat Cazul Tanacu in memoria romanilor. Acesta este, poate, evenimentul de fapt divers din Romania contemporana cu cel mai mare ecou in viata artistica, pentru ca cele doua carti au stat la baza piesei de teatru regizate de Andrei Serban care a urcat pentru prima oara, in octombrie 2007, o trupa de actori romani pe scena Teatrului La MaMa, iar apoi, pe rind, Lucian Pintilie, Andrei Serban, Radu Gabrea, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu si Cristian Mungiu si-au exprimat interesul pentru un film bazat pe Cazul Tanacu si pe cartile Tatianei Niculescu Bran. Autoarea considera azi ca interesul acestor regizori se datoreaza, asa cum spune Andrei Serban, "Tanacului din noi", faptului ca moartea Irinei Cornici a scos la iveala o poveste profunda despre "viata, moarte, singuratate, neputinta, abuz, chin, Dumnezeu si raporturile cu celalalt".

Mungiu a respectat cartile

"Totul a fost imbracat la vremea respectiva intr-o mare pasiune care caracterizeaza oricum discursul de la noi, intr-o lume in care se traieste foarte personal", spune azi Tatiana Niculescu Bran despre aura in care mass media a inconjurat Cazul Tanacu la vremea respectiva. Ea spune ca a fost "intelept" din partea lui Cristian Mungiu sa astepte citiva ani pentru a face filmul, pentru ca acum "avem cu totii o distanta si o mai mare disponibilitate de a privi lucrurile si in alt fel decit am crezut ca le stim". De ce spune Tatiana Niculescu Bran ca Mungiu a asteptat? Pentru ca regizorului i-a suris ideea unui film despre Tanacu inca din 2007 cind, venit la New York impreuna cu Anamaria Marinca sa lanseze 4 luni, 3 saptamini si 2 zile, a vazut piesa lui Andrei Serban. Seara, cind romanii au mers cu totii la o terasa, Mungiu a povestit mult cu Andrei Serban despre cum s-ar putea face un film pe acest subiect. In 2011, Cristian Mungiu i-a dat Tatianei Niculescu Bran un scenariu pe care dorea sa-l depuna la concursul de finantare de la Centrul National al Cinematografiei (CNC) sub titlul de lucru Provizoriu. A obtinut banii si a filmat sub radar, intr-un timp record, trimitindu-l la preselectia de la Cannes cind inca nu avea postproductia incheiata. Luata din scurt, jurnalista spune ca a stat "cu inima cit un purice" cind a citit prima oara scenariul, dar ca ingrijorarea i s-a risipit cind a vazut ca cineastul ii respectase nu doar cartile, ci si punctul de vedere. Azi, autoarea care l-a refuzat pe Lucian Pintilie pentru ca nu dorea ca materia cartilor sale sa se piarda in altceva decit scopul pentru care fusesera scrise lauda in stinga si-n dreapta Dupa dealuri, care, in opinia ei, "spune ceva despre dezorientarea, singuratatea si spaima cu care respingi ceea ce nu intelegi sau nu cunosti".

Un film care ne va da de gindit

Chiar daca autoarea nu crede ca filmul va redeschide dezbaterile despre Cazul Tanacu, el le va da poate de gindit romanilor despre niste lucruri trecute cu vederea la momentul respectiv. In opinia Tatianei Niculescu Bran, demonizarea calugaritelor si a preotului care au incercat s-o salveze pe Irina Cornici imobilizind-o si citindu-i doua zile Moliftele Sf. Vasile a fost imaginea vehiculata inca de la inceput in presa "si care ramine pina in zilele noastre. Daca vrei nu sa o contesti, ci doar sa spui cum au avut loc lucrurile in realitate, te izbesti de un mare zid de anticlericalism cvasi-subliminal care n-are nici o legatura cu cazul. El poate fi justificat de o atitudine clericala in Romania vs. o atitudine ultra-superstitioasa si de conformism religios. Traim, intre altele, si aceasta ruptura intre o atitudine anti-clericala (in multe situatii justificata) si o atitudine de totala supunere si de superstitie mai mult decit de credinta in biserica, dar intre aceste doua nu exista nimic altceva decit o mare pasiune intr-o parte sau cealalta, care face ca realitatea sa capete un halou de roman gotic".

Filmul va lansa doua tinere actrite

Nu stim daca Dupa dealuri are ceva gotic in el. Tatiana Niculescu Bran vorbeste mai degraba despre el referindu-se – prin imaginea lui Oleg Mutu – la niste "tablouri flamande". Filmul produs de Mobra Film impreuna cu Why Not Production, Wild Bunch, Les Films du Fleuve, France 3 Cinema si Mandragora Movies, va lansa doua noi tinere actrite, Cristina Flutur si Cosmina Stratan, al treilea nume de pe afis fiind cel al lui Valeriu Andriuta, actorul basarabean reintilnindu-se cu Cristian Mungiu dupa Occident. In luna mai, in paralel cu Cannes-ul, Tatiana Niculescu Bran lanseaza la Polirom (care a scos recent eBook-ul Spovedanie la Tanacu, dupa ce publicase in 2011 romanul Noptile patriarhului) un nou roman. In tara lui Dumnezeu, a carui actiune se petrece in Cornul Africii, este, dupa spusele lui Andrei Serban, "o poveste intre doua lumi". Ar putea deveni si acesta film intr-o buna zi? "Nu stiu, dar e scrisa altfel", raspunde precaut autoarea.

Comentarii