CDD provoacă convulsii și tulburări de dezvoltare la copii, iar medicamentele se limitează la gestionarea simptomelor, și nu abordează cauza principală a bolii.

Tulburarea implică pierderea funcției unei gene care produce enzima CDKL5, cu rol în fosforilarea proteinelor, ceea ce înseamnă că adaugă o moleculă suplimentară de fosfat pentru a le modifica funcția.

În urma unor cercetări recente efectuate în același laborator, care au arătat că un canal de calciu ar putea fi o țintă pentru terapia CDD, echipa a identificat acum o nouă modalitate de a trata această formă de epilepsie prin stimularea activității unei alte enzime pentru a compensa pierderea CDKL5.

În cercetarea publicată în revista Molecular Psychiatry, oamenii de știință au studiat șoareci care nu produc enzima CDKL5. Aceștia prezintă simptome similare cu cele ale persoanelor cu CDD, cum ar fi afectarea învățării sau a interacțiunii sociale.

Cercetătorii au identificat mai întâi faptul că CDKL5 este activă în celulele nervoase la șoareci, dar nu și într-un alt tip de celulă cerebrală numită astrocit.

În celulele nervoase, ei au măsurat nivelul de fosforilare a EB2, o moleculă despre care se știe că este ținta CDKL5, pentru a înțelege ce se întâmplă atunci când CDKL5 nu este produsă.

Interesant este că, și în cazul șoarecilor care nu produc CDKL5, a existat totuși o anumită fosforilare a EB2, ceea ce sugerează că o altă enzimă similară trebuie să fie, de asemenea, capabilă să o fosforileze.

Analizând enzimele similare cu CDKL5, cercetătorii au identificat una numită CDKL2 care vizează, de asemenea, EB2 și este prezentă în neuronii umani.

La șoarecii fără CDKL5 și CDKL2, fosforilarea EB2 rămasă a dispărut aproape complet.

Cercetătorii au concluzionat că, deși cea mai mare parte a activității provine de la CDKL5, aproximativ 15% provine de la CDKL2, iar restul de < 5% de la o altă enzimă care nu a fost încă identificată.

Cercetările lor sugerează că o creștere a nivelului de CDKL2 la persoanele care au un deficit de CDKL5 ar putea, eventual, să trateze unele dintre efectele asupra creierului la începutul dezvoltării.

„CDD este o afecțiune devastatoare care afectează copiii mici încă de la naștere și nu știm foarte multe despre motivul pentru care pierderea acestei enzime este atât de dezastruoasă pentru creierul în curs de dezvoltare. Prin intermediul acestei cercetări, am identificat o posibilă modalitate de a compensa pierderea CDKL5. Dacă putem crește nivelurile de CDKL2, am putea într-o zi să oprim dezvoltarea sau agravarea simptomelor”, spune Sila Ultanir, lider de grup al Laboratorului de kinaze și dezvoltare a creierului de la Crick.

Cercetătorii investighează acum dacă șoarecii fără CDKL5 pot fi tratați prin stimularea celulelor lor cerebrale pentru a produce mai mult CDKL2.
Laboratorul colaborează, de asemenea, cu companii de biotehnologie pentru a identifica molecule care cresc CDKL2 pentru potențiale noi medicamente pentru CDD.

Descoperirile oferă o perspectivă nouă asupra expresiei și reglării CDKL5 în creier, potrivit cercetătorilor de la Crick.

Mai mult, identificarea CDKL2 ca potențială enzimă compensatorie oferă speranța descoperirii unor tratamente mai bune care ar putea face cu adevărat o diferență în viața copiilor cu această afecțiune devastatoare.