A13, Bacău-Brașov, își instalează om în Guvern, un adversar al A8

marți, 21 decembrie 2021, 08:54
1 MIN
 A13, Bacău-Brașov, își instalează om în Guvern, un adversar al A8

Bacăul va avea din nou reprezentare la Ministerul Transporturilor. Este vorba despre Constantin Gabriel Bunduc, care va fi numit secretar de stat, cu susținerea PSD Bacău.

Constantin Gabriel Bunduc are 40 de ani și a absolvit în 2005 Facultatea de Drept a Universității „Petre Andrei” din Iași.

Până în 2013 a lucrat în sistem privat, după care s-a angajat la Direcția Dezvoltare Durabilǎ și Managementul Proiectelor a Consiliului Județean Bacău.

Din 2016, este expert accesare fonduri structurale şi de coeziune si șef serviciu fonduri nerambursabile la Aeroportul Internațional George Enescu. Potrivit CV-ului său, a participat la redactarea și implementarea proiectelor de dezvoltare ale Aeroportului Bacău, în valoare de 120 de milioane de euro.

„Prioritatea mea este Autostrada A13 Bacău – Brașov, fiind singura fezabilă pentru trecerea Carpaților, în opinia mea, de om care a lucrat cu fonduri europene, a colaborat cu Jaspers și Uniunea Europeană. Cred că A13 e prima care poate fi finanțată din fonduri europene”, a declarat viitorul secretar de stat.

PSD Iași a prins, la rândul lui, o poziție similară la Ministerul Mediului. Este vorba despre Bogdan Balanișcu.

Aflați amănunte de pe zdbc.ro.

Comentarii