Un indreptar

In 1954, neurochirurgul Sam Sheppard (a nu se confunda cu dramaturgul si actorul Sam Sheppard) este acuzat ca si-a omorit sotia, care pe deasupra mai era si insarcinata, pentru a-si putea continua legatura extraconjugala cu o asistenta din spitalul in care lucra. Este primul caz de omucidere din istoria Statelor Unite care ajunge sa fie mediatizat la nivel national, fiind comparat ulterior cu cel al lui O.J. Simpson. Versiunea lui Sheppard, cum ca sotia sa a fost omorita (in dormitorul de la etaj) in timp ce el dormea (intr-o camera de la parterul casei) iar ulterior, cind s-a trezit, a fost el insusi agresat de criminal, este considerata mincinoasa, in pofida tuturor semnelor care arata ca, oricit de neverosimil ar putea parea ca cineva sa-ti intre in casa si sa-ti omoare sotia in timp ce tu dormi, Sheppard spune totusi adevarul. Juratii, puternic influentati si de atitudinea partinitoare a mass mediei care exploateaza senzationalist cazul, il gasesc vinovat pe barbat si, astfel, Samuel Holmes Sheppard este condamnat la inchisoare pe viata. Dupa zece ani de puscarie, in urma mai multor apeluri, procesul se rejudeca, iar doctorul isi recapata libertatea. Numai ca la momentul acela este deja prea tirziu. Sheppard, altadata intruchiparea succesului profesional, a ajuns intre timp o ruina. Incearca sa-si reia meseria, dar este acuzat de malpraxis si trebuie sa renunte. Se casatoreste (inca din inchisoare), dar mariajul este unul defectuos si dupa citiva ani divorteaza. Se apuca de wrestling (supranumindu-se, in mod ironic presupun, The Killer), dar si de baut, pentru ca, in 1970, la nici cincizeci de ani, sa moara, rapus de ciroza.

Un roman intunecat despre casnicie si consecintele sale

Patruzeci de ani mai tirziu, Adam Ross, scriitor american aflat la prima sa carte, preia o parte din cazul lui Sheppard pentru a scrie un roman intunecat despre casnicie si consecintele sale. In romanul lui Ross, Sheppard, destul de implauzibil as spune, a ajuns detectiv la Omucideri si impreuna cu colegul sau, Hastroll, si el un ins cu suficiente probleme conjugale (intr-o zi sotia lui refuza sa se mai dea jos din pat, in pofida tuturor stratagemelor pe care sotul le foloseste pentru a o convinge sa revina la normal), incearca sa stabileasca vinovatia lui David Pepin, un programator si creator de jocuri pe calculator, suspectat de a-si fi ucis sotia.

David Pepin s-a cunoscut cu Alice in studentie, la un curs despre Hitchcock. La momentul acela el era un baiat timid si subtire, iar ea o fata frumoasa si plinuta. N-ai fi zis ca se potrivesc, dar curind dragostea le luase vederea. La inceput a fost bine. Faceau dragoste si orice altceva impreuna. Erau un cuplu, unul din cuplurile acelea pe care le vezi si-ti zici: "Uite dom’le, deci se poate! ". Apoi Alice a inceput sa se-ngrase. Apoi, Alice a devenit obeza. Apoi Alice a cazut in depresie. Apoi Alice a incercat sa-si revina. Sa slabeasca. Si sa ramina insarcinata. Si aproape ca a reusit. Doar ca, la un moment dat, s-a trezit ca fatul ii iese din pintece, asa dintr-odata, fara sa fi fost gata. O boala rara care face ca uterul sa expulzeze ce-ar trebui de fapt sa protejeze. Era in toaleta avionului care-i ducea in Hawaii. Planuiau sa se simta bine. Nu s-au simtit. Mai existasera certuri si pina atunci, perioade de depresie, plecari subite de-acasa, dar din momentul acela nimic nu va mai fi ca inainte. Iar David, desi nu inceteaza s-o iubeasca, desi o va iubi pina in ultimul moment, curind isi va da seama ca si-ar dori s-o vada moarta. Mai intii ucisa de forte exterioare lui, un trasnet, un cutremur, o masina condusa de-un sofer neglijent, apoi, pe masura ce indrazneala gindurilor devine mai mare, chiar de el. Sau de un asasin profesionist pe care el sa-l tocmeasca. Doar ca mai degraba decit sa-si puna fanteziile ucigase in practica, prefera sa le speculeze scriind un roman despre asta. Pe care, intr-o zi, spre oroarea amindurora, Alice il citeste. Si din momentul acela, lucrurile scapa de sub control. Sa mai vorbeasca cineva de moartea literaturii. Nu, categoric literatura nu moare, insa cu siguranta ea poate sa te omoare.

