Abandon

Funcţionari de ambasade au reuşit să transmită, chiar şi prin nişte stereotipice fraze diplomatice, infinit mai multe despre semnificaţia neagră a acestei decapitări. Omul se limitează la fişa postului, bifând tehnic sarcinile zilei, întorcând legile la CCR, dar nu (mai) inspiră nimic. În faţa gravităţii situaţiei, în calea acestui asalt total asupra statului care nu se mai încheie, nu te rezumi să comunici Occidentului că rămâi un actor predictibil, respectând deciziile CCR, ci trebuie să te asiguri că transmiţi mesaje de solidarizare adecvate pe frontul intern. Mai ales că ai iniţiat demersurile pentru un referendum şi te aştepţi la sprijinul popular. Sau nu?

Prin aceste stângăcii inexplicabile, capacitatea de proiecţie a puterii preşedintelui a scăzut dramatic. Pentru mulţi, episodul revocării lui Kovesi este o nouă confirmare că nu poţi pleca la luptă alături de preşedinte. Parcă strigă „Salt înainte!, iar el face stânga-mprejur. Gestul poate fi interpretat cu uşurinţă drept un semi-abandon al mişcării civice de rezistenţă, mai ales că a survenit la câteva zile de scandalul generat de modificările Codului Penal. Era o fază în care se discuta din ce în ce mai serios despre necesitatea unei radicalizări a protestelor, mergând până la acte de insubordonare civică, la grevă generală ori crearea unei largi coaliţii anti-PSD. Se părea că impacul modificărilor Codului Penal a fost suficient de profund încât să se discute despre o coaliţie largă de opoziţie. Personalităţi ale societăţii civile, precum Gabriel Liiceanu (probabil nu de unul singur), şi-au oferit suportul pentru acest proiect. Dar în spatele cui? Unui preşedinte care aruncă prosopul după o repriză?

Pentru că puterea preşedintelui e percepută ca fiind din ce în ce mai slabă, observăm deja mişcarea browniană a dreptei. USR anunţă că renunţă la Iohannis şi mizează pe un candidat propriu la preşedinţie. Mişcarea lui Dacian Cioloş e şi ea aproape convinsă. Liberalii votează codul administrativ şi pensiile speciale pentru aleşii locali, oferind PSD putere totală de control în teritoriu la următoarele alegeri locale, generale şi prezidenţiale. Toate sunt piedici semnificative împotriva coagulării unei largi coaliţii anti-PSD, singura se poate impune în faţa PSD în alegerile locale într-un singur tur.

Să mai punem la socoteală şi că preşedintele a furnizat procurorilor un mesaj devastator. Ei cui au rămas? Odată cu revocarea lui Kovesi, Iohannis nu şi-a bătut capul măcar să lămurească, împreună cu CCR, poziţia exactă pe viitor. În „subordinea“ ministerului politic sau libertate de anchetă? Însuşi procurorul general recunoaşte existenţa unui „moment delicat“. În fond, aceşti oameni sunt acum lăsaţi la dispoziţia hărţuielilor mass-mediei de partid şi a campaniei de fake-newsuri a urmăriţilor penali. Revocarea lui Kovesi a dat semnalul înfrângerii tuturor celor care stau pe baricade. Pe baza unor argumente complet inventate, false şi de rea credinţă, însăilate de ministrul justiţiei, cu complicitatea CCR, cel mai important procuror al ţării a fost revocat. Sistemul judiciar devine unul de risc profesional foarte ridicat, în care doar martirii mai aspiră eventual să candideze la şefia DNA şi să continue dosarele de corupţie.

Nu e de mirare că, în faţa unui jucător previzibil şi neinspirat, inapetent pentru luptă, PSD îndrăzneşte atât de mult şi crede că poate câştiga totul. De fapt, are puţine de făcut în faţa unui prizonier al conferinţelor de presă. Probabil e unic în lume ca un preşedinte ales democratic să nu mai treacă prin studioul unei televiziuni de când a candidat. Revocarea lui Kovesi nu e doar o ratare stilistică, ci una de mandat, iar mulţi susţinători ai dreptei se întreabă, pe bună dreptate, la ce bun un al doilea la fel.