Sheppard si Hastroll, adevarati veterani ai mariajelor cu probleme, sint aproape convinsi de vinovatia lui Pepin – care incercase, cred ei, sa-i bage sotiei, extrem de alergica la arahide, un pumn de alune pe gura. Dar Pepin se dezvinovateste, spunind ca, dimpotriva, intentia lui fusese sa-i scoata alunele din gura pentru a impiedica comiterea unei crime, da, a unei crime, nu a unei sinucideri. Si-atunci cine-i ucigasul? Si de ce ar fi vrut un strain s-o vada pe Alice moarta? De-acum lucrurile incep sa se complice (dupa principiul nimic nu este ceea ce pare) si n-are rost sa dam totul in vileag, sa stricam, altfel spus, o lectura incitanta (la crima?) prin doar citeva fraze care sa lamureasca in mod sec misterul. Suficient sa spunem ca nu veti fi dezamagiti. Suficient sa spunem ca doamnele vor dori sa aiba o discutie lamuritoare cu sotii lor. "Draga, tu ai fi in stare de asa ceva? ". La care sotii, oameni ocupati cu treburi mai lumesti decit crima, le vor atrage atentia ca pina la urma ce-au citit e fictiune (intre noi fie vorba, nu e chiar asa – vezi inceputul acestei cronici, vezi si faptul ca moartea lui Alice din carte se bazeaza pe-o moarte reala, in conditii extrem de suspecte, a uneia din verisoarele autorului). Unii, mai badarani, chiar se vor otari la ele: "Bai femeie, ti-am zis ca literatura iti baga numai prostii in cap? Ia mai bine fa-mi o tocanita". Dupa care, speriati, dar in egala masura usurati c-au scapat basma curata, isi vor reprima pentru o perioada gindurile criminale.

Impresia ca citim trei romane intr-unul singur

Un amestec interesant, bine dozat, de thriller psihologic, roman noir, dar si metafictiune postmoderna, Mr. Peanut sta bine la capitolele Atmosfera, Credibilitate, Inventivitate etc. Problema apare cind scriitorul vrea parca sa spuna prea multe si astfel avem uneori impresia ca citim trei romane intr-unul singur (romanul lui Sheppard, al lui Hastroll si al lui Pepin) cu riscul ca la sfirsitul celui de-al doilea sa nu mai tinem minte ce se-ntimpla in primul, iar la sfirsitul celui de-al treilea, ce se intimpla in al doilea, ceea ce poate deveni un pic deranjant. Chiar si asa, cartea te prinde si te tine acolo, strins lipit de ea, ca o sotie iubitoare, sufocanta, care nu-si da seama ca toata dragostea asta se va intoarce intr-o zi impotriva ei, ca un bumerang se va intoarce ca s-o loveasca drept in moalele capului, un accident nefericit, o moarte subita care ne va lasa pe toti, pe veci neconsolati.

🙁 🙂

Adam Ross, Mr. Peanut, traducere din limba engleza de Ioana Vacarescu, colectia "Biblioteca Polirom. Proza XXI", Editura Polirom, 2010